Avem trei festivaluri în județ la finalul săptămânii. Cel medieval din centrul orașului Ghimbav, unul tradițional la Sâmbăta de Sus. Iar în Parcul Tractorul suntem așteptați, de astăzi, la Festivalul Bulzului. Seri culturale se vor organiza și la Făgăraș, de vineri până duminică. Pe plan sportiv, în Sala Sporturilor este programat un puternic turneu amical de handbal feminin, iar în Parcul din Centrul Civic va avea loc turneul stradal de baschet Cupa’n Parc. În perioada 14–17 august 2025, orașul de la poalele Tâmpei vibrează din nou pe ritmuri de jazz și blues, odată cu revenirea celui mai iubit festival de gen din centrul țării – Brașov Jazz & Blues Festival, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 13. Evenimente vor avea loc în 6 locații din municipiul Brașov, printre care Piata Sf. Ioan și Piața Brassai, precum și la Biserica Fortificată din Bod. Festivalul de Film și Istorii Râșnov este în plină desfășurare. Urmează un weekend cu dezbateri interesante, concerte și proiecții de film, atât la Brașov, cât și la Râșnov. Ada Milea, Ana Blandiana, Byron și Luna Amară vin la ediția a 17-a a evenimentului. Iubitorii de artă și natură sunt invitați și în acest an la Racoș, în 16 august, pentru a sărbători „Ziua Pietrei”. Expoziții tematice, ateliere de creație pentru toate vârstele, concerte, tur nocturn ghidat printre lilieci, tur ghidat pe biciclete prin craterul vulcanului și târg de produse locale, sunt doar câteva dintre activitățile din programului ediției cu numărul 9 din acest an. Festivalul Medieval din centrul localității Ghimbav, între 15 și 17 august. Iris și Theo Rose vor susține concerte sâmbătă, respectiv duminică seara. Vom putea lua parte la tabere medievale cu demonstrații de lupte, avem posibilitatea să admirăm costumația domnițelor și cavalerilor. Ateliere, workshopuri, târguri medievale, proiecții de film și multe alte surprize. Grădina Palatului Brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus va prinde viață duminică, 17 august 2025, începând cu ora 17:00, când sunteţi invitaţi la festivalul „Fiii Brâncovenilor”, o manifestare dedicată comunității și tradițiilor locale, într-un spaţiu plin de istorie și semnificație. Atmosfera va fi întreținută de artiști locali, ansambluri de dansuri, soliști și formații îndrăgite. Între 14 și 17 august 2025, Brașovul găzduiește Festivalul Bulzului, un eveniment culinar și cultural de neratat, ce reunește gustul autentic românesc cu muzica live, dansul și tradițiile populare. Festivalul Bulzului 2025 se va desfășura în Parcul Tractorul, iar vizitatorii se vor bucura de patru zile pline de arome, voie bună și surprize artistice. Casa de Cultură Făgăraș organizează cea de-a cincea ediție a evenimentului „Trei seri culturale în inima României”, în perioada 15–17 august. Spectacolele vor avea loc în decorul spectaculos al amfiteatrului de vară de la Cetatea Făgăraș. Pe parcursul celor trei seri, participanții vor avea parte de concerte live din genuri muzicale variate. Jocul Strămoșesc al Junilor Dorobanți se va desfășura duminică, 17 august. Începe la ora 10.00, în Piața Unirii, cu deja celebră horă a junilor. Apoi, toate celelalte evenimente vor avea loc la Crucea Dreptății din Scheii Brașovului, în capătul străzii Pajiștei, până seara după ora 21.00. SPORT: Pe 15 și 16 august, Corona Brașov organizează unul din cele mai tari turnee de pregătire pentru handbalul feminin românesc: Cupa Corona. La start se află campioana CSM București, vicecampioana Corona Brașov, finalista Cupei României Dunărea Brăila și Rapid București. Programul turneului din Sala Sporturilor este următorul: vineri, 15 august, de la ora 15:00, se joacă CSM București – HC Dunărea Brăila, iar de la 17:30 Corona Brașov o întâlnește pe Rapid București. Sâmbătă, 16 august, de la ora 15:00 are loc finala mică, iar de 17:30 este programată finala mare. Peste 40 de echipe din toată ţara se vor lupta în acest weekend pentru premiile puse în joc la cea de-a cincea ediţie a turneului de baschet 3 la 3 „Cupa’n Parc”. Evenimentul va avea loc de vineri şi până duminică, în Parcul din Centrul Civic. Intrarea liberă. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Focul a izbucnit la o casă de locuit cu parter și două etaje din localitatea Codlea. Flăcările au cuprins acoperișul locuinței, existând risc de propagare la construcțiile din apropiere. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului au fost mobilizate: Șase autospeciale de stingere cu apă și spumă (una aparținând SVSU Codlea), o autocisternă cu apă, o autoscară și un echipaj SMURD. Pompierii acționează pentru localizarea incendiului și protejarea imobilelor aflate în
.
Astfel, potrivit unui anunț postat de Wizz Air, zborurile către Milano vor fi disponibile din data de 28 octombrie, iar spre Roma din 27 ianuarie 2026. Pentru ambele destinații vor fi câte 3 zboruri săptămânale: în zilele de marți, joi și sâmbătă. În prezent, Wizz Air are curse de la Brașov către 3 destinații: Londra, Dortmund și Budapesta. Compania maghiară a anunțat că din septembrie va introduce zboruri către Napoli,
.
Ce trebuie să faceți la cumpărături, în minivacanță: • Manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta în minivacanță şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă; • Păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor; • În locurile aglomerate, verificaţi-vă permanent buzunarul în care ţineţi banii sau geanta, pentru
.
Societatea Junilor Dorobanți vă cheamă cu inimă largă să luați parte la Jocul Strămoșesc de la Crucea Dreptății, prăznuire veche și sfântă, păstrată din neam în neam! DUMINICĂ, 17 AUGUST 2025 Crucea Dreptății – la capătul străzii Pajiștei PROGRAMUL DE SĂRBĂTOARE: 10:00 – Hora Junilor în Piața Unirii, spre bucuria poporului 14:00 – Aducerea fetelor la joc, după datina străbună 14:30 – Desfășurarea jocurilor tradiționale: sârba, breaza, ardeleana, brâul și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.