Alertă în Lituania: premierul și președintele Parlamentului au fost evacuați de urgență
Inapoi

Alertă în Lituania: premierul și președintele Parlamentului au fost evacuați de urgență

Postat pe 10 Jul 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
O dronă, aparent artizanală, a intrat în spaţiul aerian al Lituaniei dinspre Belarus şi s-a prăbuşit joi în apropierea unui punct de control la frontieră, ceea ce a provocat o alertă de securitate la Vilnius, unde premierul lituanian, Gintautas Paluckas, şi preşedintele Seimas (parlamentul), Saulius Skvernelis, au fost evacuaţi într-un loc sigur. Şefa de cabinet a premierului a declarat agenţiei de presă citate că Paluckas şi Skvernelis au fost duşi în adăposturi în conformitate cu procedurile de urgenţă până când s-a stabilit că încălcarea spaţiului aerian nu constituie o ameninţare, transmite EFE, potrivit Agerpres. Preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda, nu se afla joi în ţară, ci într-o vizită în Irlanda. Avioane de vânătoare NATO au fost ridicate de urgenţă de la sol pentru a intercepta drona neidentificată în acel moment, dar aceasta s-a prăbuşit fără implicarea lor, a indicat serviciul de presă al Ministerului lituanian al Apărării, citat de publicaţia ucraineană Dialog. Responsabila cu relaţiile cu presa din cadrul Serviciului de frontieră al Lituaniei a declarat pentru EFE că drona, fabricată din lemn şi spumă de polistiren, nu transporta marfă sau explozibili. Aceasta a mai spus că, anterior, baloane şi alte tipuri de drone au fost folosite pentru a introduce ţigări şi alte produse de contrabandă din Belarus în Lituania. Media locale au publicat fotografii cu drona respectivă în formă de deltaplan, de culoare închisă şi uşor avariată, care la prima vedere arăta ca o dronă Shahed de tipul celor utilizate de Rusia împotriva Ucrainei. În septembrie trecut, o dronă sinucigaşă Shahed lansată aparent împotriva Ucrainei a aterizat lângă un sat din estul Letoniei. Aparatul fără pilot a survolat Belarus şi a pătruns aproximativ 50 de kilometri în interioriul Lituaniei, ţară membră a NATO, unde a fost găsit şi dezarmat de armata letonă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

11:45

EXCLUSIV Implicarea tinerilor în biserică: Strategiile părintelui Dumitru Bogdan Bădița

În emisiunea „Culisele Zilei” cu Sebastian Dan, difuzată pe difuzată pe newsbv.ro, secțiunea NEWSBV TV, părintele Dumitru Bogdan Bădița, paroh al bisericii Sfânta Treime – Tocile din Șchei, Brașov, a discutat despre provocarea de a atrage tinerii la biserică. Într-o lume dominată de tehnologie și rețele sociale, părintele propune strategii inovatoare pentru a implica generația tânără. Acest articol explorează aceste inițiative și impactul lor.
Image Description

10:05

Stegarul Dac, aflat în arest preventiv la Penitenciarul Rahova, a escaladat un gard şi s-a urcat într-un pom

Cezar Avrămuță, cunoscut ca Stegarul Dac, s-a cățărat, vineri seară, pe o clădire din incinta Penitenciarului Rahova, unde se află în arest preventiv, pentru evadare și distrugere. Activistul cunoscut ca Stegarul Dac, aflat în arest preventiv la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, a escaladat un gard, în timp ce era la cumpărături în incinta locului de deţinere, şi s-a urcat într-un pom. Acolo se află, vineri seară, echipe specializate de intervenţie, negociatori, personal
Image Description

08:28

Turul României 2025: Startul etapei a treia, din Braşov

Pe 12 septembrie, Brașovul devine punctul de start pentru cea de-a treia etapă a celui mai important eveniment ciclist din țară – Turul României 2025! După spectacolul din Oltenia și Argeș, caravana Micii Bucle ajunge în inima Transilvaniei pentru o nouă zi plină de adrenalină și performanță. De la ora 09:45, Brașovul dă startul oficial al etapei a treia din Turul României 2025. Pentru prima dată după 2019, Turul României
Image Description

08:17

Ministrul Finanţelor, despre Operaţiunea „Cuibul cu Fantome”: ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive (FOTO&VODEO)

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a inițiat operaţiunea „Cuibul cu Fantome”, acțiune menită să depisteze neregulile fiscale comise de societățile comerciale care au sediul social la aceeaşi adresă. Astfel, ANAF a declanșat o amplă acțiune de control sub numele de cod Operațiunea „Cuibul cu Fantome”, vizând companii care au declarat sedii sociale la adrese fără condiții minime pentru desfășurarea unor activități economice reale. Potrivit unui comunicat transmis vineri, inspectorii antifraudă
Image Description

08:09

Trageri în Poligonul Predeal-Cheia, în luna august, în 2 etape

Primăria Râşnov anunţă că, în luna mai vor avea loc trageri în Poligonul Predeal-Cheia, din județul Brașov, iar cetățenii sunt sfătuiți să nu intre în zonele de siguranță. Exerciţiul militar în Poligonul Predeal-Cheia se va defăşura în două etape: Tragerile de instrucţie vor avea loc, zilnic, în intervalul orar 08:00 A.M. – 03:00 A.M. „În perioada 01.08.2025 – 13.08.2025 și 18.08.2025 – 29.08.2025, în Poligonul de tragere al armatei, Predeal
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:03

- Botosani - Imagini care îți taie răsuflarea, surprinse la Botoșani. Au privit maiestoase direct în fața obiectivului

Imagini care îți taie răsuflarea au fost surprinse la Botoșani de fotograful Silviu Foca. Maiestoase căprioare au ieșit direct în fața obiectivului aparatului de fotografiat și s-au lăsat admirate. Fotografiile au fost realizate în prima zi din august. „Momentul ăla când vrei să fotografiezi răsăritul dar ajungi cu vreo 10 minute prea târziu pe locație. Însă universul are grijă de tine și totuși îți oferă o recompensă că te-ai trezit
Image Description

18:02

- Nationale - Guvernul va activa Fondul de solidaritate al UE pentru zonele afectate de inundații și mecanismul Restore

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore, în contextul inundaţiilor din Suceava şi Neamţ. Potrivit ministrului, acest demers va permite alocarea rapidă a milioane de euro din banii europeni către zonele afectate. De asemenea, Guvernul va adopta un nou pachet de ajutoare și va activa Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. „În calitate de ministru al Investiţiilor
Image Description

18:01

- Externe - Hamas transmite că va depune armele doar dacă se înfiinţează un stat palestinian independent

Gruparea palestiniană islamistă Hamas a declarat sâmbătă că nu va depune armele decât dacă se înfiinţează un stat palestinian independent, transmite Reuters. Hamas a afirmat într-un comunicat că „rezistenţa armată (...) nu poate fi abandonată decât prin restaurarea deplină a drepturilor noastre naţionale, în primul rând prin înfiinţarea unui stat palestinian independent, pe deplin suveran, cu Ierusalimul drept capitală”. Negocierile indirecte dintre Hamas şi Israel, care vizau încheierea unui armistiţiu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete