Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, întrebat ce le transmite românilor cu privire la măsurile de austeritate, că România nu se poate dezvolta decât dacă progresează din punct de vedere economic. El spune că unele măsuri de austeritate vor fi îndreptate către ”categorii privilegiate”, relatează News.ro. Întrebat, în noaptea de joi spre vineri, ce le transmite românilor cu privire la măsurile de austeritate anunţate, Nicuşor Dan a răspuns că prosperitatea ”nu poate să vină decât din dezvoltare economică”. ”România are nevoie de relansare economică, pentru că prosperitatea nu poate să vină decât din dezvoltare economică. Şi noi suntem într-o stare de, ca să spun aşa, băltire economică, de câţiva ani şi este nevoie de o echilibrare pe de o parte, echilibrarea cheltuielilor statului care să dea oxigen, posibilitate de dezvoltare către sectorul privat în care eu am mare încredere. E ca la o boală: iei o pastilă, nu îţi place, dar te însănătoşeşti. Sunt două componente: sunt măsuri care vor afecta categorii de populaţie şi evident că oamenii aceia şi familiile lor nu vor fi foarte fericiţi. Pe de altă parte, vor fi măsuri din categoria justiţie socială care vor repara multe nedreptăţi care s-au făcut între categorii privilegiate şi oameni care nu au şansa de a fi în consilii de administraţie la companii de stat sau alte privilegii. Eu cred că în momentul în care oamenii vor vedea şi tipul acesta de măsuri luate împotriva unor categorii mici, privilegiate, sentimentul de nemulţumire va fi atenuat, adică toată lumea va plăti pentru cheltuielile disproporţionate pe care statul român le-a făcut în ultimii ani”, a afirmat Nicuşor Dan, la finalul reuniunii Consiliului European. El a adăugat că s-a discutat cu privire la subvenţia partidelor. ”Cred că şi aici o să avem o veste bună”, a spus Nicuşor Dan, în acest context, subliniind că toate partidele din coaliţie au discutat despre aceste subiect. Întrebat dacă în opinia sa măsurile de austeritate anunţate deja sunt repartizate echitabil, Dan a răspuns că autorităţile sunt ”presate de timp”, iar din acest motiv ”se vor lua nişte măsuri care sunt, cumva, grosiere” şi care afectează mai mult pe unii. ”Sarcina pe societate nu o să fie cu şublerul, se va întâmpla în măsurile de reducere a deficitului ca unii să fie mai afectaţi decât alţii pe termen scurt, promisiunea Guvernului fiind că pe un termen de unui-doi ani se va uita cu atenţie la toate componentele sectorului public, pentru a face ceva just”, a explicat Nicuşor Dan. El a menţionat că, în ceea ce îl priveşte, deşi a ”crescut” în funcţie, salariul s-a diminuat, de la 21.000 de lei net cât avea ca primar la 16-17.000 de lei.
În emisiunea „Drumul spre succes”, realizată de prof. univ. dr. Tiberiu Foriș, prof. univ. dr. Claudiu Coman a discutat despre impactul corectitudinii politice și al globalismului asupra României. Află cum aceste fenomene amenință valorile tradiționale și ce putem face. Claudiu Coman a explicat că „political correctness” a fost inițial concepută pentru a proteja grupurile marginale, dar a devenit un instrument de marginalizare a majorității. „Ceea ce trebuia să fie o
.
Miniştrii Executivului condus de Ilie Bolojan au participat, luni seară, la prima şedinţă de Guvern de la învestire, la Palatul Victoria. În cadrul acesteia, a fost aprobat proiectul de lege prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanţe simple, până la sesiunea parlamentară din toamnă, dar şi o OUG care transpune în legislaţia de organizare a Executivului faptul că sunt cinci vicepremieri, dintre care trei fără
.
Lista completă a miniştrilor din Guvernul Bolojan: câte un vicepremier de la fiecare partid din coaliție, nume noi, dar şi nume din Guvernul Ciolacu. Noul guvern condus de Ilie Bolojan va număra cinci vicepremieri: Marian Neacşu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Ionuţ Moşteanu (USR), Tanczos Barna ( UDMR) plus Dragoş Anastasiu, dorit de Ilie Bolojan pentru a coordona reforma aparatului bugetar, potrivit News.ro. PSD va avea 6 miniştri în Guvernul Bolojan:
.
Liderul de la Palatul Cotroceni a anunțat joi numele noului premier după discuțiile cu partidele parlamentare. Potrivit președintelui, "Ilie Bolojan va fi desemnat ca prim-ministru." El a mulțumit tuturor partidelor care au contribuit la formarea majorității guvernamentale, accentuând că acest lucru este important pentru stabilitatea țării.
Președintele a declarat că "este în interesul României ca guvernul să fie susținut de o majoritate solidă și partidele au înțeles acest lucru." El a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.