Hamas trimite o delegație la Cairo pentru negocieri de armistițiu
Inapoi

Hamas trimite o delegație la Cairo pentru negocieri de armistițiu

Postat pe 24 Aug 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe

Hamas trimite o delegație la Cairo pentru negocieri de armistițiu

Un oficial al Hamas a declarat sâmbătă pentru AFP că o delegație a mișcării islamiste palestiniene se îndreaptă spre Cairo, unde se desfășoară negocieri pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, însă reprezentanții grupului nu vor participa direct. Potrivit sursei, "membrii delegației (Hamas) se vor întâlni cu oficiali importanți ai serviciilor secrete egiptene pentru a fi informați cu privire la cele mai recente evoluții în negocierile în curs. Aceasta nu înseamnă că Hamas va participa la aceste negocieri."

Informațiile au fost confirmate de purtătorul de cuvânt al Consiliului Securității Naționale al Casei Albe, John Kirby, care a menționat că directorul CIA, William Burns, și înaltul diplomat Brett McGurk se află în Egipt pentru discuții pe acest subiect. De asemenea, la negocierile de la Cairo participă și David Barnea, șeful Mossad, și Ronen Bar, șeful Shin Bet.

În aceeași săptămână, secretarul de stat american Antony Blinken a efectuat o vizită în Orientul Mijlociu, unde premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a confirmat că Israelul acceptă planul de compromis propus de Washington pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, după mai bine de zece luni de conflicte. Netanyahu a declarat că acum este responsabilitatea Hamas să adopte o poziție similară.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

21:57

Zborul spre Londra, de la Aeroportul Brașov-Ghimbav, întârziere de aproape 150 de minute!

Răbdarea pasagerilor zborului W9 5399, operat de compania Wizz Air, pe ruta Londra – Brașov, a fost pusă la încercare! Deși avionul ar fi trebuit să aterizeze la 20.25 la Ghimbav, aeronava se pare că va ajunge la Brașov abia la ora 22.52, deci cu o întârziere de 147 de minute !!! În consecință, deși ar fi trebuit să decooeze de la Ghimbav la ora 21.00, avionul spre Londra va
Image Description

12:46

EXCLUSIV Inteligența artificială în educația copiilor – între inovație și responsabilitate

Inteligența artificială (IA) a devenit un subiect fierbinte în educație, mai ales pe fondul avansului rapid al tehnologiei și al digitalizării accentuate a sistemelor de învățământ. În cadrul emisiunii Interviul Zilei cu Doru Dima, invitatul prof. Ion Negrilă a discutat despre implicațiile pe care IA le are asupra dezvoltării cognitive și emoționale a copiilor și a atras atenția asupra unor aspecte esențiale privind echilibrul dintre tehnologie și educația umană. IA
Image Description

10:06

Ada Galeș, diagnosticată cu cancer la doar 34 de ani. Mărturie emoționantă: „Încerc să îmi acopăr gaura dintre nas și gură”

Veste tulburătoare din lumea teatrului și cinematografiei românești: actrița Ada Galeș, cunoscută pentru talentul său remarcabil și sinceritatea cu care își trăiește viața în fața publicului, a anunțat că suferă de cancer. La doar 34 de ani, actrița se confruntă cu una dintre cele mai grele lupte din viața sa.
Image Description

09:19

Drogurile „Chupa Chups” fac ravagii printre tineri: traficanții folosesc acadele pentru a atrage adolescenții

Un bărbat de 34 de ani din Vaslui a fost reținut recent de către autorități, după ce a fost prins distribuind droguri extrem de periculoase sub forma unor acadele aromate „Chupa Chups”.
Image Description

05:57

20 iulie: Sărbătoarea Proorocului Ilie Tesviteanul, aducătorul de ploi

În fiecare an pe data de 20 iulie, Biserica sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Sfântul Ilie este unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, este cinstit de de creştini, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel. Originar din Tesva, în Galaad, Sf. Ilie Tesviteanul a fost unul dintre cei mai mari proroci ai
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:54

- Iasi - Proiect inedit al Universității de Arte și TUIAȘI: dansul, cercetat din punct de vedere științific

Un proiect inedit ce îmbină dansul contemporan cu neuroștiința are loc în această perioadă la Iași, sub titlul „STEM. Dans și Neuroștiință”. Inițiativa aparține Universității Naționale de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată (IEEIA) din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Proiectul
Image Description

03:21

- Iasi - 2.500 de cadre didactice ieșene așteaptă cu emoții ziua de mâine: vor fi publicate rezultatele finale ale concursului de Titularizare. Unde le găsiți?

Rezultatele finale ale concursului național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar (Titularizare) vor fi afișate marți, 22 iulie, atât la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, cât și online, pe platforma oficială titularizare.edu.ro. În județul Iași, la acest concurs s-au înscris 2.518 candidați, dintre care 546 sunt absolvenți ai promoției curente. La proba scrisă, desfășurată pe 15 iulie în cele șase centre de examen din județ, s-au prezentat 2.414
Image Description

01:10

- Gorj - Parcările se vor umple de gunoaie în luna august. „Vin «civilizații» de afară!“

Lucrătorii de la Drumurile Naționale se așteaptă ca în luna august să fie atins vârful anual în privința cantității de gunoi din parcări și de pe marginea drumurilor. Cristi Tudor, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, pune creșterea cantităților de gunoi pe seama românilor care vin din străinătate. ”Va fi o perioadă critică. Ne gândim cu groază la luna august, pentru că vin «civilizații» de afară. Vor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete