Într-o lume tot mai competitivă, unde reușita este adesea măsurată în note, medalii și diplome, copiii ajung să resimtă o presiune imensă din partea părinților, a școlii și a societății. Această presiune, numită burnout, 22deși uneori bine intenționată, poate duce la anxietate, oboseală cronică și chiar burnout școlar. Tema a fost abordată pe larg în emisiunea Interviul Zilei cu Doru Dima, alături de invitatul prof. Ion Negrilă, care a oferit o perspectivă educațională și psihologică valoroasă. Mulți părinți doresc ce e mai bun pentru copiii lor: note mari, rezultate excelente, admitere la licee și facultăți de top. Însă între motivație și presiune există o linie fină. Când copilul ajunge să învețe nu din dorință, ci din frică – frica de eșec, de dezamăgire, de pedepse – procesul educațional își pierde sensul. Referitori la burnout, prof. Ion Negrilă a punctat că școala trebuie să ofere un cadru echilibrat, unde performanța este valorizată, dar nu impusă. Evaluările ar trebui să fie formative, nu punitive, iar elevii să primească feedback constructiv, nu doar cifre. Presiunea performanței poate distruge plăcerea de a învăța și echilibrul emoțional al copilului. În loc să crească elevi performanți, riscăm să avem adolescenți epuizați și lipsiți de motivație. Așa cum a reieșit din Interviul Zilei cu Doru Dima, unde prof. Ion Negrilă a tras un semnal de alarmă, soluția constă într-un parteneriat empatic între familie, școală și copil – unul care cultivă progresul, nu doar succesul.
Potrivit Ministerului Educației, rezultatele la proba scrisă a examenului de Titularizare vor fi afișate marți la sediile Inspectoratelor școlare și pe site-ul dedicat. Contestațiile se depun la sediile Inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice la adresele comunicate public de fiecare Inspectorat școlar, pe 22 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv pe 23 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile Inspectoratelor școlare județene
.
Echipa de curse BlueStreamline lansează al 16-lea monopost cu propulsie termică și primul monopost electric al echipei. Echipa de curse BlueStreamline a Universității Transilvania din Brașov vă invită la evenimentul de lansare a Monoposturilor BS25 și BS25EV. Evenimentul de prezentare are loc pe data de 23 iulie, ora 17.00, la Universitatea Transilvania din Brașov, Corpul C. Evenimentul „One, but 1+1” marchează începutul de sezon competițional Formula Student 2025, prin lansarea
.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că punctul pe serviciu medical în ambulatoriul de specialitate va fi majorat de două ori, odată de la 1 august, iar apoi de la 1 ianuarie 2026. El a mai anunţat că programul în ambulatoriul de specialitate din spitalele publice trebuie să crească până la ora 20. De asemenea, Rogobete a mai transmis că toţi medicii din spital vor fi obligaţi să asigure ore
.
Într-o lume în care copiii sunt permanent conectați la rețele sociale, aplicații de mesagerie și jocuri online, paradoxul singurătății devine tot mai vizibil. Deși par să aibă sute de „prieteni” virtuali, mulți dintre ei se simt mai singuri ca niciodată. În cadrul emisiunii Interviul Zilei cu Doru Dima, prof. Ion Negrilă a explicat de ce acest fenomen este o problemă majoră a educației și dezvoltării emoționale a copiilor de astăzi.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.