
17 pompieri braşoveni merg în Spania pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie
În această dimineață, la ora 6:00, un număr de 51 de pompieri români, specializați în stingerea incendiilor de pădure, au plecat spre Regatul Spaniei, pentru a sprijini autoritățile în lupta cu incendiile de vegetație care afectează teritoriul spaniol. Din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov participă la această misiune 2 ofițeri și 15 subofițeri, aflați sub comanda locotenent-colonelului David Valeriu, prim-adjunct al inspectorului-șef al ISU .