Astfel, din 9 și până în 15 iulie se va derula o nouă campanie de combatere a căpușelor. Zece echipaje vor acționa în timpul zilei, în intervalul orar 5.00 – 11.00, cu aparate portabile, în toate zonele verzi din municipiu: parcuri, zone de promenadă, zonele de agrement și picnic, locurile de joacă și zonele verzi din interiorul cartierelor. În paralel, se desfășoară și o nouă campanie de tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, trandafiri și arbuști de buxus. Aceste tratamente au ca obiectiv prevenirea și combaterea bolilor, cum ar fi făinarea, rapănul și monilioza, dar și dăunătorilor: afide, purici, gărgărița frunzelor. Musculița albă de seră, puricele albastru, purici, omida păroasă a buxusului, acarieni, musca minieră, tripsul comun, păduchele lânos, trips, păduchele cenușiu, minierul marmorat, păduchele verde etc. Tratamentele vor fi aplicate spațial, în intervalul orar 21.00 – 3.00, pentru 12.500 de arbori, în 42 de zone cu plantații de trandafir, pe o suprafață de 3.745 de m.p., și în 104 zone cu plantații de buxus, care acoperă 16.859 de mp. Substanțele utilizate în cadrul acestor campanii nu sunt toxice pentru oameni sau animale și sunt biodegradabile. Îi rugăm pe cetățenii municipiului Brașov să evite zonele în care se acționează pentru combaterea căpușelor sau unde se efectuează tratamente fitosanitare. Crescătorii de albine trebuie ca în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
USR-ul a dat din nou lovitura! IPROCHIM, chimie politică de laborator. Aici USR combină tot ce prinde! După „reformarea” istorică a companiilor Avioane Craiova și IOR SA, adică căpușarea cu membri de partid de la USR, a venit rândul unui nou experiment de laborator: IPROCHIM SA — o companie chimică, dar cu o chimie tot mai suspect de intensă cu partidul care promitea că va „elibera statul de sinecuri”. Dezvăluirile
.
Strada Sforii, una dintre cele mai înguste străzi din Europa și un simbol turistic al Brașovului, va intra în reabilitare în 2025. În emisiunea Culisele Zilei cu Sebastian Dan, viceprimarul Lucian Pătrașcu au discutat despre modernizarea acestei atracții. Iată ce schimbări sunt planificate! Strada Sforii, situată între străzile Cerbului și Poarta Șchei, datează din secolul al XVII-lea și a fost inițial un coridor pentru pompieri. Cu o lățime între 1,11
.
Starea generală de sănătate a lui Ion Iliescu, fostul şef al statului, s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncţiilor multiple de organe, a anunţat Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde acesta este internat. Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost internat la Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” la începutul lunii iunie. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în
.
‘În calitate de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, voi activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore (inundaţii, incendii sau furtuni). Este pentru prima dată când acest instrument va fi folosit în România şi el ne va permite să relocăm rapid milioane de euro din banii europeni către zonele afectate pentru a sprijini refacerea infrastructurii, a locuinţelor şi a micilor antreprenori din zonă‘, a anunţat
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.