Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan are loc astăzi. Evaziunea fiscală, dezastrul de la Praid, forţele armate ale României pentru misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, războiul din Ucraina, pe agendă
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, prezentarea unei informări privind fenomenul evaziunii fiscale, ca ameninţare şi risc la adresa securităţii naţionale, precum şi a situaţiei în urma inundării Salinei Praid, potrivit News.ro. ”Preşedintele României, Nicuşor Dan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni”,a anunţat Administraţia Prezidenţială, aceasta fiind prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan. Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România şi privind forţele şi mijloacele armate ale României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2026. De asemenea, vor fi prezentate o informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca ameninţare şi risc la adresa securităţii naţionale şi o alta privind situaţia creată ca urmare a inundării Salinei Praid şi implicaţiile pentru comunitate şi mediul înconjurător; Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se mai află activitatea desfăşurată de către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025. ”În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”,a precizat Administraţia prezidenţială.
Într-o eră în care ecranele au devenit a doua familie, iar timpul petrecut împreună cu copilul s-a redus la minimum, tot mai mulți părinți uită un adevăr esențial: copiii învață nu din ce li se spune, ci din ce văd zi de zi. De la tonul ridicat folosit în trafic, până la timpul exagerat petrecut pe telefon, fiecare comportament parental devine lecție, iar unele – din păcate – pot transforma
.
Într-o eră în care ecranele au devenit a doua familie, iar timpul petrecut împreună cu copilul s-a redus la minimum, tot mai mulți părinți uită un adevăr esențial: copiii învață nu din ce li se spune, ci din ce văd zi de zi. De la tonul ridicat folosit în trafic, până la timpul exagerat petrecut pe telefon, fiecare comportament parental devine lecție, iar unele – din păcate – pot transforma
.
Vă reamintim că un bărbat de 27 de ani și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el, pe Aleea de sub Tâmpa. O altă femeie de 35 de ani a fost rănită și transportată la spital. Astfel, procuroii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov transmit că s-a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare
.
Cerința UE: Permisul de conducere digital și noi reguli pentru șoferi, obligatorii în România. Schimbări majore pentru șoferi în Uniunea Europeană: Se introduce permisul de conducere digital, scade vârsta pentru condus și se vor face evaluări periodice. Uniunea Europeană va introduce permisul de conducere digital, până în 2030, ce va fi valabil în toate țările membre, printr-o nouă directivă menită să crească siguranța pe șoselele europene, relatează HotNews.ro. În România,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.