„Nu trebuie să uităm că democrația costă”. De ce a ajuns statul să cheltuie peste 200 de milioane de lei după alegerile din 2025
Inapoi

„Nu trebuie să uităm că democrația costă”. De ce a ajuns statul să cheltuie peste 200 de milioane de lei după alegerile din 2025

Postat pe 17 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Statul român cheltuie sute de milioane de lei pentru a finanța campaniile electorale. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care oricărui competitor - fie el partid sau candidat independent - care trece de 3% la o rundă de alegeri i se decontează cheltuielile făcute în timpul campaniei. Doar pentru alegerile prezidențiale din 2025, bugetul statului ar trebui să susțină rambursarea a peste 200 de milioane de lei. Parlamentarii au recurs la acest mecanism în anul 2015 pentru a „rupe partidele politice” de finanțările ilegale. „Nu e o Lege perfectă, dar principiul e corect”, a subliniat, pentru Digi24.ro, cel care a coordonat schimbarea Legii în așa fel încât să permită rambursarea cheltuielilor electorale. Într-un răspuns pentru Digi24.ro, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a precizat că patru candidați la alegerile prezidențiale din anul 2025 au cerut rambursarea a 228 de milioane de lei din banii cheltuiți în timpul campaniei. Este vorba de: CITEȘTE ȘI: Statul trebuie să ramburseze peste 200 de milioane de lei după prezidențiale. Câți bani solicită Simion, Dan, Ponta și Antonescu Digi24.ro a stat de vorbă cu Septimius Pârvu, reprezentant al Expert Forum, organizație specializată, printre altele, în procese electorale, dar și cu cel care a coordonat schimbarea Legii în 2015, în așa fel încât să permită rambursarea cheltuielilor electorale, fostul deputat liberal Mihai Voicu, pentru a înțelege de ce statul rambursează cheltuieli electorale. În anul 2015 au fost făcute mai multe modificări la Legile care reglementează partidele politice și modul de finanțare a campaniilor electorale. Atunci a fost introdusă rambursarea cheltuielilor electorale pentru partidele sau candidații care trec de pragul de 3% în alegeri. „La acel moment, a fost o propunere venită dinspre AEP, bazată pe modelul polonez, și exista un anumit consens, chiar și din societatea civilă. Era o discuție, fără să fie ceva concret, o presiune pe a rupe partidele politice de finanțările care veneau din anumite zone, puteau exista anumite solicitări, ca recompensă pentru acele finanțări”, a amintit fostul deputat liberal Mihai Voicu contextul în care a fost introdusă, în anul 2015, rambursarea cheltuielilor electorale, pentru Digi24.ro. În trecut au existat numeroase controverse legate de sursele de finanțare la care apelau politicienii pentru a-și finanța campaniile electorale. Au existat și mai multe dosare penale care au vizat finanțarea ilegală a campaniilor electorale. Mihai Voicu a explicat că, în acei ani, parlamentarii au considerat că, pe de-o parte, cheltuielile electorale urmau să fie „verificate la sânge”, fiind o condiție a rambursării ca acestea să fie „eligibile”, dar și că în paralel cu rambursarea „s-au redus foarte mult lucrurile pe care le poți face” într-o campanie. „Înainte de această Lege era un festival - se dădeau geci, găleți, cizme, toate prostiile care nu aveau nicio legătură cu o campanie electorală care trebuie să aibă drept scop informarea publicului în vederea unei alegeri raționale. Am eliminat așa-zisele obiectele promoționale, care erau în multe cazuri mită electorală mascată, dar am pus limite”, a subliniat fostul deputat liberal pentru Digi24.ro. Legea din România a avut constant un prag maxim de cheltuieli pe care competitorii electorali îl pot face într-o campanie - adică limitele amintite de Mihai Voicu. Numai că acest prag maxim a fost constant legat de valoarea salariului minim brut pe țară. Așa s-a ajuns la situația în care, în anul 2025, când valoarea salariului minim brut pe țară este de 4.050 de lei, un candidat la prezidențiale să poată cheltui maximum 80 de milioane de lei. Dacă ajunge în turul al doilea, limita de cheltuieli crește cu încă jumătate (adică 10.000 înmulțit cu valoarea salariului minim brut pe țară), astfel că un candidat poate cheltui în total 120 de milioane de lei, iar dacă aceste cheltuieli sunt eligibile, statul îi decontează tot. Limitele de cheltuieli variază în funcție de tipul de alegeri. Dacă un candidat la Primăria Capitalei poate cheltui în 2025 maximum 40 de milioane de lei într-o campanie, un candidat la primăria unei comune poate plăti maximum 121 de mii de lei. Aceste limite sunt importante pentru că, după cum explică Septimius Pârvu, politicienii sunt tentați să aducă foarte mulți bani într-o campanie, „pentru că oricum îi iei înapoi de la stat”. Un calcul făcut de Europa Liberă arată că în anul 2024, când au avut loc alegeri parlamentare, europarlamentare, locale și prezidențiale, statul, prin Autoritatea Electorală Permanentă, a decontat cheltuieli electorale în valoare de aproximativ 650 de milioane, la care se adaugă și subvenția anuală primită de partide de la bugetul de stat, în valoare de peste 300 de milioane de lei. La acești bani se adaugă și cei pe care AEP îi are de rambursat pentru alegerile prezidențiale din 2025. De-a lungul timpului, statul a finanțat, în diverse forme, campaniile electorale. Între 2003 și 2006, de exemplu, statul dădea subvenție de la buget pentru campanie. Dacă partidele sau candidații independenți nu reușeau să atingă pragul electoral (10%), subvenția trebuia restituită. În 2006 s-a introdus subvenția anuală primită de partide de la stat, iar Legea le permitea acestora să o folosească și în campaniile electorale. Legea care vizează finanțarea partidelor și campaniilor electorale a fost modificată substanțial în anul 2015, când a apărut prima dată ideea ca statul să ramburseze cheltuielile din campaniile electorale, dar partidele nu mai puteau folosi subvenția primită de la stat pentru cheltuieli electorale. În 2019, însă, Guvernul condus atunci de Viorica Dăncilă a dat o Ordonanță de Urgență prin care le-a permis din nou partidelor să folosească subvenția anuală primită de la buget pentru a face cheltuieli electorale. Banii folosiți din subvenții nu se mai restituie. S-a ajuns în situația în care, după cum a explicat Septimius Pârvu, partidele nu mai cheltuie subvenția în campanie, ci apelează la împrumuturi sau donații, pentru că primesc rambursări. „Dacă tot avem subvenția, ar trebui să încurajezi cheltuiala din subvenții, deși acest lucru îi favorizează pe cei care trec pragul la parlamentare. Nu există soluția perfectă, dar dacă tot primesc sute de milioane în an electoral, să cheltuie subvenția, să nu mai apeleze la împrumuturi”, a adăugat reprezentantul Expert Forum. „Nu e o Lege perfectă”, a subliniat fostul deputat liberal Mihai Voicu pentru Digi24.ro, însă „principiul e cel corect”, a punctat acesta. Septimius Pârvu a menționat că e nevoie de „echilibru”. „Răsplătești competiția, dar nu dai absolut toți banii înapoi”, a adăugat reprezentantul Expert Forum. În opinia expertului consultat de Digi24.ro, limitele de cheltuieli maxime făcute de candidați în timpul campaniilor ar trebui să scadă, cel puțin în cazul candidaților la prezidențiale, iar în așa fel s-ar „reduce din problema sumelor mari, dar și din problema inegalității de resurse”. „Poate fi o idee mai bună să legi plafonarea de cheltuieli de altceva (n.r. Înafară de valoarea salariului minim brut pe țară). La prezidențiale, pot apărea niște sume șocante, zeci de milioane de euro. Nu acolo a fost ideea principală. Uitați-vă la locale, sunt partide mici care au încercat să candideze la consilii locale, la parlamentare”, a adăugat fostul deputat liberal Mihai Voicu. În același timp, reprezentantul Expert Forum consideră că pragul de 3% pentru decontarea cheltuielilor electorale „este prea mult”. „Acum, rambursezi cam tot, pentru că sunt foarte puțini care iau sub acest prag, la locale s-ar putea să fie puțin mai afectați. La parlamentare pragul pentru intrarea în Parlament e 5%. Cam toată lumea ia bani înapoi, ceea ce e foarte mult”, a precizat Septimius Pârvu. Mihai Voicu susține, însă, că pragul de 3% pentru decontare a fost introdus „intenționat” în anul 2015. „Pragul de rambursare e mai mic decât pragul de intrare în Parlament. E făcut intenționat pentru a da o șansă partidelor noi sau partidelor locale. Ok, nu ai făcut pragul, dar ai luat 3%, ceea ce pentru un partid înfiițat în urmă cu o lună poate fi un început, să îți dăm șansa să continui și la următorul ciclu electoral și să îți rambursăm cheltuielile de campanie”, a explicat fostul deputat liberal. Septimius Pârvu a mai precizat că e nevoie ca rambursarea sumelor cheltuite de candidați să fie reglementată pe categorii. „De exemplu, faza cu donațiile. Candidatul poate să nu ceară donațiile, dar la cum e legea acum, candidatul are dreptul să ceară tot. Trebuie reglementată pe tipul de sursă de finanțare, pentru că împrumutul e una, donația e alta”, a subliniat reprezentantul Expert Forum. În opinia fostului deputat liberal Mihai Voicu, „nu rambursarea e o problemă”, ci faptul că „subvențiile au luat-o razna cu sumele”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

16:15

Filarmonica Brașov organizează, din 22 august, seri de muzică românească

Sub genericul „Tradiții în armonie: Seri de muzică românească”, orașul va răsuna, timp de trei seri care vor fi încărcate de istorie, iar apoi își va deschide porțile către universul rafinat al Festivalului Internațional George Enescu. Vineri, 22 august, ora 20:00 – Piața Sf. Ioan Filarmonica anunță că weekendul se deschide cu Orchestra Plaiuri Transilvane, sub conducerea profesorului Liviu Ioan Iosif, care va aduce pe scenă suite instrumentale și piese
Image Description

16:08

2 urşi omorâţi de maşini în judeţul Covasna

Garda de Mediu Covasna a anunțat că, în urma unor apeluri telefonice primite de la gestionarii fondurilor de vânătoare, au fost semnalate două accidente rutiere soldate cu moartea unor urși. Primul caz a avut loc pe 14 august, pe DJ 122, la Băţanii Mari, iar al doilea pe 16 august, pe DN11, pe raza localităţii Cernat. În ambele situații, animalele au fost lovite mortal de autoturisme. Din dispoziția comisarilor Gărzii
Image Description

15:43

Bolojan, către magistrați: „Reforma pensiilor magistraților e în linia normelor europene”

Proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților este în linia normelor europene, a spus premierul Ilie Bolojan în timpul consultărilor de luni cu reprezentanții asociațiilor de magistrați. Premierul Ilie Bolojan a avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanții asociațiilor de magistrați pe tema reformei pensiilor din sistem, componentă a celui de-al doilea pachet de măsuri guvernamentale pentru reducerea cheltuielilor publice. Premierul a adăugat faptul că majorarea vârstei de pensionare
Image Description

15:18

5 produse care îți vor aduce un strop de Spania acasă

Te-ai gândit vreodată cum ai putea aduce spiritul Spaniei în propria ta casă? Există produse care pot transforma nu doar decorul, ci și atmosfera, impregnându-ți locuința cu tradiția spaniolă. Fie că ești pasionat de gastronomie sau de artă, aceste produse sunt puntea perfectă către experimente culturale autentice. Descoperă cum poți integra în viața ta un strop de Spania și care sunt piesele de rezistență ce merită atenția ta. Cuprins Pentru
Image Description

15:07

FOTO – VIDEO Amenzi de aproape 35.000 de lei aplicate de jandarmii braşoveni în minivacanţă

Jandarmii brașoveni care s-au aflat la datorie în această minivacanță au dat peste 70 de amenzi în doar 3 zile. Au acționat pentru siguranța cetățenilor și pentru desfășurarea în cele mai sigure condiții a tuturor evenimentelor defășurate în județul nostru, nefiind înregistrate incidente grave, menite să afecteze ordinea și siguranța publică sau integritatea cetățenilor. În ciuda măsurilor dispuse și a mesajelor preventive transmise, au fost și situații în care colegii
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:19

- Cluj - Trecerile din Cluj-Napoca, rezervate VIP-urilor? O mașină pe trecere, iar la câțiva metri un alt șofer a blocat trotuarul. Pietonii? Baftă FOTO

Ca și cum scena nu era deja absurdă, la doar unu-doi metri distanță, un alt conducător auto a venit cu propria „inovație”: a parcat pe bucata oricum prea mică de trotuar rămasă liberă, chiar lângă trecerea de pietoni. Rezultatul? Pietonii au fost obligați să se strecoare printre mașini și să pășească direct în drum, în timp ce zona care ar trebui să le ofere siguranță s-a transformat într-un mic poligon
Image Description

17:17

- Constanta - Iată ce a decis instanța în procesele deschise de cele trei companii de pe plaja Tuzla sancționate de Protecția Consumatorilor

Spus pe scurt, companiile solicitaseră suspendarea măsurii complementare dispuse de comisarii de la Protecția Consumatorilor, respectiv cea de oprire temporară a prestării serviciilor. Judecăctorii de la Tribunal, Secția de Contencios administrativ și fiscal, însă, au apreciat, în primă instanță, ca fiind inadmisibile toate cele trei acțiuni deschise de companiile de pe plaja Tuzla luate în vizor de autorități și le-au respins ca atare. În toate cele trei cazuri, hotărârile luate
Image Description

17:10

- Nationale - Video Nicușor Dan a transmis principalele concluzii înaintea întâlnirii Trump-Zelenski: „Rusia nu își dorește pacea. Negocierile vor dura”

Nicușor Dan a transmis luni, 18 august, principalele concluzii după ce a participat la o reuniune a Coaliției Voinței, susținută în format videoconferință înaintea întâlnirii dintre președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Președintele României a participat la reuniunea virtuală a Coaliției Voinței și a explicat, într-un clip video postat pe Facebook, că este vorba de „o coaliție a statelor occidentale, cele mai multe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete