Circulația trenurilor spre Aeroportul Otopeni, suspendată între 14 și 17 octombrie
Circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” va fi suspendată temporar pentru efectuarea unor lucrări de întreținere. Măsura este valabilă în intervalul 14-17 octombrie, între orele 09:00 și 14:00, potrivit anunțului oficial.
În această perioadă, echipele de la Sucursala Regională CF București vor interveni asupra electromecanismelor de macaz și schimbătoarelor de cale de pe tronsonul București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă, pentru revizii tehnice și lucrări de mentenanță necesare siguranței traficului feroviar.
Traficul feroviar va fi reluat zilnic la ora 14:00, imediat după încheierea lucrărilor. Pentru a facilita accesul pasagerilor spre aeroport, Societatea de Transport București va reactiva linia expres 780, care va circula între Gara Basarab și Aeroportul Henri Coandă, cu frecvență la 30 de minute, între orele 08:30 și 15:00.
Conform informațiilor oferite de newsbv.ro, această soluție de transport provizorie vine ca răspuns la întreruperile feroviare și va permite menținerea legăturii cu Aeroportul Otopeni. După 17 octombrie, trenurile vor reveni la programul obișnuit de circulație.