România, Bulgaria și Grecia vor construi o autostradă și o axă feroviară transfrontalieră
Un acord major care prevede construirea unei autostrăzi și a unei căi ferate moderne ce vor lega România, Bulgaria și Grecia urmează să fie semnat în noiembrie la Bruxelles. Comisarul european Apostolos Tzitzikostas a calificat proiectul drept o „prioritate absolută” în infrastructura europeană.
Proiectul cuprinde o axă multimodală care va conecta porturile comerciale din cele trei țări, facilitând legătura dintre Marea Neagră și Marea Egee. Aceasta va sprijini comerțul, mobilitatea militară și turismul, oferind acces rapid între Moldova, Ucraina și restul Europei.
Potrivit newsbv.ro, prin această acțiune comună se vor construi poduri noi peste Dunăre, se vor extinde capacitățile porturilor Constanța și Sulina, dar și stațiuni importante de pe litoralul bulgar. „Va fi o legătură crucială pentru comerțul european și mobilitatea strategica”, a subliniat comisarul Tzitzikostas.
Inițiativa prevede o investiție de 6 miliarde de euro și un calendar strict pentru construcția autostrăzii și căii ferate, estimate să fie finalizate în cinci ani. Drumul de mare viteză va lega, printre altele, municipiul Constanța și orașul Kavala din Grecia, amplificând legăturile regionale și europene.