Stiri din Brasov - Portalul tau de informatii online
Temperaturi caniculare la Brașov – ce obligații au angajatorii? Amenzi de până la 2500 de lei
Evenimente

Temperaturi caniculare la Brașov – ce obligații au angajatorii? Amenzi de până la 2500 de lei

Prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului de peste +37°C sau când indicele temperatură-umiditate depăşeşte pragul valoric de 80 de unităţi. Temperaturile prevăzute la aliniatul de mai sus sunt temperaturi monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia. Reamintim că pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare la locurile de muncă, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri: A. Pentru ameliorarea

Articol postat în data 25 Jun 2025
Ministrul Educației anunță că vor fi menținute doar bursele sociale și cele de merit
Social

Ministrul Educației anunță că vor fi menținute doar bursele sociale și cele de merit

Potrivit lui Daniel David obiectivele și reformele angajate pentru pentru educație și cercetare sunt cele din Programul de Guvernare al coaliției. „Pe termen imediat, mesajul meu este că nu avem oameni de disponibilizat în educație-cercetare – asta înseamnă că nu vom opri contracte de muncă în vigoare și nu vom modifica salarii. Pe termen mediu, în legea salarizării unitare trebuie ca punctul de start în salarizarea în educație sa fie

Articol postat în data 25 Jun 2025
Cât va dura canicula și ce va urma după valul de căldură? Anunțul directorului ANM
Evenimente

Cât va dura canicula și ce va urma după valul de căldură? Anunțul directorului ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis deja noi atenţionari Cod galben de caniculă. Pe arii relativ extinse vor fi înregistrate temperaturi maxime cuprinse în general între 34 şi 38 de grade Celsius. Caniculă la Brașov – Potrivit Elenei Mateescu, valul de căldură va fi persistent pe parcursul acestei săptămâni, în contextul în care pragul unei zile de caniculă, de 35 de grade Celsius, a fost deja depășit, trei zile la

Articol postat în data 25 Jun 2025
Evaluarea națională 2025. Elevii susțin, astăzi, proba la Matematică
Evenimente

Evaluarea națională 2025. Elevii susțin, astăzi, proba la Matematică

Evaluarea națională 2025. Elevii de clasa a VIII-a susțin miercuri proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Aceștia au avut luni proba la Limba și literatura română. Elevii din partea minorităților naționale vor participa vineri la proba la Limba și literatura maternă. Accesul elevilor în unitățile de învățământ sau în centre de examen este permis în intervalul 8:00 – 8:30. Candidații

Articol postat în data 25 Jun 2025
Magistrala Predeal-Brașov-Arad, modernizată şi peste 100 de trenuri electrice noi, în programul de guvernare
Evenimente

Magistrala Predeal-Brașov-Arad, modernizată şi peste 100 de trenuri electrice noi, în programul de guvernare

Peste 100 de trenuri electrice noi, magistrala Predeal-Brașov-Arad și modernizare gări în parteneriat cu primării, principalele proiecte feroviare, sunt prevăzute în programul de guvernare. Programul de guvernare al noului Executiv ce va fi condus de către Ilie Bolojan prevede investiții și în sectorul de transport feroviar, care include şi calea ferată Predeal-Brașov, dar și cu metroul, mai puțin promovat în trecut. Astfel, printre proiectele prioritare se numără Magistrala Predeal-Brașov-Sighișoara-Simeria-Deva-Arad, achiziția

Articol postat în data 25 Jun 2025
Ilie Bolojan scapă de oamenii lui Ciucă și Ciolacu. 25 de consilieri și secretari de stat pleacă din Guvern
Evenimente

Ilie Bolojan scapă de oamenii lui Ciucă și Ciolacu. 25 de consilieri și secretari de stat pleacă din Guvern

Ilie Bolojan scapă de oamenii lui Ciucă și Ciolacu. 25 de consilieri și secretari de stat pleacă din Guvern. Proaspăt numit premier, Ilie Bolojan face curățenie în Palatul Victoria. Va da afară 25 de consilieri și secretari de stat aduși de Ciolacu și Ciucă. Printre cei vizați: 3 secretari de stat, 11 consilieri de stat și 11 consilieri onorifici. Măsura marchează o ruptură clară de vechea gardă și anunță stilul

Articol postat în data 25 Jun 2025
„Republica Moldova Prezintă” revine la Brașov. 50 de companii vor expune produse de calitate superioară din domenii variate, în Piața Sfatului
Evenimente

„Republica Moldova Prezintă” revine la Brașov. 50 de companii vor expune produse de calitate superioară din domenii variate, în Piața Sfatului

„Republica Moldova Prezintă” revine la Brașov în perioada 27–29 iunie 2025, în Piața Sfatului, într-o ediție jubiliară (a cincea), continuând cu mândrie tradiția începută în orașele Iași și Ploiești, încă din 2016. Proiectul extinde la nivel internațional cunoscutul concept „Fabricat în Moldova”, promovând produsele autohtone pe piața europeană. 50 de companii din Republica Moldova vor expune în Piața Sfatului produse de calitate superioară, din domenii precum: industria alimentară și agricolă,

Articol postat în data 25 Jun 2025
Modificare în pașapoarte: Un nou element de securitate va fi introdus până la 1 septembrie 2025
Social

Modificare în pașapoarte: Un nou element de securitate va fi introdus până la 1 septembrie 2025

Un nou element de securitate urmează să fie introdus pe pașapoartele simple temporare de anul acesta, potrivit unui proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne, scrie Economica.net. Ministerul Afacerilor Interne propune, printr-un proiect de act normativ aflat în dezbatere publică, introducerea unui cod QR criptografic, semnat digital, în pașapoartele simple temporare. Măsura are scopul de a crește nivelul de securitate al acestui tip de document

Articol postat în data 25 Jun 2025
Benjamin Netanyahu anunță că Israelul a obținut o victorie istorică
Evenimente

Benjamin Netanyahu anunță că Israelul a obținut o victorie istorică

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi seara o „victorie istorică” împotriva Iranului şi a programului său nuclear, după intrarea în vigoare a unui armistiţiu impus de preşedintele american Donald Trump, scrie AFP, potrivit News.ro. Iranul, ale cărui instalaţii nucleare cheie au fost bombardate duminică de SUA, a revendicat de asemenea „victoria” şi şi-a reafirmat „drepturile legitime” de a-şi continua programul atomic în scopuri civile, declarându-se pregătit să reia discuţiile

Articol postat în data 25 Jun 2025
Incendiu pe Vârful Vlădeasa: Cabana și stația meteo, cuprinse în totalitate de flăcări (VIDEO)
Evenimente

Incendiu pe Vârful Vlădeasa: Cabana și stația meteo, cuprinse în totalitate de flăcări (VIDEO)

Un incendiu a cuprins, marţi seară, cabana şi staţia meteorologică de pe Vârful Vlădeasa, pompierii din Cluj intervenind pentru protecţia rezervorului de combustibil. Arderea este favorizată de vântul puternic de la munte, potrivit News.ro.

Articol postat în data 25 Jun 2025
“Regula fermoarului”, adoptată de Senat. Ce obligaţii au şoferii
Evenimente

“Regula fermoarului”, adoptată de Senat. Ce obligaţii au şoferii

Senatul a adoptat tacit „Regula fermoarului”, cu încadrarea alternativă pe banda adiacentă. Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduce „regula fermoarului”, ce permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată, transmite Agerpres. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi

Articol postat în data 25 Jun 2025
EXCLUSIV De ce România nu are Democrație în 2025? Analiza lui Claudiu Coman
Evenimente

EXCLUSIV De ce România nu are Democrație în 2025? Analiza lui Claudiu Coman

În emisiunea „Drumul spre succes”, realizată de prof. univ. dr. Tiberiu Foriș, prof. univ. dr. Claudiu Coman a explicat de ce România este considerată un „regim hibrid” în clasamentele internaționale. Află ce a dus la criza democrației și ce soluții există. Tiberiu Foriș a subliniat că anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2025 a plasat România pe locul 71 în clasamentele democratice, sub Republica Moldova. Claudiu Coman a completat:

Articol postat în data 25 Jun 2025
Acasa Recente Radio Judete