Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o râpă. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au anunţat că, luni, a fost semnalat un accident rutier pe un drum forestier din localitatea Peştişani, relatează News.ro. ”Apelantul a transmis informaţiile primite de la o terţă persoană, aflată la faţa locului, însă care ulterior nu a mai avut semnal telefonic. Din datele preliminare, a reieşit că o autoutilitară cu cinci sau şase ocupanţi s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă. Având în vedere informaţiile despre numărul posibil mare de victime, la ora 18:45 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale şi de salvare la faţa locului”, au afirmat ISU Gorj. La locul accidentului, forţele de intervenţie au constatat că autoutilitara a părăsit drum forestier şi s-a prăbuşit într-o râpă. În autovehicul se aflau şase persoane. Patru dintre ele erau conştiente şi două inconştiente. Cele conştiente au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fiind ulterior transportate la spital. Reprezentanţii ISU Gorj au menţionat că cele două persoane inconştiente nu au fost putut fi salvate, fiind declarate la locul evenimentului. Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat după aproximativ două ore.
Alertă de infecții în Turcia. Atenție, sunt vizați în special copii sub 10 ani! Turiștii din Turcia sunt avertizați privind riscul de infectare cu două bacterii extrem de periculoase. Una dintre ele poate provoca holeră, iar cea de-a doua este deosebit de periculos pentru copiii sub zece ani. Bacteria Vibrio poate provoca holeră, iar ADN-ul acesteia a fost identificat pe coastele Mărilor Marmara, Mării Egee și Mării Mediterane, scrie publicația
.
Primăriile din țară, în GREVĂ de avertisment, miercuri! Ce urmează după: avertismentul unui lider sindical Grevă de avertisment în aproape toate primăriile din țară! Miercurea aceasta, timp de două ore, instituțiile vor fi închise pentru public, iar după greva de avertisment urmează greva generală – este avertismentul primarilor care au fost astăzi la Guvern, la discuții cu Ilie Bolojan, revoltați de tăierea banilor pentru investițiile locale. „Se știe de două
.
Cod galben meteo – potrivit meteorologilor, la început în zona Carpaților Meridionali și Orientali, iar către orele serii în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și nordul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cod galben meteo – în intervale scurte
.
Procurorii au descins marți dimineața într-un complex turistic din Mamaia, unde era cazat Piedone. Ulterior, acesta a fost adus de procurori la domiciliul său din Bragadiru, pentru percheziții. În paralel, anchetatorii au descins la hotelul din Sinaia, dar și la sediul ANPC. La ieșirea din locuința sa din Bragadiru, el a spus că procurorii nu au găsit nimic, după care a fost urcat într-o mașină și dus la sediul DNA.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.