Consiliul Județean Brașov aprobă achiziția a 32 de microbuze școlare verzi
Consiliul Județean Brașov a decis, în ședința extraordinară de miercuri, să modifice o hotărâre din 2023 privind proiectul pentru achiziționarea microbuzelor cu emisii reduse destinate transportului elevilor. Astfel, autoritatea va iniția procedurile pentru cumpărarea a 32 de microbuze școlare verzi.
Din totalul microbuzelor planificate, 28 vor fi distribuite comunelor și orașelor județului, în baza unor evaluări făcute de Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Alte patru vehicule sunt alocate instituțiilor de învățământ special aflate în subordinea Consiliului Județean: centrul de educație incluzivă Brașov, unitățile din Brădet-Săcele, Făgăraș și școala profesională specială din Codlea.
Finanțarea proiectului este asigurată printr-un grant nerambursabil în valoare de 25 de milioane de lei, obținut de la Administrația Fondului pentru Mediu. Consiliul Județean Brașov va contribui cu o sumă proprie de 2.650.000 de lei, care va fi prevăzută în bugetul pe anul 2026, notează newsbv.ro.
Proiectul „Achiziționarea de microbuze cu emisii reduse pentru transportul elevilor din județul Brașov” are ca scop modernizarea flotei auto pentru un transport școlar mai ecologic și eficient, afirmă reprezentanții administrației județene.