Prima soție a lui Florin Salam, Fănica, a decedat la doar 27 de ani din cauza unei hepatite. Totul s-a petrecut foarte repede, deoarece, după trei săptămâni de la aflarea diagnosticului, mama lui Betty a murit. Această pierdere a lăsat cicatrici adânci în sufletul artistei, care se emoționează de fiecare dată când își amintește de ea. Până să se confrunte cu tragediile din viața ei, Betty Salam, fiica vitregă a gorjencei Roxana Dobre, actuala soție a lui Florin Salam, era atrasă de școală și își dădea silința să obțină rezultate bune. Lucrurile s-au schimbat odată cu apariția primelor momente de respingere din partea colegilor, care au început să o marginalizeze din cauza etniei, o experiență dureroasă pentru un copil. Mai târziu, pierderea mamei a fost lovitura care a îndepărtat-o și mai mult de colectivul școlar. „Multe clase la școala vieții. Vreau să intru puțin în subiect, lucru pe care îl știe doar Cătălin. Am avut parte de un fel de bullying la școală, din cauza etniei. Eu nu eram obișnuită. Pe mine toată lumea mă îndrăgea când eram mică, aveam foarte mulți prieteni. Niciodată nu am vorbit despre subiectul acesta, ba chiar fugeam de el!”, declară artista. După moartea mamei ei, Betty a luat singură decizia de a merge la școală, gândindu-se că dacă ei îi este dor de colegi, sentimentul este reciproc și va avea sprijin din partea lor. „Într-adevăr, eram un elev silitor înainte să se stingă mama mea din viață, îmi plăcea să merg la școală, aveam note bunicele, nu lipseam, până când ea nu a mai fost, nici eu nu am mai fost. Când am luat decizia, am luat-o singură, am zis că vreau să merg la școală, că mi-e dor de colegi, dar lor nu le era dor de mine. Am zis că poate după situația asta prin care eu trec, că ei îmi vor fi alături cumva”, a adăugat Betty. Pentru Betty, unul dintre cele mai dureroase momente a fost atunci când, de Ziua Mamei, o colegă i-a spus că nu are cui să-i facă felicitare. Acea remarcă accentuat și mai mult sentimentul de excludere și a accentuat suferința pierderii. Rămasă fără sprijin emoțional și simțindu-se tot mai izolată, Betty a ajuns să se retragă complet din colectiv și, în cele din urmă, a luat decizia de a renunța la școală. „Așa credeam. Nu a fost așa. Nu știu de ce se comportau așa cu mine, unii, nu toți. De ziua mamei, îmi aduc aminte, acela a fost momentul în care eu m-am răcit foarte tare de școală, a fost o scuză. Îi îndrum pe cei care se duc la școală să se țină, indiferent de cine îi judecă. Eu, în momentul acela, nu aveam nevoie de niciun sfat mai puțin bun”, a povestit Betty. „Eu aveam nevoie de susținere. De ziua mamei trebuia să facem niște felicitări. Am făcut și eu felicitare, chiar dacă mama nu mai era în viață. Mi-a spus colega mea: „Tu de ce faci felicitare? Oricum nu ai pentru cine. Mai bine uită-te la noi.’ Am rămas la cele pe care le-ați enumerat. (nr. 7 clase). E cel mai mare regret al meu”, a mai povestit aceasta.