Mesajul lui Trump pentru Zelenski înaintea întâlnirii de la Casa Albă: Să renunţe la Crimeea şi să accepte ca Ucraina să nu adere la NATO. Ce a transmis liderul de la Kiev
Zelenski și Trump par să aibă opinii divergente înainte de întâlnirea crucială de la Washington. În pragul discuţiilor extrem de importante cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi o delegaţie numeroasă de lideri europeni, preşedintele american Donald Trump a dezvăluit mesajul pe care îl va transmite oaspeţilor săi de la Casa Albă: Zelenski trebuie să accepte unele dintre condiţiile Rusiei pentru încetarea războiului din Ucraina, relatează CNN, potrivit News.ro. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns deja la Washington DC, înaintea discuţiilor cruciale cu liderul american Donald Trump, el declarând că este încrezător că Ucraina va obţine garanţii de securitate cu sprijinul liderilor europeni. Rusia va avea nevoie de „garanţii de securitate eficiente” în cadrul unui viitor acord de pace, a declarat duminică seară trimisul Rusiei la organizaţiile internaţionale din Viena. „Preşedintele Zelenski al Ucrainei poate pune capăt războiului cu Rusia aproape imediat, dacă doreşte, sau poate continua să lupte”, a scris Trump pe reţelele de socializare. „Amintiţi-vă cum a început totul. Nu poate primi înapoi Crimeea cedată de Obama (acum 12 ani, fără să se tragă un singur foc!), şi UCRAINA NU POATE ADERA LA NATO. Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!” Mesajul subliniază presiunea cu care se va confrunta Zelenski luni, în contextul eforturilor lui Trump de a pune capăt conflictului. Cele două condiţii enumerate de acesta – cedarea de către Ucraina a Crimeii, anexată ilegal de Rusia în 2014, şi renunţarea definitivă la aderarea la NATO – se numără printre condiţiile impuse de Vladimir Putin pentru încheierea războiului. Liderii europeni care vor vizita Casa Albă împreună cu Zelenski luni sunt îngrijoraţi că întâlnirea se va transforma într-o presiune exercitată de Trump asupra liderului ucrainean pentru a accepta condiţiile propuse de Putin la summitul de săptămâna trecută din Alaska. Ei speră să obţină mai multe informaţii de la Trump cu privire la ceea ce ar putea concesiona Rusia în cadrul unui acord de pace, inclusiv rolul pe care l-ar juca SUA în asigurarea garanţiilor de securitate în viitor. „Mâine va fi o zi importantă la Casa Albă. Niciodată nu au fost atât de mulţi lideri europeni în acelaşi timp. Este o mare onoare pentru mine să îi primesc!” a scris Trump după mesajul adresat lui Zelenski. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns deja la Washington DC, înaintea discuţiilor cruciale cu liderul american Donald Trump, el declarând că este încrezător că Ucraina va obţine garanţii de securitate cu sprijinul liderilor europeni, transmite News.ro. Zelenski se va întâlni cu Trump pentru discuţii bilaterale în Biroul Oval, înainte ca Trump să se întâlnească cu liderii europeni. „Am ajuns deja la Washington, mâine (n.r. – luni) mă voi întâlni cu preşedintele Trump. Mâine vom discuta şi cu liderii europeni. Îi mulţumesc preşedintelui SUA pentru invitaţie. Cu toţii împărtăşim dorinţa puternică de a pune capăt rapid şi definitiv acestui război. Iar pacea trebuie să fie durabilă. Nu aşa cum a fost acum câţiva ani, când Ucraina a fost forţată să renunţe la Crimeea şi la o parte din estul ţării noastre – o parte din Donbas – iar Putin a folosit pur şi simplu acest lucru ca trambulină pentru un nou atac. Sau când Ucraina a primit aşa-numitele „garanţii de securitate” în 1994, care nu au funcţionat. Desigur, Crimeea nu ar fi trebuit cedată atunci, la fel cum ucrainenii nu au cedat Kievul, Odesa sau Harkiv după 2022. Ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru independenţa lor. În prezent, soldaţii noştri înregistrează succese în regiunile Doneţk şi Sumî. Sunt încrezător că vom apăra Ucraina, că vom garanta în mod eficient securitatea şi că poporul nostru va fi întotdeauna recunoscător preşedintelui Trump, tuturor americanilor şi tuturor partenerilor şi aliaţilor noştri pentru sprijinul şi ajutorul lor nepreţuit. Rusia trebuie să pună capăt acestui război, pe care ea însăşi l-a început. Şi sper că forţa noastră comună, alături de America şi de prietenii noştri europeni, va obliga Rusia să încheie o pace adevărată. Vă mulţumesc!”, a notat Zelenski pe X.
Lideri europeni și ai NATO se vor alătura președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în vizita sa crucială la Casa Albă, unde urmează să discute cu președintele SUA, Donald Trump, pașii spre încheierea războiului din Ucraina. Pe lista participanţilor, la discuţiile dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump, menite să contureze perspectivele unui acord de pace, se află cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic
.
Oficialii din Europa și-au exprimat dezamăgirea și revolta pe 16 august, după ce întâlnirea mult așteptată dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin s-a încheiat fără un acord de încetare a focului pentru Ucraina, scrie Kyiv Independent. Wolfgang Ischinger, fost preşedinte al Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC), s-a declarat dezamăgit de rezultatul întâlnirii între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, desfăşurată în
.
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a transmis o scrisoare personală președintelui rus Vladimir Putin, în care a abordat problema copiilor ucraineni deportați în Rusia sau în teritoriile ocupate, potrivit Mediafax care citează Reuters. Trump i-a înmânat lui Vladimir Putin scrisoarea soției sale în timpul summitului de la Anchorage, Alaska, au precizat vineri doi oficiali ai Casei Albe. Melania Trump, de origine slovenă, nu a participat la întâlnirea dintre
.
Preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin şi-au făcut apariţia în sala de presă de la Anchorage, Alaska, pentru a ţine o conferinţă de presă comună, după ce summitul lor a durat aproape trei ore. Însă curând s-a dovedit că cei doi lideri au venit în faţa presei doar pentru a face o declaraţie de presă comună, care a durat câteva minute, fără a lua întrebări din partea jurnaliştilor, în ciuda
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.