
Sindicatele din Educaţie îi cer preşedintelui să nu promulge măsurile fiscal-bugetare
„Domnule preşedinte, nu fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc! (…) Măsurile în domeniul învăţământului preuniversitar şi superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajaţii, cât şi beneficiarii educaţiei”, au transmis sindicatele, potrivit unui comunicat. Forma actuală de normă didactică de predare este la nivelul mediu al UE și „nicidecum în mod diversionist cea mai mică” așa cum afirmă ministrul Educației, Daniel David, mai .