Cea mai de temut agenție de spionaj a Chinei a ieșit din umbră și și-a pus în gardă cetățenii: spionii străini s-au infiltrat peste tot
Inapoi

Cea mai de temut agenție de spionaj a Chinei a ieșit din umbră și și-a pus în gardă cetățenii: spionii străini s-au infiltrat peste tot

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Într-un videoclip apărut de Ziua Educației pentru Securitate Națională, principala agenție de spionaj a Chinei are un mesaj dur pentru cetățenii chinezi: spionii străini sunt peste tot și „se pot deghiza în oricine”, relatează CNN. In imagini apare un bărbat deghizat în fotograf, tehnician de laborator, om de afaceri și curier, care își face chiar și un cont online fals cu care să obțină secrete de stat din diferite locuri și industrii. „În această mare de oameni, s-ar putea să nu îl fi băgat de seamă niciodată. Identitatea lui este schimbătoare și este greu de găsit”, spune vocea naratorului. „Ei sunt peste tot, vicleni și perfizi, și ar putea fi chiar aici, în viețile noastre.” Într-un final, poliția chineză îl prinde pe spion într-o ambuscadă dramatică după ce autoritățile de securitate ale statului primesc mai multe ponturi din partea publicului. „Ei se pot deghiza în oricine. Dar, prin mulțime, tu și cu mine, împreună, protejăm securitatea națională. Noi, 1,4 miliarde de oameni, suntem 1,4 miliarde de linii de apărare", a conchis naratorul. Videoclipul de 3 minute este cea mai nouă producție de propagandă a puternicei agenții civile de spionaj a Chinei, Ministerul Securității Statului (MSS), pentru a pregăti publicul chinez împotriva amenințării tot mai mari a spionilor străini - cel puțin, în percepția autorităților de la Beijing. Sub conducerea lui Xi Jinping, cel mai autoritar lider chinez din ultimele decenii, temuta agenție de spionaj s-a făcut mult mai remarcată decât în trecut și și-a extins influența. De la o organizație care opera numai din umbră, MSS s-a transformat într-o prezență extrem de vizibilă în viața publică. În orașele din China, posterele și sloganurile care promovează securitatea națională apar acum peste tot - pe trotuar, la metrou, în campusuri și pe panourile publicitare. Pe rețelele sociale, conturile online ale ministerului sunt urmărite de foarte mulți oameni și postează aproape zilnic comentarii, videoclipuri scurte și chiar și benzi desenate prin care poporul chinez este pus în gardă în legătură cu presupusele amenințări omniprezente la adresa țării. Potrivit MSS, spionii străini sunt peste tot și se infiltrează oriunde - de la aplicațiile de hărți digitale și până la stații meteo. Ministerul chinez a postat și detalii cu presupuse activități de spionaj ale serviciilor secrete din SUA și Marea Britanie și cu cetățeni chinezi care studiază sau lucrează în străinătate și au fost recrutați de CIA. Într-un documentar difuzat cu ocazia Zilei Educației pentru Securitate Națională, MSS a dezvăluit că un cercetător chinez condamnat pentru că ar fi vândut secrete de stat unei agenții străine de spionaj a fost executat în 2016. Documentarul nu explică despre ce țară este vorba, dar imaginile arată un steag american și clădirea Capitoliului Statelor Unite. Beijingul se folosește de așa-numitele pericole externe pentru a da vina pe „forțele străine” pentru toate problemele cu care se confruntă pe plan intern - o strategie folosită în mod repetat de guvernul chinez în perioadele grele, precum în timpul protestelor de la finalul anului 2022 îndreptate împotriva măsurilor anti-Covid foarte dure luate de Xi. MSS a apărut în 1983 prin comasarea unui departament al serviciilor secrete ale Partidului Comunist Chinez și a unei unități de contraspionaj din poliție. Ministerul chinez este văzut ca un fel de CIA combinat cu FBI, cu toate că activitățile MSS au fost încă și mai secrete decât cele ale agențiilor americane, neavând un website oficial sau persoane de contact și purtători de cuvânt cunoscuți. În ultimul timp, însă, agenția de spionaj a Chinei a ieșit din umbră, pe măsură ce Xi se preocupă tot mai mult de problema securității naționale. Cel mai dramatic episod al acestei transformări a venit în luna august, atunci când MSS și-a făcut debutul pe rețelele sociale: a lansat un cont oficial de WeChat - cea mai populară aplicație de socializare a Chinei. Mesajul era „pentru toți membrii societății” să se alăture luptei împotriva infiltrării străine. Postările MSS strâng deseori sute de mii de vizualizări și sunt distribuite de toate canalele mass-mediei de stat. Anul acesta, ministerul a lansat și o bandă desenată - „Echipa de Investigații Speciale Shenyin” - în care o echipă de cinci ofițeri ai poliției secrete vânează spioni străini. Poveștile descrise ar fi inspirate din operațiuni reale de contraspionaj. Într-una dintre ediții, poliția secretă urmărește mai mulți agenți străini care încearcă să extragă pământuri rare, niște metale de importanță strategică, în timp ce se prefac că prospectează terenuri în vederea dezvoltării de imobile. Avertismentele emise de MSS par să aibă mai multe ținte. Într-o postare de anul trecut, agenția a spus că a descoperit sute de stații meteo ilegale care spionau pentru țări străine, oferind chiar informații despre baze militare, proprietăți ale companiilor de apărare și marile regiuni unde se cultivă cereale. Într-o altă postare, agenția a avertizat împotriva comentariilor care caută să „denigreze” economia chineză prin „povești false” care promovează declinul Chinei, precizând că astfel de critici sunt o încercare de a ataca sistemul socialist al țării și de a „restrânge și suprima strategic China”. CCTV a raportat că autoritățile securității de stat au percheziționat mai multe birouri ale Capvision, o firmă internațională de consultanță cu sedii la Shanghai și New York. Propaganda MSS și campaniile de educație - precum și recompensele în bani generoase oferite în schimbul ponturilor venite din partea publicului - au stârnit entuziasm pe platformele online din China pentru prinderea spionilor. Pe Douyin, versiunea chineză a TikTok, influencerii s-au grăbit să posteze videoclipuri scurte în care își învață urmăritorii să identifice spioni, iar comentariile sunt pline de utilizatori care povestesc cum au depistat un posibil spion sau cum l-au raportat autorităților. Pe Xiaohongshu, Instagramul chinezesc, o tânără a stârnit discuții aprinse anul trecut după ce a sunat agenții MSS pentru a-și raporta propriul iubit pe care îl suspecta de spionaj. Bloggerița a fost încurajată să acționeze în acest fel de comentatori, după ce a spus într-o postare anterioară că iubitul ei a uitat o parte din versurile și melodia imnului național al Chinei. „Doamnelor, este normal ca iubitul tău să nu poată cânta imnul național?” a întrebat ea pe internet. Experții se tem că aceste inițiative agresive ale Beijingului riscă să afecteze afacerile și investițiile străine, care cad de multe ori victime reacțiilor exagerate cu care sunt tratate problemele de securitate națională. Ca urmare a operațiunilor desfășurate de autoritățile chineze împotriva industriei de consultanță, cele mai multe firme străine s-au adaptat și și-au mutat o parte dintre activități în afara Chinei. „Cele care au rămas în China sunt chemate la 'ceai'”, a explicat James Zimmerman, partener al firmei americane de avocatură Perkins Coie LLP, care lucrează de la Beijing, folosind un eufemism pentru interogațiile poliției. „Nu pentru că se află sub investigație, ci ca să stârnească teamă și să amintească faptul că și ei sunt urmăriți de agențiile de securitate”, a mai spus Zimmerman. MSS este „condus mai mult de politici decât de realitate sau bun simț”, a spus Zimmerman. „Dar asta este China în versiunea lui Xi Jinping.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

17:18

Rares Burnete, experiență impresionantă cu echipa națională a României

Rares Burnete consideră că experiența de a juca pentru naționala României a fost una unică și foarte importantă pentru el. Într-un interviu, jucătorul de 21 de ani a spus că a fost foarte bucuros să participe la meciuri de nivel european, care au avut o intensitate foarte mare, deși se află la o vârstă tânără. El a menționat că a avut parte de un cantonament frumos înainte de meciuri și a
Image Description

16:31

bike-parkul Postavarul, oficial deschis după finalizarea rapidă a lucrărilor

bike-parkul Postavarul, oficial deschis după finalizarea rapidă a lucrărilor Traseele de mountain bike și downhill din Poiana Brașov au fost deschise oficial weekend-ul acesta, după ce echipele de întreținere au finalizat lucrările de curățare, reparație și montare a indicatoarelor. Primarul George Scripcaru a anunțat că, din cauza vremei nefavorabile din această primăvară, cu ploi și efecte negative asupra zonei, lucrările au fost întârziate, dar acum au fost încheiate mai devreme decât
Image Description

16:30

terapia prin regresie și influența karmică asupra tiparelor repetitive din viața noastră

În emisiunea „De vorba cu EA”, realizată de Elena Apostol, au fost discutate aspecte legate de terapia prin regresie și modul în care karma de neam influențează comportamentele repetitive din viața fiecărei persoane. Potrivit lui Emilian Mehedincu, această terapie nu se confundă cu hipnoza, ci este o metodă activă care ajută la ruperea ciclurilor repetitive. El explică: „Este o metodă diferită de hipnoza, care permite explorarea adâncurilor conștiinței pentru a înțelege
Image Description

15:41

Percheziții în Făgăraș într-un dosar de trafic de droguri

Autoritățile din Brașov au efectuat o acțiune importantă în municipiul Făgăraș, într-un dosar de trafic de droguri. Potrivit newsbv.ro, în cursul anului 2025, o persoană de 32 de ani, aflată în prezent în arest preventiv pentru alte fapte, se pare că ar fi vândut, prin intermediul unei femei de 36 de ani, diverse cantități de "cristal" - drog de mare risc cunoscut sub denumirea de 3-CMC. Aceasta s-a realizat în
Image Description

14:24

Bărbat urmărit național prins în gara din Brașov de către polițiști

Bărbat urmărit național prins în gara din Brașov de către polițiști Un bărbat din Codlea, urmărit de autorități, a fost prins în gara din Brașov de către polițiști, conform informațiilor transmise de newsbv.ro. La data de 19 iunie, în urma unor activități de verificare în zona stației CF Brașov, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Regională Transporturi Brașov l-au identificat pe un bărbat de 39 de ani, din municipiul Codlea.
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:16

- Iasi - S-a stins din viață profesorul Mircea Covic, reputat genetician din Iași

Profesorul universitar dr. Mircea Covic, un nume cunoscut în domeniul geneticii din România, a decedat ieri, anunță ziaruldeiasi.ro. El a fost fost cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și a deținut poziția de director al Centrului de Patologie Genetica din oraș. Vestea morții sale a stârnit o mare emoție în comunitatea academică și medicală din țară. Colegi, colaboratori și discipoli l-au condus cu mesaje
Image Description

04:14

- Iasi - Consiliul Local Iași a respins planul de construire a unui hotel în zona Breazu

Consiliul Local Iași a respins planul de construire a unui hotel în zona Breazu Consiliul Local Iași a respins proiectul de construire a unui hotel în zona Breazu, inițiat de firma Buz Residence SRL. Propunerea prevedea construirea unei clădiri cu mai multe etaje, ce urma să includă spații hoteliere, birouri și servicii. Potrivit documentației, imobilul avea regim de înălțime 2S+P+4E și urma să fie accesat de pe aleea Mihail Sadoveanu, unde
Image Description

04:04

- Botosani - Accident grav pe drumul european E 58 în județul Botoșani

Accident grav pe drumul european E 58 în județul Botoșani Un accident rutier tragic s-a produs în apropierea localității Bălușeni, județul Botoșani, în timpul nopții de joi spre vineri. Potrivit informațiilor, doi oameni au murit pe loc, iar alți patru au fost răniți în urma coliziunii. Conform sursei monitorulbt.ro, tragedia s-a întâmplat în dreptul localității Bălușeni, după o curbă periculoasă la dreapta. În acel moment, un autoturism Volkswagen Golf, în care se
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete