Cutremur de 6,1 Richter afectează Turcia; clădiri prăbușite în Balikesir și Istanbul
Un seism cu magnitudinea de 6,1 pe scara Richter a zguduit provincia Balikesir din Turcia, generând o stare de alertă în regiune. Cutremurul, produs la o adâncime de 10 kilometri, a fost resimțit și în Istanbul, dar și în alte provincii ca Bursa, Manisa și Izmir.
Tre clădiri și un magazin s-au prăbușit în urma cutremurului, însă autoritățile susțin că în aceste imobile nu se afla nimeni în momentul incidentului. Salvatorii au declanșat planul de urgență și caută eventuale victime printre dărâmături.
Mai multe blocuri și hoteluri din zonă au fost evacuate pentru prevenție. Forțele de ordine s-au mobilizat rapid pentru a gestiona situația, iar intervențiile continuă pentru a asigura siguranța populației, notează newsbv.ro.
Cutremurul a provocat panică în orașele afectate, dar până în acest moment nu au fost raportate victime. Autoritățile monitorizează îndeaproape evoluția situației și continuă să ofere informații oficiale despre eventuala extindere a pagubelor.