Ambiţiosul scut antirachetă „Golden Dome” (Domul de Aur) promovat de preşedintele american Donald Trump a stârnit întrebări şi critici pe tema viabilităţii sale, a bugetului uriaş şi a pericolelor pe care le prezintă în ceea ce priveşte militarizarea spaţiului sau încurajarea proliferării. Este un mecanism de apărare pentru rachetele intercontinentale şi, deşi pare a fi inspirat din numele „Domul de Fier” (Iron Dome) al Israelului, este mult mai sofisticat din punct de vedere al amplorii şi nivelului conceptual în comparaţie cu sistemul israelian şi cu alte sisteme complementare ale Israelului, cum ar fi „Săgeata" (Arrow) şi „Praştia lui David" (David's Sling). În acest sens, a fost definit ca un „sistem al sistemelor" datorită straturilor multiple din care este format, inclusiv stratul orbital, care foloseşte tehnologie existentă, dar netestată. Unii dintre sateliţii din acest strat trebuie să mobilizeze şi să desfăşoare un vehicul interceptor pentru a se ciocni cu racheta inamică şi a o distruge. Acest lucru este complicat deoarece fereastra pentru interceptarea unui proiectil în faza sa iniţială de zbor (momentul ideal pentru distrugerea unei rachete) este de 3-5 minute, iar sateliţii sunt mereu în mişcare, a declarat pentru EFE Laura Grego, directoarea departamentului de cercetare în domeniul securităţii globale de la Union of Concerned Scientists (Uniunea Oamenilor de Ştiinţă Îngrijoraţi, UCS - n.r.), relatează Agerpres. „Pentru a avea ceva la locul potrivit şi în momentul potrivit, este nevoie de sute şi sute, cel puţin, sau mai degrabă de mii (de sateliţi), chiar şi pentru a (intercepta) una sau două rachete", subliniază Grego, menţionând că, dacă un stat „avansat" din punct de vedere militar, precum Rusia sau China, decide să lanseze zece rachete simultan, „acea constelaţie de sute sau mii de sateliţi trebuie înmulţită cu zece". Acest scut, în opinia ei, „nu este o modalitate viabilă de a construi o apărare", deoarece este „întotdeauna într-un mare dezavantaj", având în vedere că inamicul poate oricând alege să „satureze sistemul" cu un număr mai mare de rachete sau să „atace direct sistemul în sine" cu arme care dezactivează sateliţii. „Din punct de vedere istoric, în domeniul apărării antirachetă, au fost iniţiate numeroase proiecte, cheltuindu-se sute de milioane şi, în unele cazuri, miliarde de dolari, doar pentru a fi anulate pentru că erau pur şi simplu neviabile", aminteşte cercetătoarea, referindu-se la programe precum „Războiul Stelelor" al administraţiei preşedintelui Ronald Reagan (1981-1989), care a costat cel puţin 60 de miliarde de dolari şi care a fost abandonat în 1993. Experta în arme nucleare şi astrofizică spune că nu ştie de ce administraţia Trump este acum interesată de un astfel de proiect, dar este conştientă că „sunt mulţi bani de câştigat" pentru cei implicaţi, printre care se numără, pe lângă contractori cunoscuţi precum Lockheed Martin şi SpaceX, startup-uri din Silicon Valley precum Anduril sau Palantir. Pachetul fiscal şi bugetar masiv aprobat luna aceasta de Congres şi semnat de Trump alocă 25 de miliarde de dolari pentru o fază iniţială a scutului, pe care preşedintele a declarat că îl doreşte terminat până la sfârşitul mandatului său, în 2029, şi care va costa în total 175 de miliarde de dolari. La rândul său, Biroul pentru Buget al Congresului estimează că costul total ar putea fi de 542 de miliarde de dolari pe o perioadă de 20 de ani. Toate acestea îl fac cel mai scump sistem de apărare antirachetă aprobat vreodată, iar Grego consideră că, chiar şi în lipsa aproape totală a informaţiilor tehnice cu privire la „Domul de Aur", "dacă a fost alocată această sumă de bani, ceva tot trebuie să se materializeze". O altă critică, împărtăşită de experţi precum Jeffrey Lewis de la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare, este aceea că un sistem precum „Domul de Aur" ar putea transforma spaţiul într-un câmp de luptă - anulând consensul global al Tratatului privind Spaţiul Cosmic din 1967 - având în vedere că adversarii SUA ar putea încerca să distrugă sateliţii americani. În acest domeniu, se crede că Rusia dezvoltă de mult timp un program de înarmare a sateliţilor cu focoase nucleare menite să distrugă alţi sateliţi, un concept îngrijorător din cauza reacţiilor haotice în lanţ pe care acest lucru le-ar putea genera pentru numeroasele reţele de dispozitive care orbitează atmosfera şi de care depind sisteme critice pentru comunicaţii şi navigaţie aeriană şi maritimă. Un scut precum „Domul de Aur" - explică Grego - nu numai că oferă un stimulent pentru a lansa o cursă a înarmărilor, dar „generează şi incertitudine" în privinţa ideii că SUA ar putea deveni prea sigure în spatele scutului lor, iar alte puteri, odată distrus conceptul de „vulnerabilitate reciprocă", ar pierde capacitatea de a descuraja Washingtonul să atace primul. „Pe scurt, nu numai că nu suntem interesaţi să construim aceste sisteme; nici nu avem interesul să spunem că vrem să le construim", conchide cercetătoarea despre acest proiect pe care, într-o scrisoare adresată secretarului apărării american, Pete Hegseth, patru congresmeni democraţi l-au descris săptămâna trecută ca fiind „prohibitiv de scump, ineficient din punct de vedere operaţional, enorm de corupt şi dăunător securităţii SUA şi a lumii".