O contraofensivă ucraineană din 2022 a fost zădărnicită de intervenția lui Elon Musk: miliardarul a oprit serviciile Starlink pe front
Inapoi

O contraofensivă ucraineană din 2022 a fost zădărnicită de intervenția lui Elon Musk: miliardarul a oprit serviciile Starlink pe front

Postat cu 17 ore în urmă

Update cu 17 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
O acţiune contraofensivă a armatei ucrainene în provincia Herson din sudul Ucrainei a fost perturbată în toamna anului 2022 de un ordin al miliardarului american Elon Musk de a întrerupe în respectiva zonă acoperirea reţelei de sateliţi de comunicaţii Starlink, relatează vineri Reuters. Prin reţeaua sa de sateliţi, Musk a ajutat Ucraina să menţină operaţionale internetul şi comunicaţiile, după ce odată cu lansarea invaziei, în februarie 2022, Rusia a distrus reţelele de internet şi telefonie mobilă ucrainene. Însă armata ucraineană a folosit aceste servicii şi pentru operaţiunile sale ofensive împotriva trupelor ruse, spre nemulţumirea lui Musk. O situaţie de acest fel a fost în septembrie 2022, când Musk i-a cerut unui inginer de la biroul din California al companiei SpaceX să întrerupă acoperirea sateliţilor Starlink deasupra unor zone din Ucraina, inclusiv în regiunea strategică Herson situată la nord de Crimeea şi de Marea Neagră, în timp ce armata ucraineană pregătea acolo o contraofensivă. Potrivit declaraţiilor date agenţiei Reuters de trei persoane care au cunoştinţă de acest episod, angajaţii SpaceX s-au conformat dispoziţiei lui Musk şi au dezactivat cel puţin o sută de terminale Starlink. Acţiunea a afectat comunicaţiile şi operaţiunile armatei ucrainene de asemenea în zonele de front din alte sectoare ocupate de Rusia, inclusiv în provincia estică Doneţk, notează Agerpres. Trupele ucrainene s-au confruntat astfel cu o întrerupere bruscă a comunicaţiilor. Soldaţii au intrat în panică, dronele de recunoaştere care monitorizau trupele ruse nu au mai transmis informaţii, iar unităţile ucrainene de artilerie cu rază lungă de acţiune, care se bazau pe Starlink pentru localizarea ţintelor şi reglarea focului, au întâmpinat dificultăţi suplimentare în lovirea ţintelor. În urma întreruperii comunicaţiilor Starlink, trupele ucrainene nu au mai reuşit să încercuiască o poziţie rusă în oraşul Berislav, la est de oraşul Herson, capitala provinciei omonime. În cele din urmă, în noiembrie 2022 armata rusă s-a retras din această capitală şi din întreaga parte de nord a provinciei Herson, mutându-şi trupele dincolo de fluviul Nipru, în partea de sud a provinciei Herson, în timp ce era ameninţată de o contraofensivă ucraineană majoră. Această contraofensivă a avut loc apoi în vara anului 2023 în celelalte trei provincii ucrainene parţial ocupate de Rusia, respectiv Doneţk, Lugansk şi Zaporojie, dar s-a încheiat cu un eşec pentru armata ucraineană, care nu a putut depăşi vastele câmpuri minate şi fortificaţiile ridicate de ruşi. Cele trei persoane care au relatat episodul întreruperii comunicaţiilor Starlink în Herson nu ştiu ce l-a determinat pe Elon Musk să recurgă la o astfel de acţiune, dar presupun că a fost vorba despre o teamă a acestuia, pe care el însuşi a exprimat-o mai târziu, cu privire la riscul unor represalii nucleare din partea Rusiei dacă trupele acesteia ar fi pierdut teren. Un episod similar în acelaşi an a zădărnicit încă o operaţiune a armatei ucrainene. Elon Musk le-a ordonat atunci inginerilor săi să închidă reţeaua de sateliţi Starlink care acţiona în apropierea coastelor peninsulei Crimeea pentru a împiedica un atac insidios ucrainean asupra flotei ruse de la Marea Neagră, potrivit cărţii autobiografice a lui Musk semnate de scriitorul Walter Isaacson, relata CNN după apariţia volumului. Decizia lui Musk, care i-a făcut la acea vreme pe oficialii ucraineni să se roage de el să repună sateliţii în funcţiune, a fost motivată de o puternică teamă că Rusia ar fi răspuns cu arme nucleare unui atac ucrainean asupra Crimeei, teamă rezultată în urma discuţiilor lui Musk cu înalţi oficiali ruşi. În biografia excentricului miliardar, intitulată „Elon Musk”, Walter Isaacson, autor de asemenea al biografiilor lui Steve Jobs şi Albert Einstein, prezintă noi informaţii despre Musk şi modul în care spaima sa faţă de extinderea războiului l-a determinat să respingă cererile ucrainenilor de a le permite folosirea reţelei Starlink pentru a-i ataca pe ruşi. Astfel, în timp ce drone subacvatice ucrainene echipate cu explozivi se apropiau de flota rusă, acestea „au pierdut conectivitatea şi au eşuat pe ţărm fără să producă pagube”, în urma ordinului generat de teama lui Musk cu privire la un „mini Pearl Harbour”, se arată în carte. Totuşi, reţeaua Starlink rămâne şi astăzi un instrument esenţial în susţinerea comunicaţiilor şi operaţiunilor armatei ucrainene. Conform guvernului de la Kiev, până în aprilie anul acesta Ucraina a primit peste 50.000 de terminale Starlink. Uşor de transportat şi de utilizat, aceste dispozitive de mărimea unei cutii de pizza comunică cu miile de sateliţi SpaceX plasaţi pe orbită. Primele terminale au fost furnizate Ucrainei chiar de SpaceX, altele fiind donaţii finanţate de Polonia, SUA şi Germania. Citește și: Cum au fost afectate misiunile de luptă ale Ucrainei, după problemele de zilele trecute ale sistemului de sateliți Starlink
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

09:38

Cum îl caracterizează Viktor Orban pe Ilie Bolojan. Premierul maghiar a amintit de „gestul fantastic, neașteptat pentru români”, făcut de Ungaria (VIDEO)

Premierul Viktor Orban, care se află la Băile Tuşnad, a vorbit vineri despre întâlnirea sa informală pe care a avut-o miercuri cu premierul Ilie Bolojan, pe care l-a caracterizat ca fiind un „om serios, cu concepţii clare” şi cu experienţă, cu ajutorul căruia România, care trece printr-o situaţie dificilă, are şanse „bune” să-şi rezolve problemele, relatează MTI, potrivit News.ro. Premierul Viktor Orban susţine că Ungaria a făcut anul trecut un
Image Description

08:34

”Casa Lupuţ”, monument istoric din Sălaj, distrusă într-un incendiu (FOTO)

„Casa Lupuţ”, un monument istoric de o valoare inestimabilă din judeţul Sălaj a fost distrus, vineri, într-un incendiu. ”Casa Lupuţ”, asociată cu legenda meşterilor ce au lucrat la ridicarea bisericii din Cizer sub îndrumarea lui Horea, face parte integrantă dintr-o gospodărie tradiţională reconstituită în urma unui proiect cu finanţare externă, potrivit News.ro. Ministerul Culturii anunţă demersuri pentru evaluarea pagubelor şi măsuri de urgenţă. ”Ministerul Culturii a fost informat în cursul
Image Description

08:28

Aeroportul Internaţional Braşov, locul 10 în ceea ce privește traficul de pasageri, în luna iunie

În luna Iunie, Aeroportul Internațional Brașov GHV s-a clasat pe locul 10 în ceea ce privește traficul de pasageri pe aeroporturile din România, conform Asociaţia Aeroporturilor din România. Traficul aerian din România a înregistrat valori ridicate și în luna iunie 2025, continuând tendința pozitivă din prima jumătate a anului. Aeroporturile membre ale Asociației Aeroporturilor din România au raportat un trafic total de 2.579.416 pasageri. Comparat cu luna iunie a anului
Image Description

08:12

Airbus revine cu oferta pentru România: Elicopterul H215M cu producţie la IAR Ghimbav

Airbus vrea să profite de moment și de războiul de la granițe: Revine, după 10 ani, cu aceeaşi ofertă pentru România – elicopterul de atac H215M. Foto principala: aviatiamagazin.com
Image Description

07:50

Cetatea Medievală Râșnov, scanată 3D (FOTO&VIDEO)

Cetatea Medievală Râșnov va fi scanată complet cu ajutorul unei tehnologii laser 3D de ultimă generație. Primăria Râșnov a făcut un pas important în direcția finalizării proiectului de reabilitare a cetății medievale. În acest sens Primăria a semnat contractul pentru realizarea unui proiect complex care cuprinde scanare 3D, releveu arhitectural, modelare tridimensională și fotogrammetrie. Întregul proces are ca scop realizarea unei imagini detaliate și precise a stării actuale a cetății,
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:08

- Bistrita - Lege: Profesorii de gimnaziu și liceu vor preda cu două ore mai mult

Noua lege modifică aproape toate prevederile despre norma profesorilor din legea 198/2023 și introduce o normă de 20 de ore de predare pe săptămână pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Profesorii cu grad didactic I sau cu titlu de profesor emerit, care sunt profesori mentori, au 18 ore de predare în normă. Potrivit Legii 141 publicată în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025, noile norme didactice sunt:
Image Description

10:07

- Neamt - Schimbare radicală: certificate mai greu de obținut pentru dizabilități tratabile medical

Certificate mai greu de obținut, aceasta este direcția anunțată de ministrul Muncii, Florin Manole, care promite controale ample și reguli mai stricte pentru a elimina fraudele din sistemul de acordare a indemnizațiilor de handicap. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că noile modificări vizează în special depistarea celor care încearcă să înșele statul cu ajutorul ilegal al unor medici. Acesta a subliniat că va deveni semnificativ mai dificil de obținut
Image Description

10:03

- Dambovita - Periplu prin istorie și tradiții cu plecare de la Târgoviște

O parte a călătorilor din România doresc mai mult de la o vacanță, decât hoteluri bune, piscină, mâncare la discreție și plajă cu șezlonguri gratuite. Vacanță înseamnă pentru unii, pe lângă o schimbare totală de decor și o incursiune in istoria, arta și cultura țării noastre. Pentru locuitorii județului Dâmbovita, interesați de o astfel de evadare, am apelat la specialiștii de la Esejur Travel Agency pentru a ne sugera un
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete