Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a transmis o scrisoare personală președintelui rus Vladimir Putin, în care a abordat problema copiilor ucraineni deportați în Rusia sau în teritoriile ocupate, potrivit Mediafax care citează Reuters. Trump i-a înmânat lui Vladimir Putin scrisoarea soției sale în timpul summitului de la Anchorage, Alaska, au precizat vineri doi oficiali ai Casei Albe. Melania Trump, de origine slovenă, nu a participat la întâlnirea dintre cei doi lideri. Conținutul documentului nu a fost făcut public, însă oficialii au confirmat că prima doamnă a menționat răpirile și transferurile forțate de copii, una dintre cele mai sensibile probleme ale războiului din Ucraina. Kievul acuză Moscova că a deportat zeci de mii de copii în Rusia sau în teritoriile ocupate fără acordul familiilor, calificând acțiunea drept crimă de război și act de genocid conform convențiilor ONU. Rusia susține că a „protejat” copiii, mutându-i din zonele de conflict. Potrivit ONU, milioane de copii ucraineni au fost afectați de invazia rusă începută în 2022, iar drepturile lor fundamentale au fost grav încălcate.
Oficialii din Europa și-au exprimat dezamăgirea și revolta pe 16 august, după ce întâlnirea mult așteptată dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin s-a încheiat fără un acord de încetare a focului pentru Ucraina, scrie Kyiv Independent. Wolfgang Ischinger, fost preşedinte al Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC), s-a declarat dezamăgit de rezultatul întâlnirii între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, desfăşurată în
.
Preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin şi-au făcut apariţia în sala de presă de la Anchorage, Alaska, pentru a ţine o conferinţă de presă comună, după ce summitul lor a durat aproape trei ore. Însă curând s-a dovedit că cei doi lideri au venit în faţa presei doar pentru a face o declaraţie de presă comună, care a durat câteva minute, fără a lua întrebări din partea jurnaliştilor, în ciuda
.
Donald Trump a făcut o declarație surprinzătoare chiar înainte de summitul cu Vladimir Putin, din Alaska. Președintele Donald Trump a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, la Casa Albă, în ajunul întâlnirii istorice cu președintele Rusiei, afirmând despre Vladimir Putin că „nu se va pune cu mine”, transmite Sky News, scrie G4Media. Donald Trump a fost întrebat dacă Vladimir Putin va avea astăzi „o poziție puternică”. „Păi, a venit în țara noastră”, a
.
Summitul Trump-Putin: Teritorii „schimbate” şi vieţi care riscă să fie date peste cap pentru totdeauna. Ucrainenii aşteaptă cu nerăbdare rezultatul summitului programat pentru vineri, în Alaska, între Vladimir Putin şi Donald Trump. Donald Trump a anunţat că discuţiile sale cu Vladimir Putin pentru a rezolva războiul din Ucraina se vor baza pe un „schimb de teritorii”. Dar Volodimir Zelenski a avertizat deja că „ucrainenii nu îşi vor ceda pământurile ocupanţilor”,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.