Donald Trump propune acordarea automată a dreptului la rezidență permanentă pentru absolvenții străini din SUA
Inapoi

Donald Trump propune acordarea automată a dreptului la rezidență permanentă pentru absolvenții străini din SUA

Postat pe 21 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe

Donald Trump propune acordarea automată a dreptului la rezidență permanentă pentru absolvenții străini din SUA

Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, a afirmat recent că guvernul american ar trebui să ofere "automat" dreptul la rezidență permanentă (green card) străinilor care obțin diplome de studii superioare în SUA. Această propunere vine într-un context în care problema imigrației este un subiect major în campania prezidențială americană.

"Ar trebui să obțineți automat – în cadrul diplomei voastre – 'green card' pentru a putea rămâne în această țară", a declarat Donald Trump într-un interviu pentru podcastul All-In, difuzat joi și citat de Agerpres. "Green card" reprezintă documentul care conferă dreptul la rezidență permanentă în SUA.

Candidatul republican la alegerile prezidențiale din noiembrie a fost întrebat despre restricțiile asupra imigrației care, potrivit jurnalistului ce realiza interviul, limitează competitivitatea SUA și "capacitatea lor de a-i importa pe cei mai buni și mai inteligenți în America". În răspunsul său, Trump a menționat că "știe povestile unor oameni care au obținut o diplomă la o super universitate (...) și care doresc cu disperare să rămână aici".

"Ei aveau un proiect de companie, un concept, și nu pot să rămână – ei se întorc în India, în China, și înființează această companie în aceste țări și devin multimiliardari, angajând mii și mii de oameni. Iar aceasta ar fi putut să fie făcut aici", a subliniat Donald Trump.

Aceste declarații sunt surprinzătoare, având în vedere pozițiile sale obișnuite, mult mai restrictive asupra imigrației. Ele vin la câteva zile după ce rivalul său democrat, actualul președinte Joe Biden, a anunțat o măsură similară. Joe Biden a declarat marți că intenționează să accelereze procedura de obținere a vizelor de muncă pentru anumite categorii de imigranți care au obținut o diplomă de studii superioare în SUA și care au primit o ofertă de angajare în țară.

De asemenea, Biden a anunțat măsuri de regularizare de care ar putea beneficia sute de mii de persoane. "Putem în același timp să securizăm frontiera (cu Mexicul) și să oferim căi legale de imigrație", a spus actualul președinte american. Candidat pentru un al doilea mandat, Joe Biden încearcă să răspundă atât la acuzațiile de laxism venite dinspre dreapta, cât și să rămână fidel promisiunilor sale de campanie pentru un sistem de imigrare "mai uman".

Joe Biden a profitat de ocazie pentru a-l critica pe Donald Trump, acuzându-l de afirmații dure la adresa imigranților. Biden a declarat marți că este "scandalos" să spui, așa cum a făcut-o Trump, că imigranții sunt "animale ce otrăvesc sângele" țării.

Echipa de campanie a lui Donald Trump, care promite expulzări masive în cazul unei victorii, a susținut că aceste măsuri ale lui Joe Biden "vor alimenta fără nicio îndoială criminalitatea migranților".

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

10:41

S-au împlinit 300 de ani de când s-a sfințit Biserica Franciscană din Brașov, de pe strada Sfântul Ioan

În inima vechiului Brașov, pe strada Sfântul Ioan nr. 7, un simbol al credinței și al istoriei locale a marcat o aniversare impresionantă: 300 de ani de la sfințirea Bisericii Franciscane, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. Acest lăcaș de cult catolic, înconjurat de zidurile mănăstirii franciscane, este astăzi un reper spiritual, arhitectural și istoric de o importanță majoră pentru oraș. Aniversarea celor trei secole de la sfințire este un moment
Image Description

10:06

Teutonii Ghimbav se pregătesc sezonul 2025/2026 în Divizia A cu transferuri importante și ambiții mari

CSO Teutonii Ghimbav intră în forță în sezonul 2025/2026 din Divizia A la handbal masculin, o competiție care se anunță mai intensă ca niciodată. Cu echipe redutabile retrogradate din Liga Națională – precum Steaua București, HC Odorhei, CSM Făgăraș, CSM Bacău și CSM Focșani – competiția capătă un nou nivel de complexitate și intensitate. În acest context, echipa din Ghimbav face un pas strategic esențial: întărirea lotului cu jucători valoroși
Image Description

06:13

29 iunie – Sfinții Apostoli Petru şi Pavel. De ce sunt sărbătoriți împreună

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Cei doi apostoli sunt pomeniţi împreună pentru ca au murit în aceeaşi zi, a anului 67. În timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero. Petru şi Pavel sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită
Image Description

19:14

Începe cea de-a 28-a ediție a Școlii de Vară de la Brașov

Anul acesta, programul reunește 10 participanți din Statele Unite ale Americii, Austria, Belgia, China, Polonia și Israel. Aceștia vor avea ocazia să învețe limba română într-un cadru academic și prietenos, dar și să descopere valorile culturale, istorice și artistice ale României contemporane. La finalul programului, participanții pot susține un examen scris și oral, în urma căruia pot obține un certificat de competență lingvistică emis de Facultatea de Litere a Universității
Image Description

18:13

Baschet: Andrei Oinaru părăsește Corona Brașov și se transferă la FC Argeș Pitești

FC Argeș Pitești este foarte aproape de a-și completa nucleul de jucători români pentru sezonul următor și a anunțat al treilea transfer al verii, potrivit baschet.ro. Oinaru este unul dintre baschetbaliștii de perspectivă ai României și, la doar 19 ani, în toamna anului trecut, și-a făcut debutul la naționala de seniori, într-o înfrângere cu Norvegia, scor 62-75. El a adunat până în acest moment trei selecții pentru prima reprezentativă și
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:18

- Cluj - Tânăr IT-ist, disperat că nu-și găsește job, după 700 de aplicări: „Am primit doar refuzuri! Inclusiv ghost la interviu fizic, când angajatorul n-a venit”

Un tânăr IT-ist din Cluj a ajuns într-un punct critic al carierei sale după ce a aplicat, fără succes, la peste 700 de joburi din domeniul IT în ultimul an. Deși a urmat toate sfaturile „experților în HR”, a investit în formare continuă și a participat la conferințe de profil, răspunsul pieței a fost constant: refuz, ghosting și promisiuni încălcate. Absolvent al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI),
Image Description

13:17

- Constanta - Accident rutier în Dobromir: Un bărbat fără permis s-a răsturnat cu mașina pe DJ 391 A

„La data 28 iunie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 391 A, în comuna Dobromir, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 36 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul s-a răsturnat. În
Image Description

13:15

- Buzau - Ce se întâmplă cu prețurile asigurărilor de la 1 iulie

Se schimbă regulile RCA după mai bine de doi ani de plafonare a prețurilor. Cel mai probabil luni, Guvernul va decide ridicarea plafonării prețurilor, măsură recomandată de altfel de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), conform informațiilor Economica.net. Va urma o explozie a prețurilor? Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF, a arătat, într-un interviu pentru sursa citată, la ce ar trebui să se aștepte șoferii. Tarifele RCA nu vor mai fi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete