Video Ilie Bolojan acuză „servicii umflate și fraude” în Sănătate: „O treime din spitale au cheltuieli cu salariile de peste 80% din buget”
Inapoi

Video Ilie Bolojan acuză „servicii umflate și fraude” în Sănătate: „O treime din spitale au cheltuieli cu salariile de peste 80% din buget”

Postat pe 21 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la prezentarea pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului în domeniul sanitar, că sistemul de sănătate din România a acumulat probleme mari în ultimii ani, un aspect major fiind creşterea accelerată a cheltuielilor, care însă nu este direct proporţională cu o calitate a serviciilor. „Nu mai putem să susţinem această creştere în anii următori”, a punctat Bolojan, adăugând că sistemul sanitar autohton necesită cel puţin 10 miliarde rectificare suplimentară anul acesta. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Premierul Ilie Bolojan a declarat în conferinţa de presă că unul din pachetele importante pe care Guvernul îşi propune să le adopte este pachetul pe sănătate. „De ce suntem nevoiţi să-l supunem atenţiei şi adoptării? Sistemul nostru de sănătate a acumulat probleme mari în ultimii ani; și sunt două aspecte majore care îi afectează buna funcţionare. Un aspect major este creşterea accelerată a cheltuielilor - nu mai putem să susţinem această creştere în anii următori, raportat la veniturile pe care le avem la buget”, a anunţat Bolojan. Şeful Executivului a precizat că acele cheltuieli alocate prin Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate sistemului sanitar au ajuns la o pondere de 16% din veniturile curente de la bugetul de stat, faţă de o pondere de aproximativ 11%, cât au înregistrat în anii trecuţi. „Doar în pandemie am mai ajuns la această pondere”, a completat el. Potrivit premierului, „există o presiune puternică asupra bugetului pentru acoperirea acestor cheltuieli”. „Anul acesta avem un buget alocat de 77 miliarde de lei la care colegii noştri ne-au solicitat o suplimentare obligatorie, în aşa fel încât să putem aduce facturile restate la zi, pentru că din martie nu am mai avut capacitatea financiară de a achita integral sumele şi de asemenea să putem funcţiona până la finalul anului - iar pentru aceasta ne trebuie cel puţin 10 miliarde, rectificare suplimentară, ceea ce reprezintă, în condiţiile actuale, o presiune mare pe bugetul de stat”, a spus premierul. Ilie Bolojan a declarat că a doua problemă majoră pe care o avem în domeniul sanitar este că „această creştere importantă de sume pe componentele de sănătate nu se reflectă direct proporţionat în calitatea serviciilor pe care sistemul nostrum de sănătate îl oferă cetăţenilor şi nu se reflectă nici în percepţia şi în satisfacţia pacienţilor faţă de sistemul sanitar”. „Aceste măsuri pe care le propunem vin să rezolve cel puţin o bună parte din aceste probleme, atacând cauzele”, a menţionat el. Potrivit lui Ilie Bolojan, „avem conduceri de spitale care nu performează şi în multe locuri avem ineficienţă managerială şi administrativă. De ce se întâmplă asta? Pentru că o bună parte din veniturile spitalelor din România vin pe componenta de asigurare a salariilor, în aşa fel încât nu sunt legate direct de calitatea serviciilor sau de numărul acestora, prin urmare, cât timp mai mult de jumătate din banii pentru salarii îţi vin direct de la Casă, nu va fi niciodată o presiune sau un stimul pentru ca managerii să îmbunătăţească serviciile să fie mai eficienţi”, a spus şeful Executivului. Potrivit lui Bolojan, aceste propuneri vin să determine conducerile spitalelor să devină mai eficiente şi mai responsabile. „Avem cheltuieli salariale disproporţionate din ponderea totală care revine spitalului. Mai multe de o treime dintre spitalele noastre au cheltuieli cu salariile care depăşesc 80% din totalul cheltuielilor alocate acelor unități sanitare. În condiţii în care cheltuielile de salarii depăşesc 80-90% în multe locuri, banii care le mai rămân acestor spitale pentru medicamentele necesare pacienţilor, pentru analize, pentru aparatură, pentru curăţenie în spitale, pentru toate serviciile care trebuie acoperite sunt foarte puţini. Practic, acele spitale există în primul rând pentru cei care lucrează acolo, pentru a le asigura salariile şi, din păcate, mult mai puţin pentru pacienţi”, a explicat premierul. Ilie Bolojan a mai spus că „avem, din păcate, în multe locuri, servicii care sunt umflate, fraude prin optimizarea cheltuielilor, prin îmbunătăţirea indicelor de complexitate şi prin tot felul de tehnici care au făcut ca, de multe ori, cheltuielile să crească fără să se regăsească în servicii. Trebuie să combatem aceste lucruri prin măsuri ferme şi să întărim responsabilitatea şi sancţiunile în acest domeniu”, a subliniat premierul. Ilie Bolojan a mai anunţat că „avem o întârziere a digitalizării sistemului (...) Este nevoie urgentă să finalizăm toate procedurile prin care softurile Casei de Sănătate sunt aduse la zi, sunt interconectate cu ale spitalelor, în aşa fel încât să putem urmări cheltuielile şi să fim mai eficienţi”. Cât despre lipsa criteriilor de performanţă în sistem, din punct de vedere al salarizării medicilor, „nu există sisteme care să încurajeze medicii să lucreze în spitale mai mult, să facă mai multe operaţii şi ceea ce am discutat cu domnul ministru este să susţinem câteva proiecte pilot în care să introducem salarizarea în funcție de performanţă, în aşa fel încât, dacă rezultatele vor apărea, să putem generaliza acest lucru în întreg sistemul, iar medicii să fie plătiţi în principal funcţie de performanţa pe care o fac”, a anunţat premierul. „Din păcate, avem un supraconsum de medicamente şi proceduri inadecvate în această zonă. Avem o pondere importantă a medicamentelor inovative atât ca volum, mult mai mare decât ar fi normal, dar şi ca sumă, iar tratamente care pot fi rezolvate cu medicamentele generice, datorită întârzierilor din sistem sunt rezolvate la preţuri de două-trei ori mai scumpe cu cele inovative. E nevoie ca acolo unde medicamentele scumpe pot fi înlocuite de medicamente generice să facem acel lucru şi doar acolo unde nu există înlocuitori să menţinem în continuare posibilitatea de tratamente scumpe care depăşesc posibilităţile sistemului”, a afirmat premierul. Ilie Bolojan a menţionat că, în general, sistemul medical românesc înregistrează o „debalansare a activităţii în sistem ceea ce generează costuri generale mult mai mari, pentru că pacienţii ajung în sistemul spitalicesc cu boli într-un stadiu avansat, pentru că prevenţia este slabă şi ponderea tratamentelor în cabinetele medicelor de familie, în ambulatorii sau în spitalitatea de zi este mult prea mică faţă de cum ar trebui să fie”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

07:50

Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș: Progres semnificativ pe Lotul 2, între Avrig (Mârșa) și Arpașu de Jos (DN1) (VIDEO)

Progres semnificativ pe Lotul 2 din Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. La două luni de la debutul lucrărilor efective, pe Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la deja la aproximativ 5%. Constructorul, o asociere din Turcia, a avansat atât cu lucrările de terasamente cât și cu fundațiile structurilor de pe traseu. „Progres semnificativ pe Lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Făgăraș. La
Image Description

07:32

Primăria Ghimbav construieşte o policlinică modernă. Consiliul Local a aprobat contractarea unui împrumut de 30 de milioane de lei

Oraşul Ghimbav va avea o policlinică modernă. Consiliul Local Ghim­bav a votat marţi, 22 iulie, un proiect de hotărâre ce prevede contractarea unui împrumut de 30 de milioane de lei pentru construirea unei policlinici moderne. Primarul Oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra a declat că această policlinică este un obiectiv cerut de cetăţeni şi necesară pentru dezvoltarea comunităţii. „Astăzi am făcut un pas esențial pentru viitorul sănătății în orașul nostru. A fost
Image Description

06:33

STENOGRAME Piedone, plasat sub control judiciar. Cum îi anunța pe cei de la hotelul din Sinaia că urmează controlul ANPC

DNA anunţă oficial, marţi seară, că preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat cub control judiciar şi nu are dreptul de a-şi exercita funcţia. El este acuzat că a pemis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii. ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă
Image Description

06:23

Direcția Județeană de Mediu Brașov: Plățile se fac într-un nou cont deschis la Trezorerie

Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat marți, că a fost deschis la Trezorerie un nou cont pentru încasări Direcția Judeţeană de Mediu Brașov aduce la cunostița publicului că, contul în care se pot încasa tarife pentru lucrările și seviciile prestate la solicitarea persoanelor fizice sau juridice (cele care se încasau în 5032), sunt postate pe site-ul ANMAP pe linkul: https://anmap.gov.ro/ Contul este: RO22TREZ7065032XXX020453 Plătitorul trebuie să specifice pe ordinul
Image Description

05:38

A murit Ozzy Osbourne. Legendarul solist al Black Sabbath avea 76 de ani

John Michael „Ozzy” Osbourne, solistul trupei britanice de heavy metal Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia sa. „Cu mai multă tristeţe decât pot exprima simplele cuvinte trebuie să anunţăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit în această dimineaţă. El a fost cu familia sa şi înconjurat de dragoste. Cerem tuturor să respecte intimitatea familiei noastre în acest moment”, se spune în
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:19

- Bihor - În al treilea pachet de măsuri fiscale - Reforma pensiilor speciale

Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, marți, că reforma pensiilor speciale va fi inclusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale, menționând că vârsta de pensionare va crește pentru cei care beneficiază de aceste venituri și pensia nu trebuie să fie mai mare decât salariul. „Ordinea și modul în care a început această reformă a fost impusă de dialogul cu CE. În pachetul doi vin elementele de administrație
Image Description

08:11

- Galati - Premiu special la Festivalul „Boovie” pentru echipa de la CNMK Scris de Raluca Ichim Miercuri, 23 Iulie 2025 08:00

Anul acesta, echipa de „actori” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați, "Vox Machina", a obținut un premiu special la Festivalul International de BookTrailere „Boovie”, pentru trailerul realizat pe baza cărții „Asistența maleficului” de Hannah Nicole Maehrer. Evenimentul s-a desfășurat în acest an la Cluj, într-un cadru care a oferit nu doar o competiție, ci și o experiență de neuitat. Concursul a pornit la drum cu 600 de echipe înscrise,
Image Description

08:09

- Bucuresti - România se promovează în Doha, capitala Qatarului. Clipuri video realizate de Charlie Ottley vor fi difuzate în unul dintre cele mai mari mall-uri din Qatar

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) anunţă că derulează, în perioada 21-27 iulie, o campanie de promovare turistică a României în Doha, capitala Qatarului. Clipuri video de promovare a României, realizate de Charlie Ottley şi deţinute din punct de vedere al drepturilor patrimoniale de autor de minister, vor fi difuzate în două formate: pe durata weekendului, pe ecranele curbate exterioare ale Tawar Mall, unul dintre cele mai mari şi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete