Sorana Cîrstea debutează astăzi la Wimbledon
Inapoi

Sorana Cîrstea debutează astăzi la Wimbledon

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
Spectacol pe iarbă, astăzi, la Wimbledon. România mai are trei reprezentante pe tabloul principal, după ce, în prima zi de turneu, Anca Todoni şi Gabriela Ruse au fost eliminate. Cea de-a doua zi le va aduce pe teren pe Irina Begu, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea, care au fost programate pe aceeaşi arenă. Așadar, iubitorii tenisului din România vor avea parte, astăzi, de un adevărat maraton. Prima româncă ce va juca marți este Irina Begu, care se află pe locul 115 WTA și care va juca în primul tur cu Kaja Juvan (locul 240 WTA). Cele două s-au mai întâlnit o singură dată până acum, în 2019, când sportiva noastră a câștigat cu 6-4, 6-3, la București. Meciul de la Wimbledon va începe de la ora 13:00 (ora României). Apoi, cel mai bine clasată jucătoare din țara noastră, Jaqueline Cristian, ocupanta locului 50 WTA, va da în turul inaugural peste Zeynep Sonmez, din Turcia, aflată pe locul 88 WTA. Acesta va fi primul meci direct între cele două sportive și va începe nu mai devreme de ora 14:30 (ora României). Imediat după duelul lui Cristian, Sorana Cîrstea va intra și ea pe teren. Românca de pe locul 168 mondial o va înfrunta în prima manșă de la All England Club pe Hailey Baptiste (locul 55 WTA). Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată până acum, chiar în acest an. S-a întâmplat la Madrid, unde americanca a învins-o pe Sori cu 2-6, 7-5, 6-7 (4). Astăzi vor debuta la Wimbledon și jucători importanți precum liderul mondial ATP Jannik Sinner, campioana de la Roland Garros Coco Gauff, legendarul Novak Djokovic sau câștigătoarea ediției precedente de la Wimbledon Barbora Krejcikova.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

18:22

Începe stagiunea estivală a Operei Brașov!

La acest sfârșit de săptămână, ne revedem, în aer liber, în Piața Sf. Ioan, cu artiștii și întreg colectivul Operei Brașov! Opera Brașov își dorește să promoveze arta lirică în rândul cât mai multor categorii de public, de aceea și există, anual, o stagiune estivală, pe lângă cea care are loc la sediul din strada Bisericii Române. Concertele și spectacolele noastre se vor desfășura în Piața Sf. Ioan, care a
Image Description

18:05

Școala de Vară de la Muzeul de Artă Brașov invită copiii să exploreze universul artei și al muzeului

Pe parcursul a cinci săptămâni, copiii vor păși într-un univers creativ și interactiv, explorând lumea artei, a muzeologiei și a profesiilor culturale. Activitățile se adresează copiilor cu vârste între 7 și 16 ani și îmbină descoperirea patrimoniului cu jocuri creative, experimente artistice și provocări educative menite să le stimuleze curiozitatea și imaginația. Programul educativ Școala de Vară, inițiat de Bianca-Maria Bălșan, managerul Muzeului de Artă Brașov, este coordonat de muzeografii
Image Description

17:02

Lucrări de amploare pe pârâul Ghimbășel în zona Stupini. Malurile sunt curățate, iar digurile vor fi înălțate pentru prevenirea inundațiilor

Primăria Brașov, în colaborare cu Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA), a demarat un amplu proiect de întreținere a albiei pârâului Ghimbășel, în zona cartierului Stupini, după ce în urma ploilor abundente orașul s-a confruntat recent cu inundații în mai multe cartiere, printre care Șchei și Noua. În prezent, echipele SGA execută lucrări de cosire și curățare a malurilor de vegetația crescută necontrolat, iar de la jumătatea lunii iulie va
Image Description

15:33

Tineri cercetați penal după ce au fost surprinși participând la o cursă ilegală, în Brașov

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov au intervenit, în seara zilei de 30 iunie, pentru a opri o întrecere auto neautorizată desfășurată pe Bulevardul Gării, una dintre cele mai circulate artere din oraș. În urma acțiunii de monitorizare și control al traficului rutier, oamenii legii au depistat doi tineri șoferi, un bărbat de 18 ani și o tânără de 19 ani, care ar fi participat la o cursă
Image Description

15:01

Parchetul European, 24 de percheziții la Brașov, Sibiu și București

Într-o anchetă condusă de Parchetul European (EPPO), biroul din Cluj-Napoca, au loc marţi mai multe percheziţii la Aeroportul Internaţional Sibiu şi la Consiliul Judeţean Sibiu. În cadrul unei investigaţii privind o presupusă fraudă legată de un proiect finanţat din fonduri europene în valoare de 54 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului, anunţă Parchetul European. În total, sunt desfăşurate 24 de percheziţii în Bucureşti, judeţele Braşov şi Sibiu, inclusiv la
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:16

- Timis - Tineri români din SUA vin să renoveze case în satul Grădinari, în cadrul proiectului „Color the Village”. Înscrieri deschise pentru voluntari

Timp o săptămână, voluntarii locuiesc în Grădinari și se implică în renovarea unor case din sat. În acest weekend li se vor alătura și alți voluntari care vor contribui la transformarea comunității prin renovări și lucrări de finisare. Evenimentul „Color the Village” va continua în perioada 4-5 iulie cu o etapă dedicată finalizării unor obiective deja începute, dar și renovării altor locuințe, pe lângă cele 30 de case renovate în
Image Description

19:09

- Cluj - Mulțumim tuturor cititorilor care ne-au trimis sute de imagini cu incendiul de pe Cetățuie. Ne-ați impresionat! Ne înclinăm în fața voastră FOTO/VIDEO

Suntem profund impresionați și recunoscători tuturor cititorilor Știri de Cluj care ne-au trimis, inclusiv fotografi profesioniști, în număr extrem de mare, fotografii și filmări cu incendiul devastator de la Panorama Del Baron, de pe Cetățuie. Sute de imagini, și nu exagerăm deloc, au ajuns la redacția Știri de Cluj, iar rapiditatea și implicarea voastră au fost cu adevărat remarcabile. Fiecare ați trimis o mulțime de poze, unii chiar câteva zeci.
Image Description

19:08

- Constanta - Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2025, după contestații: Trei licee din județul Constanța au promovabilitate 100%. Iată care sunt acestea!

Nu mai puțin de trei unități de învățământ au obținut promovabilitate de 100%: În top se mai află și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, cu un procent de 99,5%, urmat de Liceul Teoretic „George Călinescu” – 99,32% și Liceul Teoretic „Traian” – 98,94%. Top 10 unități cu cele mai mari procente de promovare: Unități cu promovabilitate sub 50% Din păcate, există și licee în județ care se confruntă cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete