Foto Incendiu de proporții la o groapă de deșeuri din Dâmbovița: a fost emis mesaj Ro-Alert. Intervenție dificilă a pompierilor
Inapoi

Foto Incendiu de proporții la o groapă de deșeuri din Dâmbovița: a fost emis mesaj Ro-Alert. Intervenție dificilă a pompierilor

Postat pe 24 Jun 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Foto Incendiu de proporții la o groapă de deșeuri din Dâmbovița: a fost emis mesaj Ro-Alert. Intervenție dificilă a pompierilor
Nationale
Un incendiu puternic a izbucnit marți seară la o groapă de gunoi din localitatea Aninoasa, județul Dâmbovița. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ un hectar, iar din cauza fumului dens, autoritățile au transmis un mesaj Ro-Alert către populație. Intervenția pompierilor este în desfășurare, fiind îngreunată de rafalele de vânt care alimentează focarele, informează News.ro. Incendiul a izbucnit în jurul orei 17:00, la groapa de deșeuri menajere din localitatea Aninoasa, și s-a extins rapid de la câteva sute de metri pătrați la o suprafață de 10.000 de metri pătrați. Din cauza degajărilor masive de fum, autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert pentru populația din zonă, recomandând localnicilor să rămână în locuințe, să închidă ferestrele și ușile și să evite deplasările în apropierea gropii de gunoi. Potrivit ultimelor informații, nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă ale ISU Dâmbovița intervin la fața locului, alături de două autospeciale de la serviciile private și voluntare pentru situații de urgență. În sprijinul echipelor de intervenție au fost trimise și o ambulanță SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. Potrivit ISU, intervenția este îngreunată de rafalele de vânt care alimentează focarele și favorizează extinderea incendiului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete