News Alert Biden va permite Ucrainei să lovească unele ținte din Rusia cu arme furnizate de SUA (presă)
Inapoi

News Alert Biden va permite Ucrainei să lovească unele ținte din Rusia cu arme furnizate de SUA (presă)

Postat pe 31 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, ar fi acordat Ucrainei permisiunea să folosească armele americane pentru a lovi ținte din Rusia, dar doar în apropierea regiunii Harkov, în care armata invadatoare a început, recent, noi operațiuni, relatează BBC, care citează surse din presa americană. „Președintele a dat indicații, recent, echipei sale să se asigure că Ucraina poate folosi armele americane în scopuri de contra-atac în Harkov, în așa fel încât Ucraina să poată lovi forțele ruse care atacă acolo sau care se pregătesc să atace”, ar fi declarat un oficial american de rang înalt, conform Politico. Deși politica guvernului SUA de a nu permite lovituri cu rază lungă în interiorul teritoriului statului agresor cu arme americane rămâne în vigoare, cu această excepție, propaganda regimului criminal de la Kremlin va încerca, cel mai probabil, să forțeze ideea că această decizie este o „escaladare”. Totuşi, Politico subliniază că aceasta este o răsturnare majoră de situaţie ce va ajuta Ucraina să îşi apere mai bine cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, situat în nord-est, în apropiere de graniţa cu Rusia. Statele Unite au transmis, până acum, că nu încurajează şi nu permit utilizarea armelor americane pentru atacuri directe împotriva Rusiei, dar secretarul de stat Antony Blinken, aflat miercuri la Chişinău, a avut unele nuanţări. El a declarat că SUA îşi vor „ajusta şi adapta” politicile, atunci când a fost întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă, despre poziţia actuală a SUA în această privinţă. „Cred că ceea ce aţi văzut de-a lungul celor peste doi ani, pe măsură ce natura câmpului de luptă s-a schimbat, pe măsură ce locaţiile, mijloacele pe care Rusia le foloseşte s-au schimbat, ne-am adaptat şi ne-am ajustat la asta. Este exact ceea ce vom face şi în continuare”, a spus el. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, a precizat, de asemenea, că sprijinul SUA pentru Ucraina a evoluat în funcţie de condiţiile de pe câmpul de luptă. „Şi acest lucru nu se va schimba”, a declarat el de la Washington. „Dar, în acest moment, nu există, de asemenea, nicio schimbare în politica noastră”, a ţinut să puncteze Kirby. Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, înainte de reuniunea de la Praga a miniştrilor de externe ai alianţei, că „a venit timpul” ca membrii alianţei militare să reconsidere unele dintre restricţiile legate de utilizarea armelor pe care le-au furnizat Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei. Pe de altă parte, Financial Times a relatat, joi, că SUA şi Ucraina sunt aproape de semnarea unui pact bilateral de securitate, care este de natură să mai liniştească spiritele la Kiev, după ce relaţiile cu SUA au devenit mai tensionate ca niciodată, în parte şi din cauza faptului că administraţia Biden nu permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru lovituri pe teritoriul rus. Rusia îşi consolidează forţele în apropierea părţii nordice a regiunii ucrainene Harkov, unde a lansat o ofensivă luna aceasta, dar încă nu dispune de numărul de trupe necesar pentru a organiza o ofensivă majoră în zonă, a declarat joi comandantul armatei Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrski. Ucraina afirmă că a stabilizat situaţia în regiunea Harkov, unde forţele ruseşti au lansat un asalt transfrontalier la 10 mai, care a deschis un nou front în războiul ce durează de 27 de luni şi a obligat Ucraina să-şi împrăştie şi mai mult trupele şi-aşa depăşite numeric. Generalul-colonel Oleksandr Sîrski a declarat că Rusia continuă să trimită regimente şi brigăzi suplimentare din alte zone şi din bazele de antrenament pentru a-şi întări trupele pe cele două linii principale de atac din nordul regiunii Harkov. Este vorba de zona Strilecea-Lîpţi, între două sate mici, şi periferia oraşului de frontieră Vovceansk, unde au avut loc lupte urbane. Aceste forţe sunt în prezent insuficiente pentru o ofensivă pe scară largă şi o străpungere a apărării noastre”, a dat asigurări Sîrski pe Telegram. Statul Major General al Ucrainei a transmis că forţele sale continuă să îşi consolideze liniile de apărare în zonă şi au respins joi un atac rusesc în apropierea satului Starîţia, pe frontul din Harkov. Purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale, Ruslan Muzîciuk, a declarat că forţele ruse nu au avansat în regiunea Harkov în ultima zi. Sîrski a mai spus că „crearea de către Ucraina a unei rezerve de muniţii” a redus, de asemenea, capacităţile ofensive ale forţelor ruseşti. Observaţia sugerează, aşa cum declara şi secretarul de stat Antony Blinken, miercuri, la Chişinău, că lipsa acută de muniţie de artilerie a Ucrainei s-a atenuat de când Statele Unite au aprobat, în sfârşit, un pachet major de ajutor, în aprilie, după luni de întârziere. Blinken a declarat, miercuri, că armele americane care sunt livrate acum Ucrainei ajută la stabilizarea liniilor de front ucrainene. Rusia îşi concentrase până acum cea mai mare parte a presiunii ofensive în estul Ucrainei, unde trupele sale au reuşit să facă progrese lente, dar constante de la capturarea oraşului Avdiivka din regiunea Doneţk, în februarie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

23:50

Peste 11.000 de locuitori din centrul țării și-au exprimat opiniile despre Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

Facultatea de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania din Brașov a prezentat rezultatele uneia dintre cele mai ample cercetări sociologice realizate în regiune, privind comportamentele, intențiile și așteptările legate de mobilitatea aeriană. Studiul, desfășurat în perioada 4 aprilie – 15 mai 2025, a adunat peste 11.200 de răspunsuri din județele Brașov, Covasna și Harghita. Analiza datelor evidențiază un public activ, cu mobilitate crescută, interesat de city break-uri, vacanțe internaționale
Image Description

23:42

Concertele estivale organizate de Filarmonica Brașov debutează pe 26 iunie

Primul concert simfonic estival organizat de Filarmonica Brașov are loc joi, 26 iunie 2025, de la ora 20:00, în Piața Sf. Ioan. Orchestra Filarmonicii Brașov, sub conducerea dirijorului Daisuke Soga, va propune publicului un program divers și dinamic. Deschiderea serii este semnată de compozitorul japonez Yasushi Akutagawa, cu lucrarea Musica per Orchestra Sinfonica. Urmată de faimosul Concert în Fa major pentru pian și orchestră de George Gershwin, avându-l ca solist
Image Description

14:58

EXCLUSIV Controale fiscale în Brașov: Peste 1.000 de inspecții și sume suplimentare de peste 55 milioane lei în ultimul an

În perioada iunie 2024 – mai 2025, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Brașov a desfășurat o activitate intensă de control fiscal, derulând 1.014 inspecții fiscale la contribuabili – atât persoane juridice, cât și fizice. Potrivit directorului general al DRFP Brașov, Adrian Mihai Hârlab, scopul principal al controalelor a fost: În urma acestor acțiuni, au fost stabilite sume suplimentare de plată în valoare totală de 55.454.058 lei, atrase la
Image Description

13:50

Handbal feminin: Sorina Grozav va juca la Corona Brașov! A semnat pe 2 ani

”Suntem bucuroși să anunțăm revenirea la Brașov a uneia dintre cele mai valoroase jucătoare formate în propria noastră pepinieră”, se arată în comunicat. Sportiva revine la Corona după o experiență de 4 ani la CS Rapid București. ”Mă bucur mult că am putut să mă întorc acasă. Îmi doresc să ajut echipa și să facem un sezon cât mai bun. Vreau să le mulțumesc brașovenilor pentru toate mesajele pe care
Image Description

11:39

Guvernul Bolojan scumpește rovinieta cel târziu de la 1 ianuarie 2026

Guvernul Bolojan scumpește rovinieta cel târziu de la 1 ianuarie 2026. Cât vor plăti românii pentru taxa de drum Potrivit unor surse politice, majorarea se va aplica cel târziu de la 1 ianuarie 2026. Ce se întâmplă cu rovinieta în mandatul lui Bolojan. În România, valoarea taxei de drum depinde de categoria vehiculului și de durata de valabilitate dorită. Prețul acesteia cu valabilitate de 12 luni pentru autoturisme etse în
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:44

- Buzau - 3.054 candidați la a doua probă a Evaluării Naționale

Astăzi, în centrele de examen din județul Buzău, s-a desfășurat proba scrisă la Matematică, a doua probă din cadrul Examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2025. La această probă au fost prezenți 3.054 de candidați, în timp ce 205 elevi nu s-au prezentat la examen. Nu au fost înregistrate cazuri de candidați eliminați pentru tentativă de fraudă sau alte abateri. Subiectul și baremul de corectare vor
Image Description

04:08

- Buzau - Ia a părut mai frumoasă la Râmnicu Sărat

Municipiul Râmnicu Sărat a îmbrăcat straie de sărbătoare pe 24 iunie, de Ziua Internațională a Iei, într-un eveniment ce a fost gândit și pregătit de autorități, meșteri populari, dansatori și interpreți profesioniști sau de iubitori de folclor și tradiții românești cu statut de voluntari sub titulatura „Întoarcerea la rădăcini”. Manifestările, mult mai ample ca și organizare și participare umană, în comparație cu ce s-a întâmplat în orașul reședință de județ,
Image Description

03:16

- Iasi - Studiu: Vaccinarea copiilor scade la nivel mondial, punând în pericol milioane de vieți

Vaccinarea copiilor împotriva bolilor potențial mortale înregistrează o scădere la nivel mondial, sub efectul inegalităților economice persistente, al perturbărilor asociate cu pandemia de COVID-19 și al dezinformării privind vaccinurile, punând în pericol milioane de vieți, avertizează un studiu publicat miercuri, informează AFP, preluat de Agerpres. Această prezentare globală a vaccinării copiilor din 1980 până în 2023, publicată în revista medicală The Lancet, oferă estimări actualizate pentru 204 țări și teritorii,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete