Cel puţin cinci migranți au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii, în timp ce la Londra se vota controversatul proiect Rwanda
Inapoi

Cel puţin cinci migranți au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii, în timp ce la Londra se vota controversatul proiect Rwanda

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Parlamentul britanic a aprobat în cursul nopţii controversatul proiect de lege care prevede expulzarea în Rwanda a solicitanţilor de azil intraţi ilegal în Marea Britanie. Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului a cerut Marii Britanii să revină asupra proiectului, în timp ce o nouă tragedie s-a întâmplat în zorii zilei: cel puţin cinci imigranţi, între care și un copil, au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii. Trei bărbaţi, o femeie şi un copil au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în timpul unei tentative de traversare a Canalului Mânecii, în apropierea plajei de la Wimereux, în regiunea franceză Pas-de-Calais. Incidentul a avut loc la ora 5 dimineaţa, când un "vas mic", o ambarcaţiune improvizată cu peste 110 persoane la bord, a pornit pe mare de pe plaja din Wimereux, potrivit prefecturii. "După o primă eşuare pe un banc de nisip, ambarcaţiunea a pornit din nou pe mare", a precizat Prefectura. Se crede că ambarcaţiunea supraîncărcată a fost implicată într-o mişcare precipitată, soldată cu mai multe victime. Ancheta a fost încredinţată procurorului general din Boulogne-sur-Mer. Marţi dimineaţă, poliţia a interzis accesul pe o porţiune de o sută de metri din digul de la Wimereux, potrivit unui jurnalist AFP. Echipe de securitate civilă şi două elicoptere ale serviciului medical de urgenţă (SAMU) se află la faţa locului. Potrivit cotidianului local La Voix du Nord, aproximativ o sută de migranţi au fost deja recuperaţi la bordul unui remorcher de intervenţie al marinei franceze şi vor fi duşi în portul Boulogne. Tentativa de traversare a avut loc pe o mare calmă şi pe o vreme senină, dar cu o temperatură de abia câteva grade peste zero grade. Această tragedie ridică la cel puţin cincisprezece numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa încercând să traverseze Canalul Mânecii în 2024. Parlamentul britanic a aprobat în noaptea de luni spre marţi proiectul de lege ce permite expulzarea spre Rwanda a solicitanţilor de azil intraţi ilegal în Regatul Unit, după o interminabilă bătălie între camera superioară, reticentă faţă de acest text controversat, şi camera inferioară. Anunţat în urmă cu doi ani de guvernul conservator aflat la putere la Londra şi prezentat drept o măsură-far a politicii sale de luptă împotriva imigraţiei ilegale, acest proiect de lege vizează trimiterea în Rwanda a solicitanţilor de azil - indiferent de unde vin ei - intraţi ilegal în Regatul Unit, în special traversând Canalul Mânecii pe bărci pneumatice. Ataşat unui nou tratat între Londra şi Kigali, ce prevede plata unor sume substanţiale către Rwanda în schimbul primirii de migranţi, textul votat în noaptea de luni spre marţi este menit să răspundă concluziilor Curţii Supreme, care a declarat proiectul iniţial ilegal, în noiembrie anul trecut. El defineşte Rwanda drept ţară terţă sigură. Însă, chiar dacă Rwanda se prezintă drept una dintre ţările cele mai stabile de pe continentul african, preşedintele său Paul Kagame, care deţine puterea din 1994 în această ţară din regiunea Marilor Lacuri, este acuzat că guvernează într-un climat de teroare, reducând la tăcere disidenţa şi libertatea de exprimare. Guvernul de la Kigali s-a declarat "mulţumit" de votul din Parlamentul britanic. Un purtător de cuvânt al guvernului rwandez, Yolande Makolo, a declarat că autorităţile ţării sale sunt "nerăbdătoare să primească persoanele relocalizate în Rwanda". Noul comisar pentru drepturile omului al CoE, irlandezul Michael O'Flaherty, s-a declarat "îngrijorat că acest proiect de lege ar putea autoriza expulzarea de persoane spre Rwanda fără ca cererea lor de azil să fi fost analizată de autorităţile britanice, în majoritatea cazurilor". "Guvernul Regatului Unit trebuie să se abţină de la expulzarea acestor oameni în baza 'planului său Rwanda' şi să revină asupra atingerii aduse independenţei justiţiei pe care o constituie acest proiect de lege", a declarat Michael O'Flaherty. Londra face parte din această instituţie ce reuneşte 46 de state membre şi care este depozitarul Convenţiei europene a drepturilor omului. Legislaţia "exclude posibilitatea pentru tribunalele britanice de a examina pe deplin şi în mod absolut independent cazurile care le sunt prezentate", adaugă el. O'Flaherty aminteşte că în baza articolului 3 al Convenţiei europene a drepturilor omului, Regatul Unit nu are dreptul de a respinge solicitanţii de azil spre ţara lor de origine, chiar şi indirect printr-o ţară terţă. Or, textul aprobat marţi de Camera comunelor "împiedică indivizii să recurgă la tribunalele britanice asupra acestei probleme-cheie a expulzării", scrie înaltul responsabil al Consiliului Europei. "El interzice explicit tribunalelor britanice să evalueze riscul ca Rwanda să expulzeze oameni spre alte ţări şi să analizeze echitatea şi modul de funcţionare a procedurilor de azil în Rwanda". Curtea Europeană a Drepturilor Omului, organism al Consiliului Europei, a oprit în ultimul moment în iunie 2022 un prim zbor prevăzut de Londra cu destinaţia Rwanda.La sfârşitul lui 2023, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a dat asigurări că nu va permite "unei curţi străine să blocheze" zborurile spre Rwanda.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

08:09

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 vor fi afișate vineri, 20 iunie, până la ora 12:00, potrivit unui anunț al Ministerului Educației și Cercetării. Potrivit sursei newsbv.ro, aceste rezultate inițiale vor fi puse la dispoziția elevilor atât de către minister, cât și de centrele de examen.

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 vor fi afișate vineri, 20 iunie, până la ora 12:00, potrivit unui anunț al Ministerului Educației și Cercetării. Potrivit sursei newsbv.ro, aceste rezultate inițiale vor fi puse la dispoziția elevilor atât de către minister, cât și de centrele de examen. Pentru prima dată, elevii care au susținut BAC-ul pot solicita vizualizarea lucrărilor pentru a decide dacă vor depune sau nu contestatie, notează HotNews.ro. Candidatul poate cere
Image Description

07:20

Criză politică în România după eșecul negocierilor pentru formarea guvernului

Criză politică în România după eșecul negocierilor pentru formarea guvernului O întâlnire cheie între președintele Nicușor Dan și liderul PNL, Ilie Bolojan, favoritul pentru funcția de premier, a eșuat joi seara, iar țara intră într-o nouă etapă de incertitudine politică. Conform surselor citate de stiripesurse.ro, discuția de la Palatul Cotroceni s-a încheiat fără vreun compromis privind măsurile fiscale, în special majorarea TVA de la 19% la 21%. Potrivit informațiilor, Bolojan a insistat
Image Description

06:35

Primăria Prejmer anunță acțiuni de dezinsecție pentru combaterea insectelor în comună

Primăria Prejmer anunță acțiuni de dezinsecție pentru combaterea insectelor în comună Primăria Prejmer a notificat cetățenii despre faptul că vor fi desfășurate acțiuni de dezinsecție în cadrul comunei pentru a combate insectele dăunătoare. Potrivit autorităților locale, aceste intervenții sunt esențiale pentru sănătatea publică, mai ales în zonele școlilor, parcurilor și spațiilor verzi. Conform anunțului, acțiunea va avea loc mâine, 20 iunie 2025, și va fi executată de o firmă specializată, care va
Image Description

06:29

Elevii încep vacanța de vară pe 21 iunie 2025, marcând finalul anului școlar 2024-2025 și începutul unei perioade de odihnă de 11 săptămâni. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, cursurile s-au încheiat oficial pe 20 iunie, iar vacanța va dura până pe 8 septembrie, când va începe noul an școlar 2025-2026.

Elevii încep vacanța de vară pe 21 iunie 2025, marcând finalul anului școlar 2024-2025 și începutul unei perioade de odihnă de 11 săptămâni. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, cursurile s-au încheiat oficial pe 20 iunie, iar vacanța va dura până pe 8 septembrie, când va începe noul an școlar 2025-2026. Pentru elevii care au terminat clasa a VIII-a, vacanța a început încă din 13 iunie, în timp ce cei de
Image Description

05:52

criza politică și alegerile din românia în 2025

criza politică și alegerile din românia în 2025 În cadrul emisiunii „Drumul spre succes”, realizată de profesorul universitar doctor Tiberiu Foris, profesorul universitar doctor Claudiu Coman a discutat despre alegerile din România din anul 2025 și despre criza politică declanșată de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale. Coman explică faptul că aceste alegeri au avut loc într-un context tensionat, în care partidele tradiționale, precum PSD și PNL, se confruntă cu cele suveraniste,
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:16

- Galati - Modificări în programul de transport public local în Galați

Modificări în programul de transport public local în Galați Un proiect ce vizează modificarea programului de transport public local va fi supus votului consilierilor locali, anunță potrivit ViataLibera.ro. Conform sursei, inițiativa nu implică desființarea sau suspendarea de trasee, ci dimpotrivă, aduce îmbunătățiri. Se propune suplimentarea cu două autobuze a Traseului 28 și înființarea unei noi stații de autobuz. Aceasta va fi situată pe bulevardul Closca, în zona Stadionului "Siderurgistul". Potrivit sursei, noua
Image Description

08:15

- Constanta - planul de dezvoltare urbană a orașului Techirghiol, aprobat în 2025, nu afectează mediul, conform autorităților

planul de dezvoltare urbană a orașului Techirghiol, aprobat în 2025, nu afectează mediul, conform autorităților Un document emis pe data de 11 iunie 2025 analizează impactul planului de dezvoltare urbană a orașului Techirghiol și confirmă că proiectele propuse sunt în legalitate și nu pun în pericol habitatele sau speciile protejate. Documentul menționează că nu vor exista efecte negative asupra ecosistemelor sau asupra speciilor de interes comunitar. Potrivit notează ziarulamprenta.ro, analizele indică
Image Description

08:14

- Bistrita - proiecte importante supuse aprobării în consiliul local al municipiului bistrița

proiecte importante supuse aprobării în consiliul local al municipiului bistrița Consiliul Local al municipiului Bistrița are pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâre, care vizează modificări și aprobări legate de diverse domenii ale administrării orașului. Printre acestea se numără și actualizarea regulamentului pentru achiziția de imobile, terenuri și construcții, precum și solicitarea către Guvern pentru transferul unui imobil situat pe strada Granicerilor din domeniul public al Statului Român în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete