Într-o eră în care ecranele au devenit a doua familie, iar timpul petrecut împreună cu copilul s-a redus la minimum, tot mai mulți părinți uită un adevăr esențial: copiii învață nu din ce li se spune, ci din ce văd zi de zi. De la tonul ridicat folosit în trafic, până la timpul exagerat petrecut pe telefon, fiecare comportament parental devine lecție, iar unele – din păcate – pot transforma copilul într-un potențial agresor. „Copiii imită fără discernământ. Ce văd acasă, duc la școală – fie că e pozitiv sau negativ”, a avertizat profesorul Ion Negrilă, inspector școlar general, în emisiunea „Interviul Zilei cu Doru Dima”, discutând despre influența părinților în modelarea comportamentului copiilor. Fără să-și dea seama, mulți părinți creează tipare de comportament care sunt preluate și replicate de copii. Atunci când adultul folosește telefonul la masă, copilul învață că atenția nu trebuie acordată celor din jur. Când vede nervi, sarcasm sau lipsă de control, învață că acestea sunt modalități valide de exprimare. Bullyingul nu apare din senin într-o curte de școală. El este, de cele mai multe ori, o reflectare a ceea ce copilul trăiește acasă. Tonul dur, neglijarea emoțională, lipsa de limite sau supracontrolul pot duce la frustrări acumulate, care ies la suprafață în relațiile cu colegii sau profesorii. „Nu trebuie să căutăm agresorii în școală înainte să ne uităm în propria casă. Atitudinile părinților se reflectă direct în comportamentul copiilor. De aceea, educația nu este doar treaba dascălului – ci în primul rând a familiei”, a subliniat profesorul Negrilă în cadrul interviului. De la un simplu „te rog” spus calm, până la capacitatea de a-ți cere scuze atunci când greșești, fiecare gest contează. Părintele trebuie să fie primul care arată empatie, autocontrol și respect. Schimbarea nu începe cu copilul, ci cu adultul din fața lui. Micile gesturi se acumulează într-un model. Iar copilul tău îl va urma, indiferent dacă este bun sau toxic. Educația prin exemplu rămâne cea mai puternică formă de influență. Dacă vrei un copil empatic, învață-l prin comportamentul tău. Dacă vrei un adolescent echilibrat, oferă-i un adult pe care să-l admire, nu să-l evite.