Noul podul peste Olt, situat pe drumul județean DJ 105 (km 0+660), la ieșirea din comuna Voila, a fost finalizat. Obiectivul a fost realizat de Consiliul Județean Brașov în cadrul unui proiect cu finanțare din Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa a II-a. Astăzi a avut loc recepția la încheierea lucrărilor de construcție a acestui pod, obiectiv esențial pentru infrastructura Țării Făgărașului, ce asigură conectivitatea cu DN 1 a localităților Cincșor și Cincu situate pe malul drept al Oltului. Odată cu semnarea documentelor de recepție, circulația rutieră pe pod a fost deschisă. Șantierul la acest pod a început acum 4 ani. Principalele caracteristici tehnice ale podului: • Lungimea podului – 93,95 metri; • Deschiderea principală de calcul – 70,96 metri; • Lăţimea totală – 13,50 metri, din care 7,60 metri partea carosabilă cu o bandă de circulație pe sens și câte 1,50 metri de trotuar pe ambele părţi; • Durata de viață proiectată – 100 ani; • Structura de rezistență a podului este alcătuită din două arce metalice cu calea la mijloc, susţinută de un platelaj mixt oțel-beton, arcele fiind încastrate în fundaţii din beton; • Cantitatea de oțel în structura de rezistență – 444 tone; • Infrastructura – 2 culei din beton armat cu fundaţiile pe 32 de piloţi foraţi încastraţi în radiere la fiecare culee. În momentul de față, costurile acestui proiect investițional de amploare sunt cifrate la 30.286.720 lei și includ lucrările de relocare a rețelelor de utilități, lucrările de demolare a podului vechi, precum și execuția fundații și a suprastructurii noii construcții. Totalul finanțării PNDL II accesate de autoritatea judeţeană pentru obiectivul „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660 în localitatea Voila” este de 32.242.083,28 lei. Noul pod de la Voila reprezintă una dintre cele mai mari și importante lucrări de artă realizate până în prezent de autoritatea publică a județului Brașov. Privind în urmă, implementarea acestui proiect, pentru care fondurile PNDL au fost accesate încă din anul 2020, n-a fost deloc uşoară şi acest lucru a fost resimţit atât de cetăţenii din zonă, direct afectaţi de lucrări în viaţa de zi cu zi, cât şi de Consiliul Judeţean, în calitatea sa de autoritate contractantă. După ce vechiul pod a fost demolat prin implozie în septembrie 2023, au urmat procedurile pentru proiectarea și construcția fundațiilor, obiectiv pe care asocierea SC CONA Operations SRL – SC Prinfo SRL s-a realizat în perioada august-noiembrie 2024. Ulterior, constructorul a trecut la realizarea suprastructurii podului și a tuturor lucrărilor necesare funcționalizării acestuia, proiect finalizat cu o lună mai devreme decât termenul prevăzut în contractul de execuție. „Termenul contractual pentru finalizarea construcției podului a fost luna august 2025, însă am reușit să încheiem lucrările mai devreme. Momentul mult așteptat al inaugurării a fost precedat de faza testelor de sarcină statică și dinamică a podului, realizată cu șase mașini de 44 de tone fiecare, prezente în același timp pe pod. Ne-am asigurat că sunt întrunite toate condițiile pentru o circulație optimă a vehiculelor de toate categorie, inclusiv a celor de mare tonaj”, a declarat Daniela Ilie, purtătoarea de cuvânt a firmei CONA.
În 2 august, de la ora 19:00, la Sala Patria, Filarmonica Brașov propune publicului o întâlnire remarcabilă cu un ansamblu de elită din Polonia: Wrocław Baroque Ensemble, aflat sub conducerea carismaticului dirijor Andrzej Kosendiak. Alcătuit din interpreți de top din mai multe țări europene, ansamblul aduce la Brașov o formulă rafinată, ce reunește instrumente de epocă și voci atent alese pentru autenticitatea timbrală și expresivitate. Veți putea asculta sonorități baroce
.
În mijlocul naturii, cu muzică, tururi ghidate și dialoguri sub cerul liber, Făgăraș Fest propune o experiență autentică, construită în jurul valorilor noastre: respect pentru natură, comunitate și ceilalți participanți. „Pentru ca atmosfera festivalului să fie plăcută și sigură pentru toți, am pregătit câteva reguli esențiale privind accesul, plățile și comportamentul în zona de camping. Făgăraș Fest are loc între 11–13 iulie, în satul Sebeșu de Sus, comuna Racovița, județul
.
Drumarii brașoveni anunță că, astăzi, se fac lucrări de întreținere, care necesită restricții de circulație pe mai multe șosele din județul Brașov. „Pe Varianta Brașov, se lucrează la așternerea unor covoare asfaltice, traficul fiind închis pe o bandă din două. Porțiunea afectată este între DN11 (ieșirea spre Hărman) și DN13 (ieșirea spre Feldioara). Se lucrează atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții. Pe DN1, între Predeal și Timișul
.
Rutele profitabile pe calea ferată, cum ar fi București – Constanța sau București – Brașov, ar trebui să devină comerciale, iar compensarea să se acorde operatorilor de transport călători doar pentru rutele de pe urma cărora nu poți scoate profit, este de părere președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.