VIDEO 144 de ani de la nașterea lui George Enescu. Casa memorială de la Mihăileni își redeschide porțile
Inapoi

VIDEO 144 de ani de la nașterea lui George Enescu. Casa memorială de la Mihăileni își redeschide porțile

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Cultura
La 19 august, se împlinesc 144 de ani de la nașterea marelui compozitor George Enescu. La Mihăileni, în județul Botoșani, momentul este marcat prin redeschiderea Casei memoriale a artistului, după mai mulți ani în care imobilul a fost supus unor lucrări de urgență și reparații, cauzate, printre altele, de infestarea cu o ciupercă. Fundația Pro Patrimonio, care administrează edificiul, a desfășurat de-a lungul timpului numeroase proiecte și programe pentru comunitatea locală, inclusiv cursuri de muzică pentru copii. În acest context, cei mici vor susține un minirecital dedicat lui George Enescu, în incinta casei de la Mihăileni. Momentul artistic face parte din programul celei de-a cincea ediții a Festivalului „Concerte pe Siret”, care a inclus concerte și conferințe desfășurate în clădiri emblematice din zonă. Raluca Munteanu, arhitect și director de programe în cadrul Fundației Pro Patrimonio, a declarat pentru Radio România Iași că astfel de evenimente au rolul de a promova patrimoniul local și de a educa comunitățile în spiritul valorificării reperele culturale și peisajelor istorice. „Imobilele emblematice, clădirile de patrimoniu, sunt cele care definesc locurile și adună cel mai mult din memoria și identitatea comunităților care s-au format în jurul acestor locuri. Siretul, partea de nord a râului Siret, este o zonă bogată în istorie, bogată în memorie și cu o cultură impresionantă. Mesajul pe care vrem să-l transmitem este că o zonă poate să trăiască și din cultură, având un impact economic și social foarte benefic, dacă învățăm să stimulăm cultura”, a explicat Raluca Munteanu. Casa memorială de la Mihăileni este un spațiu cu o valoare istorică deosebită, acolo George Enescu compunând, în noiembrie 1901, „Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op.8”, precum și liedurile „Plugar” și „Die Nächtliche Heerschau”. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Cultura
Cultura

Noaptea Muzeelor la Sate, pe 6 septembrie! Obiectivele turistice din județul Brașov care pot fi vizitate gratuit!

Muzeele din mediul rural mai au doar o singură zi la dispoziție, până pe 20 august 2025, pentru a se înscrie în programul Noaptea Muzeelor la Sate. Ediția 2025 se va desfășura în jurul celor cinci ecosisteme culturale vii, construite în mijlocul unor comunități rurale autentice. În aceste spații, vizitatorii vor descoperi instalații literare perisabile, realizate cu sprijinul uneia dintre cele mai prestigioase edituri românești – Editura Litera. Cele cinci .

Cultura

Casa Regelui Charles din Viscri găzduieşte expoziţia „Împărăţia Grădinii”

Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri a găzduit vernisajul expoziţiei „Împărăţia Grădinii/Garden Empire”, dedicată maestrului Constantin Flondor, unul dintre cei mai importanţi artişti ai artei contemporane româneşti. Expoziţia, deschisă până în 2 noiembrie, aduce în prim-plan opera unui creator care, de peste şase decenii, a influenţat profund peisajul artistic din România şi dincolo de graniţele ei. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe .

Cultura

Filarmonica Brașov organizează, din 22 august, seri de muzică românească

Sub genericul „Tradiții în armonie: Seri de muzică românească”, orașul va răsuna, timp de trei seri care vor fi încărcate de istorie, iar apoi își va deschide porțile către universul rafinat al Festivalului Internațional George Enescu. Vineri, 22 august, ora 20:00 – Piața Sf. Ioan Filarmonica anunță că weekendul se deschide cu Orchestra Plaiuri Transilvane, sub conducerea profesorului Liviu Ioan Iosif, care va aduce pe scenă suite instrumentale și piese .

Cultura

Începe cea de-a 45-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu

Peste 45 de interpretări ale lucrărilor lui George Enescu vor fi prezentate la București în cadrul celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu, ce se va desfășura între 24 august și 21 septembrie 2025. Publicul va putea asculta lucrări emblematice, de la capodoperele simfonice (Simfoniile, Vox Maris, Pastorala-fantezie, Rapsodiile) la cele camerale (Impresii din copilărie, Dixtuorul, Cvartetele, Sonatele pentru violoncel şi pian) şi de la lucrările de tinereţe .

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

12:59

Noaptea Muzeelor la Sate, pe 6 septembrie! Obiectivele turistice din județul Brașov care pot fi vizitate gratuit!

Muzeele din mediul rural mai au doar o singură zi la dispoziție, până pe 20 august 2025, pentru a se înscrie în programul Noaptea Muzeelor la Sate. Ediția 2025 se va desfășura în jurul celor cinci ecosisteme culturale vii, construite în mijlocul unor comunități rurale autentice. În aceste spații, vizitatorii vor descoperi instalații literare perisabile, realizate cu sprijinul uneia dintre cele mai prestigioase edituri românești – Editura Litera. Cele cinci
Image Description

12:56

Doar 1 din 3 copii cu părinți plecați la muncă în străinătate își revede familia în această vară

Părinții a 36% dintre copii intenționează să vină în vacanța de vară în România, în timp ce părinții a 41% nu vor putea veni, invocând în proporție de peste 75% motive financiare, dificultatea de a-și lua concediu în această perioadă sau faptul că au fost acasă de Paști sau urmează să vină de Crăciun. Restul de 23% sunt indeciși, arată datele colectate în cadrul anchetei în rândul beneficiarilor programului Salvați
Image Description

12:46

Peste 1.200 de intervenții ale echipajelor SMURD într-o singură zi

16 persoane aflate în situații critice au fost salvate de membrii echipajelor SMURD, într-o singură zi. Pompierii au acționat, de asemenea, în zonele afectate de vijelii. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în prima zi a acestei săptămâni, pompierii militari au acționat pentru gestionarea a peste 1.600 solicitări primite din partea populației. Intervențiile au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților. Majoritatea
Image Description

12:46

Un cioban din Făgăraş iese împotriva supermarketurilor: „Produsele tradiționale nu se negociază! Nu îți convine prețul, nu cumperi”

Ciobanul Ioan Suciu, din Făgăraș, județul Brașov, a transmis colegilor de breaslă un mesaj menit să-i determine să nu își mai vândă produsele la prețuri mici. Având în vedere scumpirile din magazine, odată cu creșterea TVA, oierul a punctat că producătorii autohtoni ar trebui să mențină ștacheta ridicată pentru că vin cu produse naturale, întotdeauna lasă la preț, însă de cele mai multe ori consumatorii poartă negocieri, neapreciind munca din
Image Description

12:38

Poliția de Frontieră: „Circulația vehiculelor grele, restricționată în Ungaria”

Poliția de Frontieră Română informează șoferii că autoritățile maghiare instituie restricții de circulație pe teritoriul țării vecine, marți și miercuri, pentru camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu prilejul sărbătorii naționale a Sfântului Ștefan. Măsura vizează exclusiv camioanele de mare tonaj și are ca scop fluidizarea traficului rutier pe drumurile publice din Ungaria. Restricțiile vor fi aplicate de marți, ora 23:00 (ora României) și până miercuri, ora
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:14

- Gorj - Gospodării inundate și o mașină blocată în apă la Mehedinți

Au fost probleme de la primele ore ale dimineții în județul Mehedinți din cauza precipitațiilor abundente. Mai multe gospodării din cartierul Schela Cladovei au fost inundate, fiind înregistrate pagube însemnate. Casele și beciurile oamenilor s-au umplut de apă. Pompierii au intervenit cu o motopompă. Probleme au fost în mai multe zone din Drobeta Turnu Severin, unde canalizările nu au făcut față. În urma precipitațiilor abundente, un autoturism a rămas blocat
Image Description

13:13

- Cluj - Focar de pestă porcină africană într-o comună din Cluj! Ce măsuri au luat autoritățile

În satul Ciurgău, județul Cluj, a fost confirmat un focar de Pestă porcină africană (PPA), iar diagnosticul a fost confirmat ieri, 18 august 2025. Boala afectează exclusiv porcinele domestice și mistreții, nefiind transmisibilă la oameni, însă are consecințe economice și sanitare grave pentru crescătorii de animale. În acest context, vă rugăm să respectați cu strictețe toate măsurile de biosecuritate comunicate de medicii veterinari. Măsuri imediate care trebuie respectate: „Primăria Ceanu
Image Description

13:08

- Timis - Eroii și veteranii de război din Regimentul 6 Artilerie Grea, comemorați la Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Evenimentul va începe la ora 9:30, la Catedrala Metropolitană. Va avea loc o slujbă de comemorare, în prezența unui reprezentant al clerului catedralei. După, va fi depusă o coroană de flori la placa memorială de la Muzeul Național al Banatului. Vor mai fi prezenți și reprezentanți ai grupului de militari din Brigada 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal”. Înființat în 1923, Regimentul 6 Artilerie Grea român a avut garnizoana de reşedinţă la Alba
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete