Bună, sunt Snow. Numele meu e ca blana mea – albă, curată, ca zăpada proaspăt căzută. Dar viața mea nu a fost mereu așa de pură și liniștită. Vreau să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat, ce am simțit și ce visuri am acum, aici, la adăpostul din Stupini. Poate tu ești cel care îmi va oferi un cămin și o șansă să strălucesc, așa cum îmi spune numele. Îmi amintesc vag cum a început totul. Eram doar un pui, alergând pe dealuri, cu vântul în blană. Am fost la o stână, păzind oile, învățând să fiu curajos. Dar acolo nu era loc pentru mângâieri sau hrană bună. Mâncam ce apucam, uneori doar resturi, iar burtica mea era mereu goală. Îmi doream atât de mult să primesc o atingere blândă, dar mâinile care mă atingeau erau aspre, grăbite. Într-o zi, ceva groaznic s-a întâmplat. Cineva mi-a tăiat urechea. Nu știu de ce, dar durerea a fost ca un fulger. Am schelălăit, am tremurat, dar nimeni nu m-a alinat. Cred că m-au abandonat după aceea, pentru că m-am trezit singur, slab și înspăimântat. Oasele mele se simțeau grele, iar inima mea bătea speriată. Dar știi ce? Chiar și atunci, speram că va veni cineva să mă salveze. Când am ajuns la adăpostul din Stupini, abia mai mergeam. Eram atât de slab, încât oamenii de acolo îmi spuneau: Snow, oasele tale se văd prin blană. Dar aici am găsit ceva ce nu mai simțisem de mult: bunătate. Oamenii m-au hrănit, m-au mângâiat și mi-au dat suplimente ca să devin mai puternic. Încet-încet, am început să mă ridic din nou pe labele mele. Blana mea albă a început să strălucească, iar coada mea a prins iar curaj să dea din ea. Aici am învățat să mă joc cu copiii și să le ofer iubirea pe care o țin în mine. Îmi place să le simt râsetele, să le văd ochii mari și curioși. Cu fiecare mângâiere, simt că inima mea devine mai mare. Chiar dacă am trecut prin atâtea, nu am uitat cum să iubesc. Și știi ce? Îmi place să cred că sunt pur,Snow, ca zăpada, gata să aduc lumină în viața cuiva. Nu sunt un cățel obișnuit. Corpul meu a avut de suferit, iar oamenii spun că fiind un cățel de talie mare, am nevoie de hrană bună, vitamine și multă grijă ca să cresc sănătos. Dar nu cer mult. Vreau doar un loc unde să fiu iubit, unde să pot alerga liber și să dorm liniștit, știind că sunt în siguranță. Vreau o familie care să mă accepte așa, cu urechea mea ciuntită și cu povestea mea. Îmi imaginez cum ar fi să am o grădină a mea, unde să alerg după o minge, sau să stau ghemuit lângă cineva care citește o carte. Visez să fiu companionul cuiva, să-i ascult poveștile și să-i fac să zâmbească în fiecare zi. Nu știu cine mi-a dat numele Snow, dar îmi place să cred că e din cauza blăniței mele albe, care strălucește ca zăpada sub soare. Poate că cineva a văzut în mine puritatea, speranța, felul în care, chiar și după toate greutățile, am rămas cu inima curată. Zăpada e fragilă, dar și puternică – poate acoperi totul și face lumea mai frumoasă. Așa vreau să fiu și eu, Snow, pentru tine: o rază de lumină, un prieten care să-ți aducă bucurie. Blana mea albă e ca o pânză goală, gata să fie umplută cu amintiri noi, fericite. Cred că numele meu e un semn că sunt menit să aduc puritate și iubire în viața cuiva. Poate a ta? Dacă povestea mea ți-a atins inima, vino să mă cunoști la adăpostul din Stupini. Lasă-mă să-ți arăt cât de mult pot iubi. Dacă nu poți să mă iei acasă, poate poți povesti despre mine altcuiva. Fiecare gest mă aduce mai aproape de o viață mai bună.