Document care prevede creşterea treptată a vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani până în anul 2045, ar trebui respins de Senat, astfel încât în procesul legislativ să poată intra proiectul privind pensiile magistraţilor iniţiat recent de Guvern, notează Radio România Actualități. Inițiativa executivului se concentrează pe judecători, procurori, magistrați-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și pe personalul de specialitate juridică. În schimb, judecătorii CCR nu sunt vizați de modificări, statutul acestora fiind special. Guvernul susține că măsurile propuse vor asigura sustenabilitatea financiară și predictibilitatea sistemului de pensii, în contextul îmbătrânirii populației, și vor contribui la echitatea între beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice. Proiectul privind pensiile de serviciu se află în consultare publică, urmând ca observațiile mediului profesional și ale societății civile să fie analizate înainte de adoptarea sa finală în Guvern. Mai multe organizații ale magistraților au reclamat o campanie susținută de subminare a profesiei lor și i-au solicitat premierului Ilie Bolojan o întrevedere de urgență pentru a discuta despre această situație. Cele 4 asociații semnatare afirmă că dialogul este esențial pentru buna funcționare a instituțiilor statului și cu atât mai necesar atunci când „derapaje frecvente subminează deliberat încrederea în capacitatea puterii judecătorești de a-și îndeplini funcția esențială de aplicare a legii, garantând drepturile și libertățile cetățenilor.” Reprezentanții sistemului de justiție au criticat dur propunerile de modificare a regulilor de pensionare a magistraților care prevăd creșterea vârstei de pensionare și a perioadei minime în activitate, precum și scăderea quantumului pensiei raportat la ultimul salariu, măsuri care ar urma să fie incluse în cel de-al doilea pachet fiscal pentru scăderea deficitului bugetar. Președinta CSM a invocat ca argument împotriva diminuării pensiilor faptul că magistrații sunt unici și nu pot fi comparați cu nicio altă categorie de angajați din sistemul public. Tot în această sesiune extraordinată, senatorii vor lua act de emiterea ordonanţei de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din PNRR şi din fonduri publice. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Circa 65.000 de metri pătrați de versant de pe Valea Oltului vor fi acoperiți cu plase de protecție, printr-un proiect major derulat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Potrivit DRDP Craiova, aproximativ 65000 m² de versant vor fi acoperiți cu plase de protecție în cadrul acestui proiect major de protecție a participanților la trafic pe DN7, Valea Oltului.
.
Consiliul Judeţean Braşov a achiziţionat pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov două echipamente medicale esențiale în lupta cu bolile oncologice, anunţă Adrian Veştea. Este vorba despre un echipament de rezonanță magnetică 3T de înaltă performanță și cu un sistem de management pentru laboratorul de anatomie patologică, instrumente esențiale în lupta cu bolile oncologice Imaginile obținute cu aparatul RMN 3 Tesla pot ajuta la detectarea mai precisă a leziunilor, tumorilor,
.
Alexandru Rogobete, a anunțat marți că Ministerul Sănătăţii va înființa și acredita un atestat oficial pentru fizioterapia musculoscheletală, recunoscut la nivel național: Lipsa recunoașterii oficiale a acestei specializări înseamnă resurse irosite și șanse pierdute pentru recuperare. Alexandru Rogobete a anunțat că a avut marți prima întâlnire cu Ortopedic Manual Therapy România (OMTRO), grup de specialitate afiliat la IFOMPT, dedicat fizioterapiei manuale și musculoscheletale, relatează Mediafax. „Un adevăr simplu: pacienții din
.
După 7 luni de la ordinul de începere a lucrărilor la noua grădiniță din cartierul Bartolomeu-Avantgarden, de pe strada Pelicanului nr. 11 B, lucrările au avansat într-un ritm rapid, astfel că s-a ajuns la un grad de execuție de 70%, anunţă primarul George Scripcaru. Potrivit primarului, dotarea grădiniței din cartierul Bartolomeu-Avantgarden se va face cu bani din PNRR. „Există o regulă, este mai eficient să construiești ceva de la zero,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.