Aproximativ 10.000 de angajați la stat cumulează pensia cu salariul. Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că va analiza posibilitatea de a adopta o măsură privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Prim-ministrul Ilie Bolojan consideră că ar fi mai corect să plece pensionarii angajaţi la stat, nu tinerii când se fac reduceri de personal, potrivit Mediafax. Întrebat la B1 TV despre cumulul pensiei cu salariul, Bolojan a explicat logica unei posibile măsuri: „Cred că în condițiile în care în anumite instituții se vor face reduceri de personal, și acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare, ar fi cel puțin mai corect din punct de vedere moral ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câștig, de o pensie, în loc să plece un tânăr”. Prim-ministrul a confirmat că guvernul va analiza „această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensii cu un salariu în sectorul public”, dar a avertizat că procedura va fi una atentă. „Înainte de a anunța astfel de măsuri, trebuie să te asiguri că ele respectă deciziile Curții Constituționale și rămân în picioare. Altfel, dacă faci măsurile și după aceea verifici, risc să fie anulate și nu mai ai niciun fel de credibilitate”, a explicat Bolojan. Întrebat despre dimensiunea fenomenului, prim-ministrul a estimat că „sunt la nivelul a 10.000 de persoane în această situație” care lucrează în sectorul public și primesc și pensie.
SUA se retrag din nou din UNESCO, în urma deciziei lui Trump de a ieși din instituțiile globale. PARIS – Statele Unite se pregătesc să părăsească din nou UNESCO, agenția ONU pentru educație, știință și cultură. Aceasta conform unor diplomați europeni citați de Reuters. Decizia vine pe fondul revenirii președintelui Donald Trump la Casa Albă. De asemenea, reflectă o politică externă marcată de retragerea din organizațiile internaționale. Președintele Donald Trump,
.
Alertă de infecții în Turcia. Atenție, sunt vizați în special copii sub 10 ani! Turiștii din Turcia sunt avertizați privind riscul de infectare cu două bacterii extrem de periculoase. Una dintre ele poate provoca holeră, iar cea de-a doua este deosebit de periculos pentru copiii sub zece ani. Bacteria Vibrio poate provoca holeră, iar ADN-ul acesteia a fost identificat pe coastele Mărilor Marmara, Mării Egee și Mării Mediterane, scrie publicația
.
Primăriile din țară, în GREVĂ de avertisment, miercuri! Ce urmează după: avertismentul unui lider sindical Grevă de avertisment în aproape toate primăriile din țară! Miercurea aceasta, timp de două ore, instituțiile vor fi închise pentru public, iar după greva de avertisment urmează greva generală – este avertismentul primarilor care au fost astăzi la Guvern, la discuții cu Ilie Bolojan, revoltați de tăierea banilor pentru investițiile locale. „Se știe de două
.
Cod galben meteo – potrivit meteorologilor, la început în zona Carpaților Meridionali și Orientali, iar către orele serii în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și nordul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cod galben meteo – în intervale scurte
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.