Diferențele dintre locuințele vechi și cele noi s-au accentuat, iar cumpărătorii resimt tot mai mult presiunea pieței imobiliare. Raportul unei cunoscute pltforme de imobiliare din România arată că, în perioada februarie – august 2025, toate tipurile de apartamente au înregistrat majorări semnificative: garsonierele au crescut de la 57.429 euro la 61.146 euro (+6,5%), apartamentele cu două camere de la 82.711 euro la 88.227 euro (+6,7%), cele cu trei camere de la 113.942 euro la 118.301 euro (+3,8%), iar locuințele cu patru camere au urcat de la 153.901 euro la 163.128 euro (+6%). În medie, prețurile apartamentelor din București au crescut cu 5–7% în doar șase luni, echivalentul a mii de euro în plus pentru fiecare tip de locuință. Ritmul actual indică faptul că un apartament care costă astăzi 80.000 de euro ar putea depăși 100.000 de euro în mai puțin de doi ani. Diferențele de preț dintre locuințele vechi și cele noi sunt impresionante. Pentru garsoniere, prețul mediu este de 54.563 euro pentru blocurile vechi versus 60.381 euro pentru cele construite după 2010, adică o diferență de 5.818 euro (+10,7%). Apartamentele cu două camere costă 78.520 euro în blocuri vechi și 90.533 euro în blocuri noi (+15,3%), cele cu trei camere 108.373 euro vechi vs 129.275 euro noi (+19,3%), iar pentru patru camere diferența ajunge la 36.256 euro (+22,5%). Această discrepanță face ca locuințele noi să fie accesibile doar unei părți restrânse a cumpărătorilor. Apartamentele ridicate după 2010 se situează cu 10.000 – 36.000 de euro mai sus decât cele similare construite înainte de cutremurul din 1977. Practic, diferența de preț echivalează cu valoarea unei mașini sau cu avansul necesar pentru un credit ipotecar. Cu toate acestea, mulți tineri și familii aleg să renunțe la apartamentele noi și să se orienteze către blocurile vechi, în ciuda riscurilor și dezavantajelor. Analiza arată că piața imobiliară din București este profund dezechilibrată. Apartamentele noi devin produse premium, cu prețuri adesea astronomice, în timp ce locuințele vechi, mai accesibile, rămân principala opțiune pentru majoritatea cumpărătorilor. Totuși, și acestea înregistrează creșteri constante de preț, forțând tinerii și familiile să apeleze la chirii sau credite din ce în ce mai împovărătoare. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern, contribuitorii la Pilonul II de pensii private vor putea retrage într-o tranșă doar 30% din suma totală, restul sumei urmând să fie plătită eșalonat lunar, timp de opt ani. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că proiectul a fost adoptat de Executiv „după două săptămâni de dezbateri”. Dan Armeanu, vicepreședinte ASF, declarat într-un interviu pentru Radio România Actualități că proiectul respectă standardele
.
Ediția a 47-a a programului Litoralul pentru toți are loc în perioada 1-30 septembrie, cu prețuri care pornesc de la 53 de lei/noapte/persoană, a anunțat joi Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) „Politica de acordare a voucherelor de vacanță a fost modificată la începutul acestui an, în defavoarea turiștilor și a operatorilor din turism. Începând cu 1 august 2025, TVA-ul pentru cazare a crescut de la 9% la 11%. În
.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Caravana cu Medici – Filiala Brașov au încheiat un parteneriat prin care își propun să colaboreze în vederea creșterii accesului populației la servicii medicale preventive și la programe de educație pentru sănătate. Acordul de colaborare are ca obiectiv principal dezvoltarea și implementarea unor acțiuni comune în domeniul screening-ului, informării și prevenției, cu accent pe zonele rurale și pe grupurile vulnerabile, acolo unde accesul
.
Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, voucherul pentru energie, în platforma electronică EPIDS. Valoarea tichetului este de 50 de lei pe lună şi poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, până la data de 31 martie 2026. Potrivit Ministerului Muncii, tichetul nu poate fi înstrăinat, potrivit News.ro. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale anunţă, miercuri, printr-un comunicat de presă, că platforma electronică EPIDS, unde
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.