Ucrainenii au doborât o dronă Shahed intactă, care are elemente identice cu ale dronei căzute în Insula Mare a Brăilei
Inapoi

Ucrainenii au doborât o dronă Shahed intactă, care are elemente identice cu ale dronei căzute în Insula Mare a Brăilei

Postat pe 31 Mar 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
O dronă Shahed a rușilor, pe care ucrainenii au reușit s-o doboare aproape intactă, prin mijloace electronice, poartă elemente identice cu fragmentele dronei prăbușite zilele trecute în Insula Mare a Brăilei și recuperate de armată. Ministerul Apărării nu a comunicat încă tipul aparatului căzut pe teritoriul României, ci doar a spus că fragmentele „par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă)". Armata ucraineană a reușit să doboare o dronă Shahed 136, de producție iraniană, pe care rușii le folosesc intensiv în războiul declanșat împotriva Ucrainei. Drona doborâtă este aproape întreagă, având doar partea din față avariată și motorul din spate. În schimb, carcasa dronei este intactă și și-a păstrat forma binecunoscută, cu aripă delta. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Potrivit mai multor canale ucrainene, drona a fost doborâtă prin mijloace electronice, ceea ce ar explica faptul că este aproape intactă, pentru că nu s-a prăbușit pur și simplu, ci ar fi fost „condusă" în căderea ei. Un element atrage atenția la drona Shahed doborâtă de ucraineni: flapsurile (părțile mobile ale aripilor, care ajută la controlul altitudinii). Flapsurile dronei Shahed doborâte de ucraineni seamănă până la identitate cu unul dintre fragmentele dronei prăbușite zilele trecute în Insula Mare a Brăilei. Pozele de la fața locului, apărute întâi în presa locală, au surprins și un fragment de dronă care poartă o inscripție cu caractere chirilice identică cu inscripția de pe drona Shahed doborâtă de ucraineni. Mesajul „НЕ БРАТЬСЯ" în limba rusă se traduce prin „Nu atinge / Nu apuca", în sensul de a nu apuca drona de acea parte, pentru că este mobilă și se poate defecta. De asemenea, și pârghiile mobile care ies din aripa fixă a dronei și sunt prinse de flapsuri, pentru a le modifica unghiul și, astfel, altitudinea dronei, arată la fel cu cele provenite de la drona prăbușită în Insula Mare a Brăilei. Fragmente provenite de la un obiect căzut din aer, care a provocat un crater mare, au fost găsite în Insula Mare a Brăilei, pe teritoriul României, după ce mai mulți localnici au semnalat posibila prăbușire a unei drone în zonă. După ce zona a fost izolată și s-au făcut căutări extinse, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că joi seară „au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei". Fragmentele respective au fost luate și duse într-un laborator al armatei, pentru a fi analizate, a mai precizat MApN, fără a oferi alte amănunte, cum ar fi tipul sau proveniența dronei. Dronele Shahed 136 produse de Iran, pe care rușii le-au rebotezat Gheran 2, pentru a ocoli sancțiunile internaționale, sunt printre cele mai folosite arme pentru lovituri de la distanță împotriva Ucrainei. Deși zboară la viteze și altitudini mici, dronele Shahed pot produce pagube importante, pentru că sunt destul de mici pentru a le face greu de reperat. Ele pot duce o încărcătură de până la 50 de kilograme de explozibil, destul pentru a provoca pagube serioase clădirilor și infrastructurii civile. În plus, sunt ieftine în comparație cu rachetele ghidate, ceea ce le face mult mai eficiente din punct de vedere economic. Acest lucru s-a văzut și joi noapte, când Rusia a lansat unul dintre cele mai masive atacuri aeriene asupra Ucrainei, lansând nu mai puțin de 99 de lovituri, dintre care 60 au fost drone Shahed. Ucraina a anunțat că doborât 58 dintre ele.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

06:45

Masterplanul pentru fluidizarea traficului dintre Sânpetru și Brașov, semnat de toate autoritățile implicate (VIDEO)

Master Planul pentru fluidizarea traficului între Sânpetru și Brașov a fost asumat de toate autoritățile implicate, anunţă Consiliul Judeţean Braşov. Miercuri, 25 iunie, la sediul Primăriei Brașov a avut loc semnarea Acordului de parteneriat pentru implementarea „Planului coordonator de circulație Tractorul VII, Tractorul VIII, Ocolitoarea Municipiului Brașov VO1K, str. Narciselor, str. 13 Decembrie, intravilan Sânpetru”, care cuprinde soluțiile pentru fluidizarea traficului dintre Sânpetru și Brașov, respectiv deblocarea circulaţiei rutiere dintre
Image Description

06:43

8 persoane, amendate de Poliţia Locală Braşov pentru că au rupt crengi din arbori ornamentali, pentru flori de tei (FOTO)

Opt persoane au fost surprinse de Poliţia Locală Braşov, în timp ce deteriorau arbori ornamentali din Brașov, pentru flori de tei‼ În cursul serii zilei de 25 iunie 2025, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Brașov au identificat mai multe persoane pe Bulevardul Gării, care tăiau/rupeau crengi din arborii de tei aflați pe domeniul public, crengi ce erau ulterior depozitate pe domeniul public pentru culegerea florilor de tei. În urma
Image Description

05:42

ANRE majorează tarifele de distribuţie a gazelor naturale de la 1 iulie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunţă că tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare. ”În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către operatorii de
Image Description

05:28

EXCLUSIV Evaziune fiscală în județul Brașov: prejudicii de peste 2,6 milioane lei și zeci de plângeri penale în ultimele 12 luni

În perioada iunie 2024 – mai 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Brașov a identificat o serie de nereguli grave cu impact bugetar semnificativ, în urma cărora au fost sesizate organele de cercetare penală pentru mai multe cazuri de evaziune fiscală și reținere fără plată a contribuțiilor. Potrivit directorului general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publive Brașov, inspectorii fiscali au estimat prejudicii totale de 2.622.244 lei ca urmare
Image Description

23:50

Peste 11.000 de locuitori din centrul țării și-au exprimat opiniile despre Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

Facultatea de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania din Brașov a prezentat rezultatele uneia dintre cele mai ample cercetări sociologice realizate în regiune, privind comportamentele, intențiile și așteptările legate de mobilitatea aeriană. Studiul, desfășurat în perioada 4 aprilie – 15 mai 2025, a adunat peste 11.200 de răspunsuri din județele Brașov, Covasna și Harghita. Analiza datelor evidențiază un public activ, cu mobilitate crescută, interesat de city break-uri, vacanțe internaționale
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:20

- Vrancea - O nouă rundă de alergare, în această seară, în Focșani

Joi, 26 iunie, ora 19:30, ne revedem pentru o nouă ediție a alergărilor de grup Share Your Run Focșani – iar de această dată, vrem să-ți spunem ceva simplu și clar: antrenamentele constante, făcute cu oameni care te susțin, aduc rezultate! În ultimele două weekenduri, 4 membri activi ai grupului Share Your Run Focșani au urcat pe podium la două dintre cele mai frumoase curse din țară: – Tarcău Maraton
Image Description

07:19

- Buzau - FOTO / Moștenirea continuă: Dana Andreea Nigrim, la Buzău, în memoria ilustrului său bunic

În anul 2021 s-au împlinit 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim şi 70 de ani de la trecerea sa în neființă, momente de comemorare favorabile readucerii în atenţia contemporanilor a complexei sale personalităţi. La acea dată, av. Mihai Sălcuțan dorea să realizeze o întâlnire a buzoienilor cu nepoata acestuia stabilită în Canada, Dana Andreea Nigrim. Este nepoata de fiu a lui Nicolae Grigore Nigrim. Condițiile pandemice
Image Description

07:13

- Buzau - „Paleta de argint” s-a jucat la Buzău

Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău a vibrat cu energia copiilor și antrenorilor participanti la Paleta de Argint, competiție care marchează o amintire de suflet din drumul către performanța sportivă. Din păcate, CSM Buzău a ratat la mustață podiumul pe echipe, într-o întrecere care s-a dovedit a fi mai strânsă decât era anticipat. Clubul local a terminat pe 4, fiind surclasat de CSS Târgu Mureș, SCM Zalău și LPS Slatina.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete