Ucraina scoate de pe front tancurile Abrams primite de la SUA, de frica dronelor rusești
Inapoi

Ucraina scoate de pe front tancurile Abrams primite de la SUA, de frica dronelor rusești

Postat pe 26 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Armata ucraineană a retras temporar tancurile de luptă Abrams M1A1, primite de la SUA anul trecut, în condițiile în care acestea sunt foarte vulnerabile la dronele rusești, iar operarea lor fără a fi detectate sau atacate este tot mai dificilă. Informația vine de la doi oficiali militari americani, citați de AP, preluată de News.ro. În ianuarie 2023, guvernul SUA a fost de acord să trimită Ucrainei 31 de unităţi Abrams, după o campanie agresivă, de luni de zile, a guvernului ucrainean, care argumenta că tancurile, care costă aproximativ 10 milioane de dolari bucata, sunt vitale pentru capacitatea sa de a sparge liniile ruseşti. Dar câmpul de luptă s-a schimbat substanţial de atunci, în special prin utilizarea omniprezentă a dronelor ruseşti de supraveghere şi a dronelor de atac. Aceste arme au făcut ca Ucrainei să-i fie mai dificil să protejeze tancurile atunci când acestea sunt detectate şi vânate rapid de dronele sau de rachete ruseşti. Cinci din cele 31 de tancuri au fost deja pierdute în urma atacurilor ruseşti. Proliferarea dronelor pe câmpul de luptă ucrainean înseamnă că „nu mai există un teren deschis pe care să poţi trece cu maşina fără teama de a fi detectat”, a declarat, joi, un oficial de rang înalt din domeniul apărării. Oficialul a vorbit sub protecţia anonimatului pentru a oferi o actualizare a sprijinului american în materie de armament pentru Ucraina, înainte de reuniunea de vineri a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei. Deocamdată, tancurile au fost mutate de pe linia frontului, iar SUA vor colabora cu ucrainenii pentru a reseta tacticile, au declarat vicepreşedintele Statului Major Întrunit, amiralul Christopher Grady, şi un al treilea oficial din domeniul apărării, care a confirmat mutarea sub rezerva anonimatului. „Când vă gândiţi la modul în care a evoluat lupta, blindatele masive într-un mediu în care sistemele aeriene fără pilot sunt omniprezente pot fi în pericol”, a declarat Grady într-un interviu acordat săptămâna aceasta, adăugând că tancurile sunt încă importante. „Acum, există o modalitate de a face acest lucru”, a spus el. „Vom lucra cu partenerii noştri ucraineni şi cu alţi parteneri de pe teren pentru a-i ajuta să se gândească la modul în care le-ar putea folosi, în acest tip de mediu schimbat acum, în care totul este văzut imediat”, a explicat oficialul. Vestea despre tancurile lăsate deoparte vine în momentul în care SUA marchează doi ani de la înfiinţarea grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, o coaliţie formată din aproximativ 50 de ţări care se întâlneşte lunar pentru a evalua nevoile Ucrainei pe câmpul de luptă şi pentru a identifica unde să găsească muniţia, armele sau întreţinerea necesară pentru a menţine trupele ucrainene echipate. Pachetele de ajutor recente, inclusiv pachetul de asistenţă militară de 1 miliard de dolari semnat miercuri de preşedintele Joe Biden, reflectă, de asemenea, o resetare mai amplă pentru forţele ucrainene în lupta care se desfăşoară. Este de aşteaptat ca SUA să anunţe, vineri, că va oferi, de asemenea, un ajutor militar pe termen lung de aproximativ 6 miliarde de dolari Ucrainei, au declarat oficiali americani, adăugând că pachetul va include muniţii foarte căutate pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot. Oficialii au vorbit sub rezerva anonimatului pentru a discuta detalii care nu au fost încă făcute publice. Pachetul de 1 miliard de dolari pune accentul pe capacităţile de combatere a dronelor, inclusiv gloanţe de calibru .50 modificate special pentru a contracara sistemele de drone; apărare antiaeriană şi muniţie suplimentară; şi o serie de vehicule alternative şi mai ieftine, inclusiv Humvee-uri, vehicule de luptă pentru infanterie Bradley şi vehicule protejate împotriva ambuscadelor, rezistente la mine. De asemenea, SUA au confirmat pentru prima dată că furnizează rachete balistice cu rază lungă de acţiune, cunoscute sub numele de ATACMS, care permit Ucrainei să lovească adânc în zonele ocupate de Rusia fără a fi nevoită să avanseze şi să fie expusă în continuare fie la detectarea dronelor, fie la apărarea fortificată a Rusiei. Deși dronele reprezintă o ameninţare semnificativă, ucrainenii nu au adoptat nici tactici ce ar fi putut face tancurile mai eficiente, a declarat unul dintre oficialii americani din domeniul apărării. După ce au anunţat că vor furniza Ucrainei tancurile Abrams în ianuarie 2023, SUA au început în acea primăvară să îi instruiască pe ucraineni la baza militară Grafenwoehr din Germania cu privire la modul de întreţinere şi operare a acestora. De asemenea, i-au învăţat pe ucraineni cum să le folosească în războiul cu arme combinate - în care tancurile operează ca parte a unui sistem de forţe blindate ce avansează, coordonând mişcările cu focuri ofensive aeriene, trupe de infanterie şi mijloace aeriene. Pe măsură ce primăvara a avansat şi contraofensiva foarte aşteptată a Ucrainei a stagnat, trecerea de la antrenamentul cu tancuri în Germania la aducerea de Abrams pe câmpul de luptă a fost văzută ca un imperativ pentru a sparge liniile fortificate ruseşti. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat, în septembrie, că tancurile Abrams au ajuns în Ucraina. De atunci, însă, Ucraina nu le-a folosit decât în mod limitat şi nu a făcut din războiul cu arme combinate o parte din operaţiunile sale, a declarat oficialul din domeniul apărării. În timpul recentei sale retrageri din Avdiivka, un oraş din estul Ucrainei care a fost centrul unor lupte intense timp de luni de zile, mai multe tancuri au fost pierdute în urma atacurilor ruseşti, a spus oficialul. Întârzierea îndelungată din Congres în ceea ce priveşte adoptarea unei noi finanţări pentru Ucraina a însemnat că forţele sale au trebuit să raţionalizeze muniţia şi, în unele cazuri, au putut riposta doar o dată la fiecare cinci sau mai multe atacuri când au fost vizate de forţele ruseşti. În Avdiivka, forţele ucrainene au fost puternic depăşite în armament şi au ripostat la bombele planoare ruseşti şi la dronele de vânătoare cu puţina muniţie rămasă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

17:03

premierul desemnat, după consultări la Cotroceni

Liderul de la Palatul Cotroceni a anunțat joi numele noului premier după discuțiile cu partidele parlamentare. Potrivit președintelui, "Ilie Bolojan va fi desemnat ca prim-ministru." El a mulțumit tuturor partidelor care au contribuit la formarea majorității guvernamentale, accentuând că acest lucru este important pentru stabilitatea țării. Președintele a declarat că "este în interesul României ca guvernul să fie susținut de o majoritate solidă și partidele au înțeles acest lucru." El a
Image Description

14:09

Ziua mondială a camilei, sărbătorită la Zoo Brașov

Duminică, 22 iunie, Zoo Brașov va celebra Ziua mondială a camilei printr-un eveniment special dedicat acestei specii. Cu această ocazie, în intervalul orar 10:00 - 16:00, vizitatorii pot participa la o serie de activități educative și recreative pentru toate vârstele. Potrivit newsbv.ro, evenimentul va include o deschidere oficială între orele 10:00 și 10:30, în cadrul căreia se va prezenta importanța ecologică, economică și culturală a camilelor, precum și informații despre starea
Image Description

13:26

primul caz de variola ovina confirmat în România

Autoritățile veterinare din România au confirmat, pentru prima oară, prezența virusului care cauzează variola ovina (POX) pe teritoriul țării. Focarul a fost identificat într-o localitate din județul Teleorman, iar oamenii legii au început rapid măsuri pentru a limita răspândirea bolii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitara Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), specialiștii de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală au descoperit virusul POX pe 17 iunie 2025. Probele
Image Description

13:17

Primarul din Brașov și viceprimarul orașului Nogent-sur-Marne, în căutarea unor parteneriate durabile

Primarul orașului Brașov, George Scripcaru, a avut o întâlnire oficială cu viceprimarul orașului francez Nogent-sur-Marne, Bernard Rasquin, pentru a discuta despre consolidarea parteneriatului dintre cele două localități. Potrivit informațiilor, întâlnirea s-a concentrat pe colaborări în domenii precum cultura, economia și educația. În domeniul educației, s-au propus schimburi de experiență între licee, având în vedere că în Brașov există mai multe școli cu profil bilingv francez. Rasquin a lansat și o invitație
Image Description

13:12

Ion Iliescu, vizitat de ministrul Sănătății la spital

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut joi o vizită la Spitalul "Agrippa Ionescu" pentru a se întâlni cu fostul președinte al României, Ion Iliescu, care este internat de pe data de 9 iunie, conform informațiilor oficiale. Potrivit unui comunicat al ministerului, pe parcursul vizitei, ministrul i-a transmis fostului președinte un mesaj de încurajare și sprijin. Reprezentanții Ministerului Sănătății au menționat că dl. Rafila a fost mulțumit de modul în care este
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete