Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității în rândul funcționarilor publici și al cetățenilor prezenți la ghișeele Casei Județene de Pensii Arad. Acțiunea se înscrie în cadrul măsurilor de implementare a Strategiei Naționale Anticorupție 2021–2025, având ca scop creșterea gradului de informare cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție, precum și promovarea unui comportament etic în administrația publică. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate: Totodată, a fost promovat Call-center-ul anticorupție 0800.806.806, un instrument prin care cetățenii pot sesiza gratuit orice faptă de corupție, alături de posibilitatea de a depune sesizări direct la sediul Serviciului Județean Anticorupție Arad, situat în municipiul Arad, Bulevardul Revoluției nr. 81. Reprezentanții DGA au transmis că astfel de acțiuni vor continua, în vederea consolidării unei culturi instituționale bazate pe integritate, responsabilitate și respectarea legii.
Locuitorii Brașovului, în special cei care locuiesc la bloc, sunt preocupați de sistemul de concesionare a parcărilor. În cadrul emisiunii Culisele Zilei cu Sebastian Dan, viceprimarul Lucian Pătrașcu a oferit informații detaliate despre schimbările din 2025, de la noile licitații la reglementările actualizate. Iată ce trebuie să știi despre parcările din Brașov! Parcările din Brașov sunt o preocupare majoră pentru rezidenți, mai ales în zonele aglomerate. Viceprimarul Lucian Pătrașcu a
.
Ministerul Afacerilor Interne semnalează existenţa unei campanii de răspândire a unor informaţii false, prin care sunt prezentate ca fiind veritabile clipuri realizate cu ajutorul programelor de inteligenţă artificială din care reiese că prim-ministrul Ilie Bolojan anunţă intrarea României în război începând cu luna septembrie 2025. ‘Aceste clipuri sunt false şi fac parte dintr-o acţiune de manipulare intenţionată a opiniei publice. Prim-ministrul României nu a susţinut astfel de declaraţii, iar România
.
Cu 6 victorii în 8 meciuri din faza preliminară, România s-a calificat între cele mai bune 16 echipe ale lumii, marcând cel mai bun rezultat din istoria participărilor sale la această competiție. În runda a 7-a, lotul „tricolor” a înfruntat echipa Malaeziei într-o dezbatere intensă și spectaculoasă pe tema „Autoritatea Internațională a Fundului Mării și mineritul Pământurilor rare”. Tinerii români s-au impus cu 3-0. În runda a 8-a, adversarul a
.
Prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, promoţiei 2025 i s-a atribuit denumirea „Regina Maria – 150 ”. Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” a pregătit 103 absolvenţi, 42 bărbați și 61 femei, pentru a încadra funcţii în cadrul structurilor specializate din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne. La festivitatea absolvenților au fost invitați să participe reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale și ai structurilor specializate ale Sistemului naţional de apărare,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.