Preşedinta Consiliului Federației a Rusiei, Valentina Matvienko, a propus o revizuire a tuturor acordurilor internaționale la care Rusia este parte pentru a le denunța pe cele care nu convin Rusiei și care favorizează "țările ostile". Această propunere a fost făcută miercuri în plenul Senatului și a fost preluată de agenția de știri Agerpres.
Potrivit preşedintei ruse, există acorduri internaționale care acordă privilegii unilaterale "țărilor ostile" și este necesar să fie analizate împreună cu Ministerul Afacerilor Externe. Valentina Matvienko a subliniat că acest audit trebuie să fie calm și exhaustiv, cu un pachet pregătit pentru a putea denunța aceste acorduri nefavorabile pentru Rusia.
"Încercăm să avem un comportament civilizat de doi ani, dar suntem deja puțin în urmă cu această activitate", a declarat Matvienko. Aceasta a făcut referire la începutul campaniei militare ruse în Ucraina, lansată de președintele Rusiei, Vladimir Putin, în 24 februarie 2022, și la sancțiunile occidentale care au urmat.
Președinta Senatului a subliniat că, în ciuda tensiunilor tot mai mari dintre Rusia și Occident, aceștia vor continua să se comporte civilizat, dar vor apăra ferm și strict interesele naționale.
Relațiile tensionate dintre Rusia și Occident, în contextul războiului din Ucraina, au fost evidentiate din nou săptămâna trecută, când ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au refuzat să participe la o întâlnire la care erau invitați de ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, i-a acuzat pe ambasadorii UE de amestec în treburile interne ale Rusiei.
(Articolul nu conține informații despre autor/redactor/editor/sursă)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail