Kelemen Hunor: românii vor avea o iarnă grea și trebuie protejați
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat asupra unei ierni dificile pentru români și a subliniat că politicienii nu trebuie să inducă în eroare populația în această privință. El a afirmat că este esențial ca oamenii să fie protejați în fața scumpirilor care se anunță.
Kelemen Hunor a propus ca, începând cu 1 octombrie, să fie prelungită cu încă șase luni plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază, pentru a ajuta consumatorii în această perioadă dificilă.
Liderul UDMR a precizat că inflația așteptată pentru luna viitoare va depăși 10,45%, ajungând aproape de 11% în termeni generali. El a subliniat că majorările de prețuri sunt și mai ridicate în cazul anumitor servicii, ceea ce complică și mai mult situația cetățenilor.
Potrivit newsbv.ro, Kelemen Hunor a reiterat: „Ne aşteaptă o iarnă grea. Trebuie să spunem, nu avem voie să minţim. Şi atunci trebuie să protejez populaţia. Şi de aceea am propus de la 1 octombrie, încă şase luni, să prelungim această plafonare la adaosul comercial la acele produse care sunt în acest moment în lege”.