Bărbatul care conducea barca răsturnată în Delta Dunării, este cercetat pentru ucidere din culpă și a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul, cadru militar, care conducea ambarcaţiunea implicată în accidentul de luni seară, din Golful Musura, din Delta Dunării, în urma căruia patru persoane au murit a fost reţinut de procurorii militari pentru ucidere din culpă, potrivit News.ro. El este suspectat că a permis îmbarcarea mai multor persoane decât permitea ambarcaţiunea, că a plecat din Portul Sulina fără să ţină cont de vremea rea şi că a ieşit pe mare, deşi ambarcaţiunea nu era prevăzută pentru acest lucru. Procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a preluat, în 29 iulie, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti dosarul penal având ca obiect cercetarea condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs decesul a 4 persoane, în contextul unui accident în care a fost implicată o ambarcaţiune de agrement în zona Golfului Musura, oraşul Sulina, judeţul Tulcea. ”Procurorul militar de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, prin ordonanţa din data de 30.07.2025, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.C.A., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal. De asemenea, la aceeaşi data s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii inculpatului pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat de presă emis, miercuri, de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel. Din anchetă s-a stabilit că, luni, în jurul orei 18:00, inculpatul I.C.A. a plecat din Portul Sulina, conducând ambarcaţiunea de agrement Corsar 850 Tour – 01227 – MC, cu 14 persoane la bord, ignorând dispoziţiile regulamentelor de navigaţie şi măsurile de prevedere specifice acestei activităţi, iar în jurul orei 19:30, în zona Golfului Musura, din Delta Dunării, între digul de nord şi epava ”Turgut S”, în contextul vremii nefavorabile şi al valurilor mari, ambarcaţiunea s-a răsturnat, în urma accidentului naval rezultând decesul a patru persoane. ”Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul nu ar fi respectat următoarele măsuri de prevedere şi dispoziţii regulamentare: Pasagerii de pe ambarcaţiune erau turişti care urcaseră la bord pentru o plimbare de agrement, in Delta Dunării, nefiind vorba despre un grup compact. Ancheta a fot preluată de Parchetul Militar, în condiţiile în care conducătorul bărcii este cadru militar. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au anunţat, marţi, că, luni, în jurul orei 19.30, o ambarcaţiune de agrement care a plecat din Portul Sulina către Golful Musura, din Delta Dunării, având la bord 13 adulţi şi un copil, s-a răsturnat în zona epavei „Turgut S.”, imediat după ieşirea prin Bara Sulina, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile şi al valurilor mari, cu înălţimi între un metru şi jumătate şi doi metri. Ei au precizat că toate cele 14 persoane aflate la bordul ambarcaţiunii au fost recuperate din apă. Patru dintre acestea, inclusiv un copil, au fost declarate decedate de către echipajele medicale sosite la faţa locului. Directorul Căpităniei Zonale Tulcea, Dan Ichim, a declarat pentru News.ro, că Bara Sulina fusese declarată impracticabilă încă de luni după-amiază, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Astăzi, 31 iulie 2025, a fost făcut un pas important pentru revitalizarea vieții culturale din Brașov: s-a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Complexului Agrement de sub Tâmpa, un proiect esențial pentru comunitate, finanțat prin PNRR și gestionat de Consiliul Județean Brașov, în colaborare cu Biblioteca Județeană „George Barițiu”. Contractul a fost atribuit, în urma unei licitații publice, asocierii DNS Efect (lider), Timișoreana SRL și Proing Consult SA. Valoarea totală
.
Astfel, vom putea zbura de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav către Katowice, Polonia, potrivit paginii de facebook a aeroportului. Mai exact din data de 31 martie 2026 se va zbura de la Brașov la Katowice, în Polonia, după ce compania maghiară low-cost Wizz Air a pus, joi, în vânzare, bilete pentru aceasă destinație. Vor fi 3 zboruri pe săptămână, marți, joi și sâmbătă. Un prim zbor dus-întors costă momentan 528 de
.
O masă cu prietenii este întotdeauna un motiv de bucurie, iar alegerea băuturii potrivite poate transforma un simplu prânz sau o cină într-o experiență memorabilă. Vinul, această băutură alcoolică cu tradiție, are darul de a aduce oamenii împreună și de a completa gustul mâncărurilor într-un mod rafinat. Totuși, cum alegi vinul ideal când ai invitați cu gusturi diferite sau când meniul este variat? Alegerea vinului în funcție de tipul de
.
,,Am semnat ordinul de începere a lucrărilor la acest proiect atât de important pentru România, nu doar pentru Brașov, pentru că identitatea românească este aici, în acest loc sfânt și plin de istorie. Mă bucur că sunt primarul care a reușit să obțină această finanțare pentru a repune în valoare ceea ce au făcut de-a lungul timpului domnitorii sau cei care au avut roluri foarte importante în această țară. Împreună
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.