Poliția Brașov a identificat și percheziționat suspecții întorși din UK după furt. În data de 04 iulie 2025, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Brașov au fost sesizați printr-o plângere online venită din partea unui bărbat, cetățean român din județul Suceava. Acesta reclama faptul că, în data de 28 iunie 2025, i-au fost sustrase 10.500 de lire sterline și mai multe bunuri din autoturismul său parcat pe o stradă din Edgware, Marea Britanie. În urma verificărilor rapide și coordonate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie, Poliția Brașov a identificat trei bărbați români, cu vârste între 33 și 35 de ani, originari din localitatea Prejmer, județul Brașov, ca fiind principalii suspecți în acest caz. Ancheta a scos la iveală faptul că aceștia s-au întors în România imediat după comiterea faptei, încercând astfel să evite identificarea și tragerea la răspundere penală. La data de 11 iulie 2025, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la adresele celor trei suspecți. În urma acestor percheziții, au fost descoperite articole vestimentare purtate în timpul comiterii furtului, precum și bunuri obținute în urma infracțiunii. Totodată, de la unul dintre suspecți a fost recuperată suma de 2.000 de lire sterline, care a fost ridicată de polițiști, urmând a fi restituită persoanei vătămate. Cercetările sunt în desfășurare, fiind derulate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea documentării complete a activității infracționale și pentru dispunerea măsurilor legale față de persoanele implicate.
Sub conducerea lui Bogdan Oancea, CSM Corona Brașov își consolidează poziția ca lider al sportului brașovean. În cadrul emisiunii Culisele Zilei cu Sebastian Dan, Oancea a oferit o evaluare detaliată a secțiilor sportive și a planurilor de viitor. Secția de hochei beneficiază de investiții majore: „Toți juniorii clubului vor începe sezonul cu echipament nou, oferit în mare parte de un partener economic.” Oancea a mai anunțat crearea unei zone de
.
Băile Herculane, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din România, are o istorie fascinantă care începe în epoca romană. Apele termale bogate în sulf au atras războinicii romani, care se vindecau aici după bătălii. Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, a dezvăluit importanța istorică și provocările actuale ale acestei stațiuni emblematice, în emisiunea „Drumul spre succes”, moderată de prof. univ. Tiberiu Foriș. „Tinerii războinici mergeau
.
Premierul Viktor Orban, care se află la Băile Tuşnad, a vorbit vineri despre întâlnirea sa informală pe care a avut-o miercuri cu premierul Ilie Bolojan, pe care l-a caracterizat ca fiind un „om serios, cu concepţii clare” şi cu experienţă, cu ajutorul căruia România, care trece printr-o situaţie dificilă, are şanse „bune” să-şi rezolve problemele, relatează MTI, potrivit News.ro. Premierul Viktor Orban susţine că Ungaria a făcut anul trecut un
.
„Casa Lupuţ”, un monument istoric de o valoare inestimabilă din judeţul Sălaj a fost distrus, vineri, într-un incendiu. ”Casa Lupuţ”, asociată cu legenda meşterilor ce au lucrat la ridicarea bisericii din Cizer sub îndrumarea lui Horea, face parte integrantă dintr-o gospodărie tradiţională reconstituită în urma unui proiect cu finanţare externă, potrivit News.ro. Ministerul Culturii anunţă demersuri pentru evaluarea pagubelor şi măsuri de urgenţă. ”Ministerul Culturii a fost informat în cursul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.