Autorităţile germane au deschis o anchetă în urma incendierii mai multor camioane aparţinând armatei germane la Erfurt, unde suspectează un posibil sabotaj rusesc, relatează Le Monde, preluată de News.ro. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „Nu putem să spunem cu siguranţă cine este în spatele acestui atentat (...). Dacă se confirmă că o putere străină, ca Rusia, a sabotat, va fi încă un atac împotriva democraţiei noastre”, a anunţat vineri Ministerul de Interne din Turingia, însărcinat cu dosarul. De la începutul săptămânii circulă, pe diverse canale de mesagerie Telegram, înregistrări video în care apar camioane în flăcări aparţinând armatei germane, probabil publicate online de către autorii incendierii. În imagini apar mai întâi camioanele intacte, apoi arzând, după care au intervenit pompieri. „Poliţia din Turingia ştie despre aceste videouri. Originea şi autenticitatea lor fac în prezent obiectul unor examinări”, a anunţat într-un mesaj transmis AFP Ministerul regional de Interne. Poliţia anchetează originea incendiilor, anunţă el. „Evaluarea probelor continuă”, anunţă ministerul, care precizează că se fac verificări încrucişate cu cazuri similare care au avut loc în trecut în Germania. De la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, acte de sabotaj şi de spionaj - imputate Moscovei - s-au multiplicat în Germania. Berlinul suspectează autorităţile ruse de faptul că se află în spatele unor campanii de destabilizare a aliaţilor europeni ai Kievului. Germania este, după Statele Unite, cel mai mare susţinător militar al Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia l-a convocat vineri pe ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, în semn de protest faţă de tratamentul aplicat jurnaliştilor ruşi în această ţară, potrivit agenţiilor ruse de presă. Alexander Graf Lambsdorff, „ambasadorul german a fost convocat vineri la (sediul) Ministetului rus al Afacerilor Externe”, a anunţat ministerul citat de agenţiile ruse de presă Tass şi RIA Novosti. „El va fi informat despre măsuri de represalii faţă de persecuţia unor jurnalişti ruşi în Germania”, potrivit aceloraşi surse. Germania a refuzat la începutul lunii iunie să-i prelungească documentul de ședere a lui Serghei Feoktistov, şeful biroului local al grupului public de presă Rossia Segodnia, şi i-a ordonat să părăsească teritoriul german până la 19 august, potrivit publicaţiei ruse. Rusia a anunţat apoi că paşapoartele soţiei şi fiului lui Feoktistov au fost confiscate de către autorităţile germane, iar jurnalistului i s-a refuzat intrarea în Germania, în urma unei deplasări recente la Moscova. „Autorităţile germane îşi continuă practica persecuţiei sistematice a jurnaliştilor ruşi acreditaţi în această ţară”, a denunțat joi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova. Ea a evocat „presiuni administrative” şi o „propagandă vizând să provoace o atitudine de umilire a jurnaliştilor ruşi”. Rusia a „elaborat măsuri de represalii”, a avertizat ea. În noiembrie 2024, Rusia a anunţat expulzarea a doi jurnalişti de la postul public german ARD, „ca răspuns” la închiderea anunţată a biroului german al televiziunii ruse Pervîi Kanal din ordinul Berlinului, în pofida faptului că Germania a dezminţit ferm acest lucru.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.