Incident tren în zona Ploiești
Un incident feroviar a avut loc luni, 10 februarie 2025, când trenul IR 1635, ce plecase din Gara Brazi spre Gara de Sud în direcția Buzău, a întâmpinat dificultăți. Potrivit informațiilor, trenul avea deja o întârziere de peste 30 de minute din cauza unui accident petrecut la Scroviștea, conform newsbv.ro.
Un călător din tren a relatat cum vehiculul feroviar s-a oprit brusc și a început să meargă cu spatele. "Apoi s-a oprit. Apoi iar a mers înapoi. A făcut asta de câteva ori, pe o distanță destul de mare, pentru că eram aproape de Gara CFR Triaj", a declarat acesta.
După ce trenul s-a întors la Gara Brazi, a stat câteva minute până a primit semnal verde pentru a continua călătoria spre Gara Ploiești Vest. Călătorii au fost informați inițial despre o defecțiune a macazului, iar ulterior li s-a comunicat că a fost o eroare, iar trenul a intrat pe o linie greșită.
CFR Călători a declarat că nu este responsabil pentru situația creată în stația Brazi, menționând că vinovatul ar trebui căutat la Compania Națională Căi Ferate CFR SA.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail