Protest în Piaţa Victoriei. Jandarmii au dat două amenzi, un bărbat a fost prins cu un cuțit
Inapoi

Protest în Piaţa Victoriei. Jandarmii au dat două amenzi, un bărbat a fost prins cu un cuțit

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.300 de lei, au fost aplicate de jandarmi la protestul organizat vineri în Piaţa Victoriei. Câteva persoane au protestat față de măsurile fiscale luate de Guvern. "În contextul adunării publice din Piaţa Victoriei, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat şi două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.300 de lei, în conformitate cu prevederile art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare", a anunţat Jandarmeria Capitalei, citată de Agerpres. Tot vineri, jandarmii au întocmit actele necesare sesizării organelor de urmărire penală în cazul unui bărbat care avea asupra sa un cuţit. Câteva sute de persoane s-au adunat vineri în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de măsurile fiscale adoptate de Guvern. Protestul este autorizat să se desfăşoare în intervalul orar 17:00 - 22:30.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

08:28

Turul României 2025: Startul etapei a treia, din Braşov

Pe 12 septembrie, Brașovul devine punctul de start pentru cea de-a treia etapă a celui mai important eveniment ciclist din țară – Turul României 2025! După spectacolul din Oltenia și Argeș, caravana Micii Bucle ajunge în inima Transilvaniei pentru o nouă zi plină de adrenalină și performanță. De la ora 09:45, Brașovul dă startul oficial al etapei a treia din Turul României 2025. Pentru prima dată după 2019, Turul României
Image Description

08:17

Ministrul Finanţelor, despre Operaţiunea „Cuibul cu Fantome”: ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive (FOTO&VODEO)

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a inițiat operaţiunea „Cuibul cu Fantome”, acțiune menită să depisteze neregulile fiscale comise de societățile comerciale care au sediul social la aceeaşi adresă. Astfel, ANAF a declanșat o amplă acțiune de control sub numele de cod Operațiunea „Cuibul cu Fantome”, vizând companii care au declarat sedii sociale la adrese fără condiții minime pentru desfășurarea unor activități economice reale. Potrivit unui comunicat transmis vineri, inspectorii antifraudă
Image Description

08:09

Trageri în Poligonul Predeal-Cheia, în luna august, în 2 etape

Primăria Râşnov anunţă că, în luna mai vor avea loc trageri în Poligonul Predeal-Cheia, din județul Brașov, iar cetățenii sunt sfătuiți să nu intre în zonele de siguranță. Exerciţiul militar în Poligonul Predeal-Cheia se va defăşura în două etape: Tragerile de instrucţie vor avea loc, zilnic, în intervalul orar 08:00 A.M. – 03:00 A.M. „În perioada 01.08.2025 – 13.08.2025 și 18.08.2025 – 29.08.2025, în Poligonul de tragere al armatei, Predeal
Image Description

07:33

Incendiu urmat de explozii la Fabrica de arme Cugir. ISU Braşov a intervenit cu roboţi (VIDEO)

Un incendiu a izbucnit ]n noaptea de vineri spre sâmbătă, la Fabrica de arme Cugir, în hala cu muniţie. Pentru stingerea focului intervenind atât forţe de la ISU Alba, dar şi autospeciale cu roboţi din cadrul ISU Mureş şi ISU Braşov.
Image Description

06:57

CNAS explică noile reguli pentru serviciile medicale aplicate de la 1 august. Cum vor fi concediile medicale, cine trebuie să plătească CASS și cine este scutit

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) explică ce se schimbă în serviciile medicale de la 1 august 2025. Copiii cu vârsta de până la 18 ani, pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei, persoanele cu handicap şi bolnavii cu afecţiuni oncologice sunt în continuare între asiguraţii care nu plătesc controbuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Alte categorii, care au fost exceptate până în prezent, vor plăti
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:12

- Caras - Deficit de personal la ISU Semenic! Meseria de pompier, tot mai puțin atractivă!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin se confruntă cu un deficit alarmant de personal, situație care dacă nu sunt luate măsuri poate afecta în cele din urmă capacitatea de intervenție și operativitatea unității. Ionel Tilca, inspectorul șef al ISU Semenic, a tras un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mic de tineri atrași de meseria de pompier, subliniind consecințele acestui trend negativ.
Image Description

09:10

- Constanta - ANAF declanșează Operaţiunea Cuibul cu Fantome: La o singură adresă figurează înregistrate peste 1500 de societăți

„În unele locații la care au fost efectuate verificări până în prezent, condițiile identificate par a fi incompatibile cu desfășurarea unor activități de către contribuabili de bună-credință”, transmite ANAF. „Experiența instituțională a relevat faptul că existența unui număr semnificativ de sedii sociale/domicilii fiscale declarate la adrese la care nu pot exista condiții decente pentru desfășurarea unor activității lucrative, în mod real, precum adrese cu destinația exclusivă de locuințe sau chiar
Image Description

09:09

- Vrancea - Se anunță amenzi drastice, fără plafon, pentru angajatorii care folosesc muncă la negru

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat vineri seara, la Antena 3 CNN, că al doilea pachet de măsuri fiscale pregătit de Guvern va aduce sancțiuni mai dure pentru angajatorii care folosesc muncă la negru. Cea mai importantă schimbare: eliminarea plafonului maxim al amenzilor. „Astăzi, un angajator poate fi amendat cu până la 10.000 de lei per angajat nedeclarat, în limita a 200.000 de lei. Asta înseamnă că poți avea până
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete